Sari direct la conținut

Cristian Popescu Piedone anunță oficial că intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews.ro
Cristian Popescu Piedone, Foto: Inquam Photos / George Călin
Cristian Popescu Piedone, Foto: Inquam Photos / George Călin

Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a anunțat oficial duminică intrarea sa în cursa pentru alegerile de la Primăria Generală a Capitalei din partea Partidului Umanist Social Liberal, un partid fondat de Dan Voiculescu. De reținut că potrivit unui sondaj comandat de actualul primar general Nicușor Dan, Piedone din partea PUSL a ieșit pe primul loc în preferințele electoratului.

Piedone a făcut anunțul duminică în cadrul unei conferințe în care a anunțat candidații PUSL la primăriile de sector din Capitală.

În locul său la Primăria Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone spune că va candida fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone.

Candidații PUSL:

  • Sectorul 1 – Liviu Negoiță
  • Sectorul 2 – nu a fost deocamdată desemnat un candidat
  • Sector 3 – Vasile Negrilă
  • Sectorul 4 – susține actualul primar Daniel Băluță
  • Sectorul 5 – Vlad Popescu Piedone
  • Sectorul 6 – Bogdan Pintileasa

Piedone, pe primul loc într-un sondaj comandat de Nicușor Dan

Reamintim că un sondaj comandat de Nicușor Dan a arătat că Piedone ar obține un scor de 40,4% pentru funcția de primar general. La mică distanță în spate ar ieși Nicușor Dan cu un scor de 39,3%

Fostul primar general, Gabriela Firea, care a anunțat că dorește să candideze și tânjește să fie nominalizată oficial de PSD, nu apare în sondaj, în timp ce Sebastian Burduja (PSD-PNL) are 16%, Diana Șoșoacă 2,4%, iar Mihai Enache (AUR) – 1%.

Piedone: Finala se joacă între mine și Nicușor Dan

Piedone a anunțat în urmă cu două săptămâni că va candida la Primăria Capitalei, precizând că „finala se joacă între mine și Nicușor Dan”, în timp ce liderii Coaliției nu au reușit nici până acum să ia o decizie în ceea ce privește un posibil candidat comun pentru Primăria Capitalei.

Analiza liderilor din Coaliție arată că niciun candidat al alianței PSD-PNL nu poate să-l bată pe Nicușor Dan, susțin sursele HotNews.ro. „57% din electoratul liberal ar vota cu Nicușor Dan în cazul în care Firea va fi candidat comun și 40% din electoratul PNL ar vota tot cu acesta dacă va candida Sebastian Burduja”, susțin sursele citate.

„Voi candida la Primăria Capitalei din partea Partidului Puterii Umaniste iar cine vrea să se alinieze lângă noi, să aibă o alianță cu noi, Partidul Puterii Umaniste, sunt deschis, sunt și social și liberal. (…) Am suportul electoratului, am suportul firului de iarbă, eu de acolo provin. Dai în mine, dai în fabrici și uzine, dai în clasa muncitoare. Mi-a venit rândul, mi-a venit rândul biologic datorită experinței mele în administrație publică locală”, a declarat Piedone pe 26 februarie la B1TV.

Piedone l-a criticat atunci pe liderul PSD Marcel Ciolacu, după ce a spus miercuri într-o conferință de presă că Gabriela Firea și Sebastian Burduja au șanse egale pentru candidatură la Primăria Capitalei.

PSD și PNL nu au luat încă o decizie privind candidatul comun la Primăria Capitalei

După cinci ore de discuții, liderii Coaliției nu au luat joi nicio decizie în ceea ce privește candidatura la Primăria Capitalei. Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD și PNL au căzut de acord pe candidaturi comune la trei sectoare din București – 1, 2 și 5.

Discuțiile se vor relua la începutul săptămânii viitoare. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a spus că se merge în continuare pe varianta unui candidat comun la Primăria Capitalei și că „ar fi foarte bun un candidat independent, care se află undeva între PSD și PNL”. El a afirmat că nu ar fi înțelept nici ca Gabriela Firea (PSD), nici ca Sebastian Burduja (PNL) să candideze la Primăria Capitalei, pentru că nu ar primi voturi de la electoratul celuilalt partid.

În ceea ce privește numele vehiculate în ședința Coaliției pentru funcția de primar al Capitalei, sursele HotNews.ro susțin că numele lui Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București a revenit în discuție pentru a candida la primăria Bucureștiului. Cîrstoiu nu ar fi dat un răspuns clar, dar, potrivit surselor citate, s-ar gândi la propunere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro