Sari direct la conținut

Crearea unei Agenţii UE pentru azil, tot mai aproape după un vot în Parlamentul European

HotNews.ro
Vot in Parlamentul European, Foto: Parlamentul European
Vot in Parlamentul European, Foto: Parlamentul European

Uniunea Europeană este aproape de a crea o Agenţie specială de sprijin pentru azil, după ce Parlamentul European a aprobat joi prin vot un acord convenit în acest an de statele membre.

O majoritate clară a eurodeputaţilor a votat în favoarea măsurii, se arată într-un comunicat de presă al PE, potrivit Agerpres.

Agenţia Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) va fi creată prin relansarea Oficiului European de Sprijin pentru Azil (EASO), care a fost iniţiat în 2011 pentru a coordona cooperarea între ţările din UE în chestiuni legate de azil.

Scopul EUAA este de a face mai eficient sistemul de azil al blocului comunitar. De exemplu, un nou contingent de 500 de experţi, cum ar fi interpreţi sau specialişti în gestionarea cazurilor, ar putea fi trimişi pentru a sprijini statele membre aflate sub presiune.

Agenţia va putea să ajute guvernele la relocări şi la transferurile de migranţi în cadrul UE.

Acordul, pentru care a fost nevoie de mai mulţi ani de negocieri, încă mai trebuie aprobat oficial de ţările din UE, însă acest lucru este considerat o formalitate şi preconizat să se întâmple până la finalul anului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro