Cronică de carte. Legionarii și activismul fascist în România interbelică
Sfântă tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică, cartea profesorului britanic Roland Clark, a apărut în limba engleză în anul 2015. În același an ea a fost publicată și în limba română de editura ieșeană Polirom.
La 9 ani de la prima ediție, apare tot la Polirom o a doua ediție revăzută și adăugită. Cred că avem de-a face cu o reeditare mai mult decât necesară, chiar dacă în intervalul de 9 ani scurs între cele două ediții, au apărut și alte cărți consacrate studierii ascensiunii fascismului în România interbelică. Datorate unor istorici români sau din afara țării. E vorba despre cărți Integral sau numai parțial consacrate problemei.
Spun că reeditarea cercetării profesorului britanic, tradusă în românește de Marius-Adrian Hazaparu, este una cum nu se poate mai necesară având în vedere, între altele, ce s-a întâmplat în România în ultimii nouă ani. Începând cu faptul că a apărut un partid în a cărui conduită sunt lesne detectabile elemente extremiste. AUR, căci despre el este vorba, a reușit să intre în Parlament ca urmare a unor alegeri libere. Cam tot la fel cum au intrat pe vremuri reprezentanții Legiunii. Liderul AUR, George Simion, și-a regizat nunta după modelul brevetat cu zeci de ani în urmă de Corneliu Zelea Codreanu. Câțiva reprezentanți ai intelectualității române (Roland Clark îl menționează în Prefața la ediția a doua pe Sorin Lavric, însă, între timp, au năpârlit și alți oportuniști cam de aceeași teapă) s-au înscris în partidul condus de George Simion. Există o dezamăgire evidentă a electoratului român, explicabilă în primul rând prin slabele performanțe ale celor două mari partide românești- PSD și PNL, însă, mai ales, prin catastrofala evoluție a liberalilor ce ar putea fi decontată usturător cu ocazia celor trei rânduri de alegeri ce vor avea loc chiar anul acesta printr-un absenteism la urne de mari proporții. Absenteism de natură să favorizeze AUR.
Situația economică a majorității populației, creșterea aberantă a costului vieții, incapacitatea membrilor guvernului, unii dintre ei cu studii universitare precare, lipsiți de minime competențe profesionale, de a veni cu soluții concrete și nu cu pomeni electorale ar putea avea și ele consecințe în ceea ce privește prezența la vot.
Sigur, istoria nu se repetă, sau nu se repetă niciodată identic, însă unele similitudini cu ceea ce s-a întâmplat în interbelic există. Numai dacă ești orb nu le bagi în seamă. Iar aceste similitudini se impun cunoscute și conștientizate. Suntem ajutați să facem acest lucru și de cartea profesorului Roland Clark.
Mi-am mai asumat riscul de a spune– ultima dată am făcut-o cu ocazia apariției în 2023, la Humanitas, a Istoriei BisericiiOrtodoxe Române a lui Olivier Jens Schmitt- că e foarte bine că e destul de mare numărul cercetătorilor străini preocupați de istoria României. De secolul al XX lea. Și e încă și mai bine că producțiile lor științifice sunt publicate generos în limba română. Aceasta neînsemnând că munca istoricilor români ar fi ori ar trebui desconsiderată. Însă parcă istoricii autohtoni manifestă încă prea multă prudență, excesivă tandrețe în a spune ceea ce ar trebui spus despre o seamă de teme sensibile precum antisemitismul românesc, proporțiile aderenței la sentimentele anti-evreiești, la doctrinele și partidele de extremă dreaptă, la asocierile dintre ierarhii BOR și legionari. Cazul mitropolitului Nicolae Bălan, de mai multe ori menționat în cartea Sfântă Tinerețe Legionară, este doar un exemplu.
Începuturile activismului fascist în România (1922) sunt legate de mediile universitare românești. În felurite citadele universitare (Iași, Cluj, Roland Clark menționează și Facultatea de Drept care a funcționat o vreme la Oradea) au luat proporții sentimentele și atitudinile antisemite. Roland Clark detaliază istoria ascunsă în spatele sintagmei numerus clausus și aberațiile mergând până la etnia cadavrelor care făceau obiectul disecțiilor studenților la Medicină Trebuie spus însă presiunea acelui numerus clausus era acută și în Facultățile de Drept. istoricul britanic detaliază violențele ieșirilor studenților, atacurile asupra colegilor de etnie evreiască, asupra profesorilor care se desolidarizau de o atare atitudine, povestea prefectului Manciu și a rectorului Traian Bratu de la Iași oiri sprijinul primit de “insurgenți” din partea acelor profesori care au aderat la LANC și la metamorfozele ei ulterioare. Se vorbește și despre reacția adesea timorată a autorităților.
Explorând și valorizând noian de documente, de ceea ce a găsit în Arhivele Siguranței și, apoi, în cele ale serviciilor secrete comuniste, de articolele din ziare, servindu-se de ceea ce se numește istorie orală, de mărturiile unor foști legionari anchetați după 1948 de Securitate, de ceea ce au scris ei în publicațiile din exil ori în cărți apărute în România din 1990 încoace, Roland Clark explică cum a crescut numărul aderenților, ponderea faptului că Legiunea se adresa tuturor, indiferent de clasă socială și de stare materială, natura ierarhiilor din interiorul mișcării legionare, sanctificarea Liderului, imitarea acestuia, rolul și importanța taberelor de muncă, influențarea esenței acestora de o serie întreagă de aspecte ale fascismului german, cum se finanțau organizațiile legionare, care era importanța acordată de Corneliu Zelea Codreanu feluritelor publicații, cum s-a repliat acesta după scoaterea Legiunii în afara legii, cum s-au modificat și unele centre și direcții de de acțiune, care au fost relațiile dintre BOR și legionari și nuanțele acestor relații, cum au reacționat autoritățile în fața proporțiilor neobișnuite date funeraliilor lui Moța și Marin, funeralii la care legionarii au invitat reprezentanți ai unor Ambasade –
INTERVIURILE HotNews.ro