Cristian Diaconescu, despre „perioada extrem de complicată” în care a fost consilier prezidențial: „Voința și capacitatea României, puse în discuție prin tot felul de atacuri”
Cristian Diaconescu, fost consilier prezidențial al președintelui interimar Ilie Bolojan și apoi al lui Nicușor Dan, a declarat că perioada în care s-a aflat el la Cotroceni a fost una „tranzitorie”, în care „multe din ceea înseamnă voința și capacitatea României de a rămâne pe calea dreaptă, în care a acționat până acum, au fost puse în discuție prin tot felul de atacuri”, dar acea perioadă „a fost depășită”.
În ediția difuzată sâmbătă a emisiunii „În fața ta” de la Digi24, Diaconescu a spus că nu a fost „nimic spectaculos” în încetarea colaborării dintre el și președintele Nicușor Dan.
„Am avut o discuție și am convenit să oprim această colaborare (…). Nu este nimic spectaculos. Pur și simplu intră în normalitatea funcționării acestei instituții”, a declarat fostul coordonator al Cancelariei prezidențiale.
El a spus că nu regretă „sub nicio formă” că a acceptat să meargă la Cotroceni.
„A fost o perioadă extrem de complicată, o perioadă tranzitorie, în care multe din ceea înseamnă voința și capacitatea României de a rămâne pe calea dreaptă, în care a acționat până acum, au fost puse în discuție prin tot felul de atacuri. Cu contribuția și a mea, și a multor altora dintre colegii noștri, această etapă a fost depășită”, a adăugat Cristian Diaconescu.
„Foarte multe întrebări” de la parteneri despre anularea alegerilor
Fostul șef al diplomației române a spus că „din zona partenerilor” României au venit „foarte multe întrebări” după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, dar acestea au primit răspuns.
„Am primit foarte multe întrebări în acea perioadă din zona partenerilor noștri în legătură cu, sigur, momentul excepțional al anulării unor alegeri într-un stat democratic. Evident, era cât se poate de întemeiată această preocupare. Am răspuns la aceste întrebări și iată că situația s-a clarificat”, a afirmat Cristian Diaconescu.
El a spus că a avut o colaborare „foarte bună” atât cu Ilie Bolojan, cât și cu Nicușor Dan.
„Date fiind competențele constituționale ale instituției prezidențiale, sunt elemente care țin de implicarea în domeniul securității, apărării naționale. Aceste zone trebuiau să rămână într-o logică de continuitate, pentru că, altfel, se poate intra într-o situație pe care nici n-am dori vreodată să ne-o închipuim, și și acest aspect a fost păstrat, chiar în contextul unor interimate, colaborarea cu domnul Bolojan și, ulterior, cu domnul Nicușor Dan fiind foarte bună, plecând tocmai de la înțelegerea pe care domniile lor au avut-o în ceea ce privește anumite aspecte, repet, care, dincolo de dezbaterile interne, internaționale, evaluări, atacuri hibride etc., trebuiau să rămână în zona permanenței”, a mai declarat Cristian Diaconescu.
