Cronica de film: "Blindness" – un Saramago trecut prin masina de spalat

Al treilea film al brazilianului Fernando Meirelles, dupa „Orasul zeilor” si „The Constant Gardener”, este un rateu si pe zi, si pe nocturna. José Saramago, autorul romanului care a inspirat filmul, a rezistat mai multi ani cererilor de a incuviinta ecranizarea. Probabil ca i-a dat lui Meirelles cu filmul in cap atunci cand acesta s-a dus (anul trecut, dupa Cannes) sa i-l arate.

Da, filmul a deschis anul trecut Festivalul de la Cannes. Il recomanda numele regizorului si numarul mare de actori cunoscuti din distributie – Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover, Gael Garcia Bernal, Don McKellar, Alice Braga. A fost una dintre cele mai neinspirate deschideri.

Primirea filmului pe Croazeta a fost rece, dar nu orbitor de rece. De fapt, alt film trebuia sa deschida festivalul, dar n-a mai fost terminat la timp.

Daca veti avea impresia ca „Blindness” este unul dintre cele mai plictisitoare filme pe care le-ati vazut vreodata, sa nu credeti ca nu sunteti suficient de culti si ca nu stiti aprecia un film realizat dupa romanul unui scriitor laureat cu Nobel.

De multe ori – dupa unii, intotdeauna -, filmele inspirate din opere literare sunt sub nivelul surselor respective. „Blindness” reuseste ceea ce alte filme poate n-au reusit – sa-si dizolve si sa distruga povestea din care s-a inspirat.

Parabola orbirii, care poate fi interpretata pe diverse niveluri, e in filmul lui Meirelles de aceeasi consistenta filosofica cu tramele subtiri ale filmelor comerciale care brodeaza pe marginea pierderii umanitatii in paralel cu risipirea resurselor naturale si ultra tehnicizarea, fixand povestea ori intr-un timp incert, ori in viitor.

Aceste date ar fi necesare in astfel de filme doar pentru a avea un cadru unde sa se desfasoare secventele de actiune. Filosofia sau elementele psihologice n-ar fi ca sarea-n bucate.

Sub pana scenaristului si in viziunea regizorala (inexistenta) a lui Meirelles, subiectul cartii lui Saramago se scofalceste la dimensiunea unei povesti pe care orice spectator care a vazut cateva filme de gen o poate obtine prin operatii matematice simple.

Filmul devine tot mai greu de urmarit de la o secventa la alta, dupa ce surpriza albului laptos al primelor minute s-a taiat ca maioneza si spectatorul priveste tot mai agasat cum personajele se scufunda in inumanitate.

Filmul nu are adancimi filosofice dupa cum nu atinge nici culmi ale artei cinematografice. Atmosfera e apasatoare si claustrofobica nu doar din pricina subiectului, dar si din cea a lipsei de inspiratie a regiei. Albul orbitor din titlu are, in context, ecoul zacuscai explodate.

Citesc cu mare placere cronicile lui Roger Ebert, cel mai cunoscut critic american de film si l-am vazut, la venerabila sa varsta, de putine ori enervat. Aproape in permanenta i-am admirat generozitatea si dorinta de a gasi in fiecare film ceva bun.

Dar, „never say never”. „Blindness” l-a scos din papuci pe bietul critic. Iata cum isi incepe cronica din „Chicago Sun-Times”: „Blindness este unul dintre cele mai neplacute, ca sa nu spun insuportabile filme pe care le-am vazut vreodata.

Este o alegorie despre un grup de oameni care supravietuiesc in conditiile unui mare stres dar, sincer, as prefera sa-i vad murind decat sa suport ultimele trei sferturi ale filmului.”

Vizionare placuta!

„Alb orbitor”/”Blindness” – regia Fernando Meirelles, cu: Julianne Moore, Mark Ruffalo, Danny Glover, Gael Garcia Bernal, Don McKellar, Alice Braga. Ruleaza in Romania din 24 aprilie. Nerecomandat spectatorilor sub 15 ani.