Criza refugiatilor. Bulgaria, acuzata de abuzuri asupra migrantilor
Autoritatile din Bulgaria sunt acuzate ca au comis acte de brutalitate fata de migrantii care traverseaza tara in drumul lor spre vestul Europei. Un raport sponsorizat de organizatia umanitara britanica Oxfam si bazat pe marturii ale migrantilor care treceau prin Bulgaria spre Serbia, arata ca au fost numeroase cazuri de santaj si batai aplicate de catre ofiteri de politie, scrie BBCNews in pagina electronica.
Autoritatile bulgare nu au raspuns deocamdata acestor acuzatii.
Sute de mii de migranti, multi din Siria, Africa si Afganistan, au venit prin Turcia in ultimele luni, in incercarea de a ajunge in Germania, Suedia si alte state ale UE.
Initiat de Centrul pentru Drepturile Omului din Belgrad si sponsorizat de Oxfam, raportul subliniaza pericolele care ii asteapta pe migranti atat in apropiere de granita turco-bulgara, cat si daca incearca sa treaca in Serbia.
Cazurile de presupuse abuzuri ale politiei bulgare, de violenta fizica impotriva migrantilor, si atacurile cu caini de politie sunt descrise in detaliu, scrie sursa citata.
Raportul se bazeaza pe interviuri realizate cu peste 100 de refugiati care au sosit din Bulgaria in orasul de frontiera din Serbia, Dimitrovgrad, pe o perioada de trei zile in luna octombrie.