Crima care a șocat China. Un adolescent de 13 ani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis colegul de clasă
Justiţia chineză a condamnat luni un adolescent la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis, în luna martie, un coleg de clasă, într-un caz care a şocat ţara şi a deschis o dezbatere cu privire la delincvenţa juvenilă, relatează AFP.
Trei suspecţi – în vârstă de 13 ani la momentul faptelor – au fost acuzaţi că și-au hărțuit mult timp un coleg, un băiat în vârstă de 13 ani, Wang, după care l-au ucis cu o lopată şi au îngropat cadavrul într-o seră de legume abandonată.
Detalii șocante ale crimei şi mai ales organizarea ei metodică de către adolescenţi au provocat emoţie şi au deschis o dezbatere pe tema reacţiei judiciare împotriva criminalităţii juvenile.
Unul dintre adolescenţi, Zhang, a fost găsit vinovat de omor cu premeditare şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a anunţat luni un tribunal din provincia Hubei, în nordul Chinei. Complicele său, Li, a fost condamnat la 12 ani de închisoare.
Al treilea adolescent, Ma, nu a fost găsit vinovat penal, însă a fost condamnat la o pedepsă de educaţie corecţională.
Potrivit BBC, pe 3 martie, Zhang l-a adus pe Wang la seră cu un scuter, în timp ce Li a mers pe un scuter separat cu Ma. În drum spre locul crimei, Li i-a spus lui Ma despre planul pe care Zhang l-a pus la cale pentru a-l ucide pe Wang.
Când cei patru au ajuns la seră, Zhang a început să-l lovească pe Wang cu o lopată și Li l-a ajutat. După ce a asistat la atac, Ma a părăsit sera.
Zhang și Li au îngropat apoi victima, iar cei trei au plecat de la fața locului. Ulterior, Zhang a folosit telefonul lui Wang pentru a transfera bani din contul său WeChat către Lee și el însuși. El a scos și cartela SIM de pe telefonul lui Wang și i-a ordonat lui Ma să o distrugă.
Zhang, Li și Ma au fost audiați de poliție, iar Ma i-a condus în cele din urmă la locul crimei. Curtea a spus că Zhang a fost principalul vinovat, deoarece el a planificat crima și i-a instigat pe ceilalți să se alăture, iar acțiunile sale au cauzat direct moartea lui Wang.
Foto: Dreamstime