Crăciunul și Anul Nou pe stil vechi – Colaci, urături, semințe, istorie și multe bunătăți

​Crăciunul și Anul Nou ”pe stil vechi” vin cu multe tradiții, fie că este vorba de basarabeni, de ucraineni, de rușii lipoveni sau de sârbi. Se fac colaci speciali, se prepară mâncăruri alese, se merge la ”urat” și se duc la bun sfârșit o mulțime de ritualuri, în speranța că anul care vine va fi mai bun decât cel ce se încheie. Mai jos veți putea citi despre cum a ajuns Anul Nou să înceapă în ianuarie și despre multe obiceiuri cu semințe, cu măști, cu icoane și cu crengi care ard.

Informația pe scurt

• Crăciunul pe stil vechi este pe 7 ianuarie, iar Anul Nou ”vine” în noaptea de 13 spre 14 ianuarie. Pe vremea romanilor, timp de câteva secole, Anul Nou începea în martie, până la reforma introdusă de Iulius Caesar.

• Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul gregorian după Consfătuirea de la Constantinopol din 1923. Câteva biserici ortodoxe au rămas cu calendarul ”neîndreptat”, „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Sfintele Paşte şi toate sărbătorile după vechiul calendar (adică după „stilul vechi”).

• Basarabenii fac de Crăciun colaci în forma cifrei opt, îi pun la icoană și îi țin până la Bobotează când sunt împărțiți animalelor din gospodărie pentru ca acestea să fie ferite de boli în anul ce vine.

• Pe 13 ianuarie înainte să apună soarele se puneau pe un platou undeva în casă 12 legume și fructe, care reprezentau bogăția pământului.

• Pe 14 ianuarie, copiii merg cu ¨semănatul”: se duc pe la oameni,și aruncă boabe de orez sau de grâu în casele acestora și le urează sănătate în noul an. Nici măcar adulții în prima din an zi nu ies din casă fără să ia semințe în buzunar și când vizitează pe cineva fac acel ritual al ”semănatului” pentru a aduce prosperitate.

• Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi „haladet” (o piftie specială, mâncată cu hrean), „lapşa” (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sarmale, peşte (preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe).

• Ucrainenii din Maramureş, în Ajunul Crăciunului, mănâncă „de post”, dar pun pe masă, conform tradiţiei, nouă feluri de mâncare. Cea mai importantă dintre ele este „hrebleanca” – o mâncare din ciuperci cu zeamă de varză.

Crăciunul și Anul Nou ”pe stil Vechi” – Când sunt sărbătorite și de cine

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul în data de 7 ianuarie, deoarece calendarul iulian (sau pe stil vechi) este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în ţara noastră în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi, în Moldova, Banat și Dobrogea. Sărbătorile de iarnă încep pe 7 ianuarie și pentru milioane de basarabeni, fie că trăiesc în România, în Republica Moldova sau în alte țări.

Calendarul iulian vs cel gregorian – Cum s-a ajuns ca ianuarie să fie începutul anului, și nu martie

Martie a fost pentru câteva secole, pe vremea romanilor, prima lună a anului, Primul calendar creat pe timpul Republicii Romane, acum peste 25 de secole, avea doar 10 luni și cuprindea 304 zile (6 luni de 30 de zile și patru de câte 31 de zile) fiindcă lunile de iarnă pur și simplu nu erau numărate și nici denumite. Acel calendar începea cu Martie (denumită după zeul războiului, Marte) și se încheia cu decembrie, luna a zecea, care era timp al recoltei în Roma.

Acest calendar nu a durat prea mult, fiindcă în secolul 7 î Hr, pe timpul celui de-al doilea rege roman, Numa Pompilius, calendarul a fost modificat prin adăugarea a 50 de zile și crearea a două noi luni: Ianuarie (de la zeul Ianus) și februarie (de la un festival al purificării numit Februa). Ambele luni aveau 28 de zile. Ianus era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.

Fiecare an era legat de anul considerat ca fiind primul de către romani: 753 î Hr, anul întemeierii Romei. Din anul 509 î Hr când a fost fondată republica, până la cererea Imperiului, în anul 27 î Hr romanii, căpătând noi cunoștințe, au modificat de mai multe ori calendarul.

Era nevoie de modificări fiindcă acest calendar era bazat pe mișcarea Lunii, dar cum ciclul lunar are 29,5 zile, au apărut cu anii desincronizări tot mai mari față de anotimpurile pe care chiar calendarul era menit să le marcheze.

Pentru a mai elimina măcar o parte din confuzie, o dată la 2-3 ani era adăugată o lună denumită Mercedonius, dar acest lucru nu era făcut în mod constant și mai multă confuzie a apărut. O mare problemă era faptul că acum 21 – 22 de secole calendarul nu era comunicat public, ci era aplicat și anunțat de preoții de la temple care decideau când se vor ține festivalurile și sărbătorile și în ce zi se putea, sau nu, să se facă negoț.

Totul s-a schimbat în anul 45 î Hr când Iulius Caesar a cerut o versiune puternic revizuită de calendar, iar aceasta a fost creată de un matematician și astronom pe nume Sosigene din Alexandria care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la 4 ani.

Noul calendar, deși subestima lungimea anului cu o eroare de 11 minute, era sincronizat cu ”curgerea” anotimpurilor și, mai ales, venea cu o altă super-noutate: anul începea la 1 ianuarie, ziua la care consulii își începeau mandatul.

Practic, anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, aceasta ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani.

În acel calendar a șaptea lună se numea Septembrie, a opta era Octombrie, iar a noua era Noiembrie. Denumirile au rămas, chiar dacă s-au adăugat două luni, iar septembrie, spre exemplu, nu mai este a șaptea lună, ci a noua.

Trebuie spus că, deși calendarul iulian a rămas în vigoare pentru secole bune – și mai este în vigoare în unele țări – data Anului Nou a fost celebrată nu doar pe 1 ianuarie, ci și în alte date legate de diverse sărbători creștine sau păgâne.

Cea mai mare schimbare de aplicare a calendarului a fost în 1582 când s-a adus o puternică modificare calendarului iulian. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.

Calendarul gregorian și adoptarea lui în România

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

În anul 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, cele mai multe Biserici Ortodoxe au hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian. Cu toate acestea, data Sfintelor Paşti se calculează tot pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu, de aici provenind neconcordanţa cu data Paştelui din Biserica Catolică.

Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, a adoptat calendarul gregorian după Consfătuirea de la Constantinopol din 1923, care a hotărât suprimarea diferenţei de 13 zile. Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea de la Constantinopol avea să devină mai corect decât cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus, din patru în patru ani, lunii februarie, care va avea 29 de zile în loc de 28.

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian ”neîndreptat” – Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Sfintele Paşti şi toate sărbătorile după vechiul calendar (adică după „stilul vechi”) – surse (crestinortodox.ro, Agerpres).

Tradiţii şi obiceiuri de Ajun şi de Crăciunul pe stil vechi

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun bunătăţi de post specifice sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, armeni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunţă noaptea Naşterii Domnului.

În ziua de Crăciun, creştinii ortodocşi pe stil vechi merg la biserică, la Liturghie, iar la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională.

Crăciunul la românii basarabeni

Crăciunul este sărbătorit şi de basarabeni tot în 7 ianuarie, acolo existând obiceiul ca în Ajun femeile să pregătească, din aluat de pâine, „Crăciunelul” – un colac mic în forma cifrei opt, dar şi „Ajunelul”, care vesteşte ajunul Naşterii Domnului.

În ziua de Crăciun, la prima masă a zilei se mănâncă ceva ușor, nicidecum carne. De exemplu, orez pentru că este sățios si dacă îl mănânci se crede că o va urma un an mănos, prosper.

La masa de prânz se aduc pe masă felurile de sărbătoare, mai ales de porc : piftie, friptură, varză călită. În Ajun s-a copt pâinea și cozonacii și un colac în forma cifrei 8. Acel colăcel se pune la icoană și se păstreaza până la Bobotează (tot pe stil vechi), iar atunci se împarte la toate animalele din curte, ca să fie sănătoase și să se înmulțească.

În Ajun mai este o credință care spune că primul om care iți vine în vizită ”decide” sexul animalelor care se vor naște în sezonul următor. Așadar, dacă iți vine o femeie în curte, sunt mai multe șanse să-ți fete vaca o vițelușă și cloșca să clocească mai degrabă găini decât cocoși,

Tradiții de Anul Nou și de Sf Vasile la românii basarabeni

Pe 13 ianuarie înainte să apună soarele se puneau pe un platou undeva în casă 12 legume și fructe, care reprezentau bogăția pământului. De bază era fasolea, pe principiul că sunt multe boabe și atunci înseamnă că va fi un an nou cu mulți bani. Și varza era importantă: cu cât mai multe foi avea, cu atât mai multe rochițe noi va avea fata sau fetele din casă

Tot atunci se cocea un colac mare pentru ”urătorii” care veneau cu ”Plugul cel Mare”. Si încă unul în forma de 8 care se punea la icoană și se ținea până primăvara, de sărbătoarea Sfinților. (cei 40 de Mucenici din martie)

Mâncarea de pe masa de Anul Nou era mai ușoară ca de Crăciun, mai mult de pasăre: cocoș, gâște.

Pe 13 ianuarie se umblă cu ¨uratul¨ și se privilegiază urăturile, practic se cântă mai puțin și mai mult se recită și se strigă. Cât este încă lumină afară colindă copiii cei mici, câteva ore, după ce se face întuneric ies la urat copiii mai mari, iar după 12 noaptea umblă adulții, care se deghizează fie în animale, în funcție de ce piei aveau pe acasă (de obicei de capră, mai rar de urs), fie pur și simplu își vopsesc fața cu cenușă, cu cărbune sau cu carioci.

Flăcăii se duceau pe la fetele de măritat, se ieșea cu tobe mari, cu acordeon sau cu fluiere.

Pe 14 ianuarie, când este Anul Nou ”pe stil vechi”, copiii merg cu ¨semănatul¨ – se duc pe la oameni, aceștia lasă ușa holului deschisă și ei aruncă cu orez sau grâu și strigă ¨Sănătate nouă și la anul cu sănătate! La anul și la mulți ani!¨ Nici măcar adulții în acea zi nu ies din casă fără să ia niște semințe în buzunar, este obligatoriu. Și pe la cine te duci în vizită, trebuie să îi ¨semeni¨. Acele semințe se strâng abia seara sau a doua zi și se dau la animale. Este o tradiție care se mai ține în multe case.

În mod tradiţional, la colindat mergeau doar bărbaţii şi flăcăii. Cu timpul însă, în cetele de colindători s-au strecurat şi fete, iar astăzi practic la colindat merg mai ales copiii, atât fete, cât și băieți. Colindătorii primesc de la gazde diverse daruri ceea ce se presupune că aduce noroc şi belşug în casa gospodarului. De obicei, colindătorii primesc colaci, dulciuri, nuci, fructe, dar şi bani.

În mod tradiţional, gospodarii de la sate taie porcul în Ajunul Crăciunului. Sacrificarea acestui animal are o rânduire aparte şi nimic nu se face întâmplător. În ziua aleasă, dis-de-dimineaţă, bărbaţii casei prind porcul, îl culcă pe o parte, iar cel care-i mai priceput îi înfige cuţitul în gât, în aşa fel încât pielea să nu se spintece decât atât cât este lăţimea cuţitului. Se spune că persoanele miloase sau slabe din fire nu trebuie să asiste la întreg procesul, pentru că în acest fel, porcul moare cu mare greutate, iar carnea nu va fi buna. Totodată, se spune că porcul nu trebuie să fie plâns sau numit „sărman”.

Majoritatea bucatelor de pe masa de Crăciun sunt preparate din carne de porc, ceea ce simbolizează dorinţa de a avea un trai îmbelşugat. Tradiţional se servesc friptură şi cârnaţi de porc, sarmale, răcituri (piftie), bătute (șnițele), peşte, dar şi fructe, dulciuri şi băuturi. În Moldova este atestat şi obiceiul de a mânca mămăligă în ziua de Crăciun.

Obiceiuri la rușii lipoveni, la ucraineni și la sârbi

Pentru ruşii lipoveni, Crăciunul este o sărbătoare de familie în care se pune foarte mult accent pe liniştea sufletească și înainte de marea sărbătoare oamenii țin post, încearcă să fie cât mai calmi și să nu se supere unii pe alții. Este o perioadă în care oamenii care nu se înțeleg încearcă să se împace.

Un obicei păstrat de credincioşii de stil vechi este ”mersul cu icoana”, iar preoţii intră în fiecare casă şi vestesc Naşterea Domnului.

Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi „haladet”, sau ”haladeț” (o piftie specială, mâncată cu hrean), „lapşa” (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sarmale, peşte (preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe). Pentru desert se pregătesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză („vareniki”) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă un colind bisericesc – „Hristos Rajdaetsea”.

Ucrainenii din Maramureş, în Ajunul Crăciunului, mănâncă „de post”, dar pun pe masă, conform tradiţiei, nouă feluri de mâncare. Cea mai importantă dintre ele este „hrebleanca” – o mâncare din ciuperci cu zeamă de varză. De asemenea, ei mănâncă grâu fiert şi peşte.

Copiii merg la colindat în seara de Ajun, iar la miezul nopţii, credincioşii merg la biserică, la o slujbă specială. Dimineaţa, în ziua de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vin cu Viflaimul.

În comunităţile de sârbi, până la miezul nopţii de Crăciun se mănâncă doar mâncăruri de post, iar la miezul nopţii se aprinde o creangă de stejar numită ”badnjak” sau ”veseljak”. Tradiţia spune că arzând, această creangă va aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. La masa de Crăciun se mănâncă preparate tradiţionale, iar sub faţa de masă se pun bani şi fân, acestea urmând să fie scoase abia la Bobotează (19 ianuarie), fânul fiind dat atunci animalelor din gospodărie, scrie site-ul https://folclor-romanesc.ro, citat de Agerpres.

În fiecare gospodărie se prepară bucate alese, dar din niciuna nu lipseşte tradiţionala „cesniţa” – prăjitură din foi de aluat fraged, cu multă nucă şi în care se ascunde o monedă. Cel care va găsi bănuţul se spune că îi va merge bine şi va fi fericit tot anul.

În ajun, se mănâncă de post, se face supă de roşii, celebra mâncare de fasole şi renumita plăcintă de dovleac. Iar masa se ia pe jos, pe paie. În plus, gazda casei rămâne trează până se consumă toată lumânarea care a fost pusă să ardă în această seară.