Criza submarinelor: Boris Johnson îi propune lui Emmanuel Macron „restabilirea unei cooperări”
Boris Johnson i-a propus vineri lui Emmanuel Macron „să restabilească o cooperare între Franţa şi Marea Britanie” după aşa-numita criză diplomatică a submarinelor, a informat Palatul Elysee, după o discuţie dintre cei doi lideri, potrivit AFP și Agerpres.
În cursul acestei convorbiri telefonice care s-a derulat în cursul dimineţii „la cererea” Londrei, Boris Johnson „şi-a exprimat intenţia de a restabili o cooperare între Franţa şi Marea Britanie, în conformitate cu valorile şi interesele noastre comune (schimbarea climatică, Indo-Pacific, lupta împotriva terorismului)”, se menţionează într-un scurt comunicat al preşedinţiei.
„Preşedintele i-a răspuns că aşteaptă propunerile sale”, adaugă comunicatul.
Downing Street a emis de asemenea un comunicat după această convorbire telefonică, uşor diferit ca ton, în sensul că Johnson şi Macron au convenit vineri „să continue să coopereze strâns”.
„Ei au reafirmat importanţa relaţiei între Marea Britanie şi Franţa”, se mai menţionează în comunicatul Downing Street, reamintind de asemenea „importanţa strategică a cooperării lor de lungă durată în regiunea indo-pacifică şi în Africa”.
Această convorbire a avut loc la două zile după o discuţie între Emmanuel Macron şi Joe Biden care a permis reducerea tensiunilor între Paris şi Washington legată de anunţarea, la 15 septembrie, a unui parteneriat strategic între SUA, Australia şi Marea Britanie, care s-a soldat cu anularea unui mega-contract pentru submarine franceze încheiat cu Canberra.
Emmanuel Macron a decis că ambasadorul francez în SUA, Philippe Etienne, se va întoarce la Washington săptămâna viitoare, în timp ce în privinţa revenirii la post a ambasadorului francez în Australia nu s-a anunţat încă nicio decizie.
În schimb, rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost considerată inutilă întrucât, potrivit şefului diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, „Marea Britanie, în această afacere, a fost puţin a cincea roată la căruţă. Se cunoaşte oportunismul permanent” al britanicilor.
Semn al nemulţumirii sale, Parisul a anulat totuşi o întâlnire prevăzută în această săptămână între ministrul apărării, Florence Parly, şi omologul ei britanic, Ben Wallace.