Cotroceniul nu ar da dosarul lui Pacuraru
Cererea prin care ministrul muncii, Paul Pacuraru, face apel la Senat sa solicite documentele DNA aflate la presedintele Traian Basescu pentru ca Parlamentul sa demareze procedura de autorizare a unei eventuale urmariri penale, are toate sansele sa fie refuzata. „Nu exista temei”, spun surse de la Palatul Cotroceni.
Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a cerut Senatului sa demareze procedura de autorizare a unei eventuale urmariri penale si sa solicite presedintelui Romaniei „inaintarea documentelor DNA pentru evaluarea temeiniciei si veridicitatii acuzatiilor”.
Potrivit unor surse de la Cotroceni, o eventuala cerere in acest sens nu poate fi satisfacuta. „Nu exista temei pentru asa ceva”, ne-au declarat sursele citate. In primul rind, este vorba despre faptul ca cererea de urmarire penala a fost adresata Presedintiei si nu Parlamentului, deci doar aceasta poate da un aviz. In al doilea rind, documentele de la DNA contin acte din cadrul cercetarii penale, parte din probatoriu, acte care nu pot fi facute publice prin transmiterea lor catre parlamentari, pentru ca in aceasta situatie s-ar pune in pericol ancheta, iar probele procurorilor si-ar pierde relevanta.
Sursele respective spun ca se va astepta o solicitare oficiala din partea Senatului, dupa care aceasta va fi analizata si se va lua o decizie. ” E putin probabil insa ca solicitarea sa primeasca un raspuns pozitiv, pentru ca este dreptul presedintelui sa ceara urmarirea penala a ministrilor, asa cum prevede Constitutia si dupa cum a precizat si Curtea Constitutionala in motivarea facuta publica, prin care a declarat ca neconstitutionale atit ordoananta prin care era desfiintata Comisia, cit si articolul 16 din Legea raspunderii ministeriale”, afirma sursele.
O opinie asemanatoare are si procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, care a declarat pentru BBC ca este suficient avizul presedintelui pentru urmarirea penala a unui ministru care este si parlamentar. Legea raspunderii ministeriale in articolul 16 vorbea despre calitatea ministrilor parlamentari, aratindu-se ca in ipoteza in care presedintele a cerut urmarirea penala, aceasta se trimite prin ministrul justitiei sau premier catre camerea din care respectivul face parte. Curtea Constitutionala a considerat insa ca aceasta prevedere este neconstitutionala si „in lipsa unei asemenea norme, spune Daniel Morar, se intelege ca este suficient avizul doar al uneia dintre institutii, inidiferent cine e”.
Miercuri, in Monitorul Oficial a aparut motivatia la decizia CC prin care Ordonanta lui Chiuariu si un articol din Legea raspunderii ministeriale erau declarate neconstitutionale. Judecatorii CC sustin ca ambele acte normative restringeau „dreptul presedintelui de a cere urmarirea penala a ministrilor aflati in functie”.
In scrisoarea trimisa marti parlamentulu, Paul Pacuraru face trimitere la articolul 72 din Constitutie care se refera la imunitatea parlamentara. Astfel, deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Conducerea Senatului a decis sa inainteze solicitarea lui Păcuraru catre Comisia Juridica a Senatului.
Surse din PNL au declarat in cursul acestei saptamini ca in cazul lui Paul Pacuraru s-ar putea cere arbitrajul Curtii Constitutionale pe motiv ca legea fundamentala, la art.109 referitor la raspunderea ministeriala, specifica faptul ca nu doar presedintele, ci si Camera Deputatilor si Senatul au dreptul sa ceara inceperea urmarii penale a unui ministru.