Crin Antonescu isi implica rivalii in campania pentru fotoliul de la Cotroceni. Tariceanu, Olteanu si Motreanu – strategi de campanie
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, miercuri, ca a cooptat in echipa pentru campania prezidentiala fosta conducere a partidului, mai exact pe fostii sai rivali. Astfel, Calin Popescu Tariceanu, Bogdan Olteanu si Dan Motreanu vor fi in prima linie alaturi de fidelii lui Antonescu si vor lua decizii privind strategia pentru campania prezidentiala.
Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro ca, prin implicarea rivalilor in campania electorala, Antonescu are ca scop pastrarea postului de presedinte PNL dupa alegerile din toamna.
La finalul sedintei Biroului Politic, Crin Antonescu a anuntat ca din echipa care se va ocupa de strategia pentru campania electorala fac parte Calin Popescu Tariceanu, Dan Motreanu, Bogdan Olteanu, Varujan Vosganian si Relu Fenechiu.
„Domnul Tariceanu va fi pe acelasi palier cu Ludovic Orban si ceilalti colegi (…) Va fi un grup care, pana la urma, ia deciziile importante strategice”, a explicat Antonescu.
Mai exact, presedintele PNL a readus in prima linie vechea garda a liberalilor, formata din Calin Popescu Tariceanu si fidelii sai: Dan Motreanu, Bogdan Olteanu si Marian Petrache. Ludovic Orban, Calin Popescu Tariceanu, Radu Stroe, Teodor Melescanu, Varujan Vosganian si Bogdan Olteanu vor fi responsabili pentru segmentul strategie si idei.
De segmentul organizare si desfasurare se vor ocupa Romeo Stavarche, Dan Motrenu, Rares Manescu, Marian Petrache si Relu Fenechiu.
Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro ca decizia a fost validata in Biroul Politic la dorinta lui Crin Antonescu. Aceleasi surse sustin ca Antonescu are ca scop impartirea responsabilitatii unui eventual esec la alegerile prezidentiale din toamna.
Mai exact, Antonescu spera sa-si poata pastra scaunul de presedinte al partidului, implicandu-si rivalii in pregatirea campaniei electorale.