Cristian Popescu – Piedone, primarul sectorului 4, a rupt protocolul incheiat cu USL
Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu- Piedone, a anuntat joi, 28, la sfarsitul sedintei Consiliului Local Sector 4, ca nu va mai reprezenta Uniunea Social Liberala (USL) si ca denunta protocolul incheiat cu aceasta. Edilul a luat aceasta decizie deoarece sustine ca alesii locali nu ii aproba proiectele propuse in Consiliul Local.
Scandalul in USL Sector 4 mocneste de mai multa vreme, de cel putin trei luni, avand in vedere faptul ca majoritatea proiectelor supuse votului Consiliului Local Sector 4, ori nu au fost aprobate de consilierii liberali, ori acestia s-au abtinut de la vot, se arata intr-un comunicat emis de Primaria sector 4.
„Cine vrea sa vina cu mine, sa vina! Cine nu, nu!Incepand de azi, nu mai pot garanta in numele intregului USL si denunt protocolul cu Uniunea Social Liberala la nivelul Sectorului 4. Astept ca liderii politici care formeaza Consiliul Local Sector 4 (PSD, PC, PNL, PP-DD si PDL) sa vina la discutii saptamana viitoare pentru a forma impreuna o majoritate in interesul cetatenilor Sectorului 4. Azi am constatat ca o parte dintre cei pe care i-am girat in timpul campaniei electorale, membri ai USL, nu-si respecta cuvantul dat cetatenilor. Si nu e vorba de proiecte financiare costisitoare, ci doar proiecte care asigura buna functionalitate a aparatului propriu, dar si in interesul cetateanului. A fost peste vointa mea sa fac acest anunt, dar, cand echipa investita de cetatean nu functioneaza, cu vadita intentie, nu din greseala, trebuie sa-mi asum aceasta responsabilitate si sa stie si cetateanul”, a declarat Piedone.
„Imi pare rau ca increderea oamenilor, care m-au votat in proportie de peste 83%, neexistand nici un motiv administrativ de a rupe alianta, ci doar politicul, a fost inselata. Imi pare rau ca liderul PNL, Crin Antonescu, un om de exceptie, in care am crezut si cred in continuare, nu este informat de ceea ce se intampla in realitate in consiliile locale, care nu mai sunt demult liberale, referindu-ma aici strict la Sectorul 4”, a mai spus Piedone.
Piedone a declarat ca dupa discutiile cu liderii USL, va sustine o conferinta de presa in care va explica pe larg motivele care au stat la baza deciziei de a denunta protocolul cu USL la nivelul Sectorului 4.