Sari direct la conținut

Cresc tensiunile și în peninsula Coreeană: SUA și doi aliați amenință cu un răspuns „fără precedent”

HotNews.ro
Kim Jong-un la lansarea unei ICBM nord-coreene, Foto: KCNA / UPI / Profimedia Images
Kim Jong-un la lansarea unei ICBM nord-coreene, Foto: KCNA / UPI / Profimedia Images

Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud au avertizat miercuri că un test nuclear al Coreei de Nord ar antrena un „răspuns de o forţă fără precedent” şi s-au angajat să dea dovadă de unitate în urma mai multor lansări de rachete ale regimului lui Kim Jong Un, relatează AFP și News.ro.

Adjuncţii miniştrilor de Externe ai celor trei ţări au anunţat o consolidare a disuasiunii în regiune în urma unei reuniuni care a avut loc la Tokyo.

„Am convenit să consolidăm şi mai mult cooperarea (…) pentru ca Coreea de Nord să pună imediat capăt activităţilor sale ilegale şi să reia negocieri în vederea dezarmării nucleare”, a declarat adjunctul ministrului sud-coreean de Externe Cho Hyun-dong.

„Cele trei ţări s-au pus de acord asupra necesităţii unui răspuns de o forţă fără precedent în cazul în care Coreea de Nord trece la al şaptelea test nuclear”, a subliniat el.

Administrațiile de la Seul şi Washington au avertizat în mai multe rânduri cu privire la faptul că Phenianul se află pe punctul de a realiza un test nuclear, pentru prima oară din 2017, după o serie de tiruri de rachetă balistică, în ultimele săptămâni.

Coreea de Nord susține că a efectuat exerciții nucleare tactice

O rachetă nord-coreeană a survolat Japonia luna trecută iar Coreea de Nord a anunţat separat că a efectuat exerciţii nucleare tactice.

„Unităţile Armatei Populare Coreene (APC) responsabile cu utilizarea de arme nucleare tactice au organizat exerciţii militare între 25 septembrie şi 9 octombrie pentru a testa şi evalua capacitatea de descurajare şi de contraatac nuclear a ţării, ceea ce este un avertisment sever pentru inamici”, a anunțat pe 10 octombrie agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

„Toate aceste comportamente sunt periculoase şi profund destabilizatoare”, a denunţat secertarul de Stat adjunct Wendy Sherman. Ea a îndemnat Coreea de Nord „să se abţină de la noi provocări”.

Adjunctul ministrului japonez de Externe Takeo Mori a avertizat că „intensificarea activităţilor nucleare şi în domeniul rachetelor ale Coreei de Nord (…) constituie o provocare clară şi serioasă la adresa comunităţii internaţionale”.

Cele trei ţări au convenit „să consolideze disuasiunea în regiunea noastră în vederea dezarmării nucleare a Coreei de Nord”, a subliniat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro