Sari direct la conținut

Critici neașteptate la adresa Germaniei. Un fost șef al Comisiei Europene spune că spațiul Schengen riscă să fie subminat

HotNews.ro
Critici neașteptate la adresa Germaniei. Un fost șef al Comisiei Europene spune că spațiul Schengen riscă să fie subminat
Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene, ține un discurs în Hesse, Frankfurt/Main, 4 iunie 2023. FOTO: Andreas Arnold / DPA / Profimedia

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, fost preşedinte al Comisiei Europene, şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia Germaniei de a crește controalele la frontieră, avertizând asupra inconvenientelor create navetiştilor şi asupra potenţialei ameninţări la adresa integrării europene, scrie duminică agenția germană de presă DPA.

Pe 9 septembrie, ministrul german de interne Nancy Faeser a ordonat introducerea de controale temporare la toate graniţele terestre ale Germaniei pentru a reduce numărul de intrări neautorizate, într-un efort de a stopa imigraţia, notează Agerpres.

Controalele – care extind o schemă deja existentă la toate puncte de intrare germane – urmează să înceapă luni, 16 septembrie, şi se vor întinde iniţial pe o durată de şase luni.

Într-o declarație pentru DPA, dată din Luxemburg, Juncker a spus că nu este un susţinător al controalelor la frontieră pentru că îi afectează pe navetişti.

Juncker a apreciat că aşa-numitele controale mobile efectuate mai departe de graniţe ar fi mai puţin perturbatoare, mai ales pentru cei peste 50.000 de navetişti germani care trec zilnic în Luxemburg.

Deşi a recunoscut necesitatea controalelor temporare la frontieră în timpul unor evenimente majore, cum ar fi competiţia de fotbal Euro 2024 din Germania, Juncker a pus la îndoială necesitatea unor controale prelungite ca răspuns la migraţie şi intrări ilegale.

El şi-a exprimat îngrijorarea că aceste acţiuni riscă să submineze principiul de bază al spaţiului Schengen de deschidere a frontierelor.

Germania este membră a spaţiului Schengen, care permite unui număr de circa 420 milioane de oameni din 29 de ţări europene să călătorească fără restricţii fără a trece prin controale la frontieră. Dar controale sunt deja în vigoare la unele dintre cele nouă frontiere ale Germaniei, inclusiv cu Austria şi Polonia, şi vor fi extinse luni la Luxemburg, Belgia, Olanda şi Danemarca.

Juncker a condus Executivul Uniunii Europene din 2014 până în 2019.

INTERVIURILE HotNews.ro