Cristina Tarcea, replică pentru Lia Savonea: De mult tânjeşte la revocarea conducerii instanței supreme
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, „tânjeşte” de mult la revocarea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a numi în loc persoane „mai puţin predispuse la independenţă faţă de dânsa”, a declarat, pentru Digi 24, preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea.
„Doamna Savonea are încredere în opiniile juridice ale domnilor Stan și Deliorga. Eu am încredere în experienţa în drept a judecătorilor Morar și Pivniceru. Doamna Savonea tânjește de mult la revocarea conducerii ICCJ pentru a numi în loc persoane mai puțin predispuse la independență față de dânsa. Cât despre Inspecţia Judiciară, tocmai CSM a constatat recent o acțiune disciplinară lovită de nulitate absolută faţă de mine, adică abuzivă”, a declarat Cristina Tarcea.
Ea a spus că până în septembrie, când îi expiră mandatul, are drept de vot în CSM, „vot pe care nu-l poate controla și de care vrea să scape”.
Lia Savonea a susținut că, potrivit legii, responsabilitatea formulării propunerii de constituire a completurilor specializate de la Instanţa supremă revenea preşedintelui ÎCCJ sau vicepreşedintelui care a coordonat activitatea în materie penală.
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este situată, constituţional şi legal, în vârful ierarhiei instanţelor judecătoreşti din România. Este al doilea conflict de natură constituţională, efect al nerespectării dispoziţiilor legii de către conducerea acesteia, cu efecte asupra drepturilor părţilor la un proces echitabil. Conduita managerială a Instanţei supreme trebuie să aibă un grad de exigentă şi rigoare la un standard ridicat. În orice caz, nu mai scăzut decât în cazul tribunalelor sau curţilor de apel din România”, a precizat preşedintele CSM.