Sari direct la conținut

Criza din Ucraina. Rusia isi retrage trupele de la granita (John Kerry)

HotNews.ro

Rusia isi retrage soldatii aflati la frontiera cu Ucraina, a confirmat joi secretarul de stat american, John Kerry, care a denuntat totodata patrunderea in estul Ucrainei a unor luptatori ceceni prorusi, scrie AFP.

„Trupele care se aflau la frontiera se retrag spre Moscova, nu spre Kiev”, a declarat John Kerry la postul american de televiziune PBS, confirmand ce a constatat marti un oficial de la Pentagon.

In schimb, „exista dovezi potrivit carora luptatori rusi au trecut frontiera, personal din Cecenia antrenat in Rusia trece granita pentru a agita spiritele, pentru a se angaja in lupte”, a acuzat John Kerry.

Seful diplomatiei de la Washington a discutat miercuri la telefon cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, potrivit Departamentului de Stat.

Mass-media din Ucraina au scris in aceste zile ca soldati ceceni se afla la Donetk, bastion al separatistilor prorusi. Dar miercuri, presedintele cecen, Ramzan Kadirov, a dezmintit ca ar fi trimis militari care sa lupte alaturi de rebelii din estul Ucrainei, fara sa excluda ca luptatori ceceni s-ar fi putut alatura de bunavoie separatistilor.

Casa Alba si-a exprimat „ingrijorarea” in legatura cu accesul la arme sofisticatem a rebelilor prorusi din Ucraina, dupa moartea a 12 soldati ucraineni intr-un elicopter doborat de insurgenti.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro