Cristian Diaconescu despre Miscarea Populara: Nu asteptam politicieni cu carnet
„Nu asteptam politicieni cu carnet. Vor figura in randul membrilor fondatori cei care au ceva de spus si care nu sunt toate ziua pe televizoare si prin parlament. Fundatia nu are nici o legatura cu politicul”, a declarat, marti, pentru HotNews.ro, consilierul prezidential, Cristian Diaconescu, la o zi dupa ce a anuntat pe blogul personal infiintarea Fundatiei Miscarea Populara.Diaconescu nu exclude ca miscarea sa-si ia, dupa un timp, „un angajament politic”, insa sustine ca „in acest moment va fi fara politicieni, fara dezmembrari de partide”. Consilierul prezidential mai spune ca intr-o singura zi s-au adunat peste 3000 de cereri de adeziune, „de la oameni de business, la universitari si numerosi oameni din tara”.
Cristian Diaconescu a mai declarat pentru HotNews.ro ca Miscarea Populara se adreseaza unei zone din societate „care nu se regaseste azi in partidele de centru dreapta” si care contribuie in mod substantial la buget. Nucleul Miscarii Populare ar fi constituit din grupul de consilieri prezidentiali: Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Sebastian Lazaroiu, Bogdan Oprea, Bogdan Dragoi si Iulian Chifu.
„Daca cadrul de dezbatere va duce intr-o anumita directie, nu ne ferim sa recunoastem un angajament politic. Dar in acest moment fara politicieni, fara dezmembrari de partide”, a mai explicat Diaconescu.
Conducerea formala ar urma sa fie asigura de „cineva din societatea civila, exclus politician”.
In toamna anului 2011, fiica cea mai mare a presedintelui Traian Basescu, Ioana, a inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci a inregistrat marca Miscarea Populara.
Anuntul privind infiintarea Fundatiei Miscarea Populara vine la doua zile dupa ce presedintele Traian Basescu a spus „Adio” PDL, tot pe Facebook, in urma alegerilor interne din partid, castigate de Vasile Blaga in fata Elenei Udrea.
A doua zi dupa anuntarea rezultatului alegerilor din PDL, postul de televiziune Romania TV a anuntat ca Elena Udrea isi va face partid, Miscarea Populara, la care vor adera circa 30 de parlamentari PDL.