Sari direct la conținut

Cronica de film: „Munca-i un travaliu”

HotNews.ro

De fapt, nu e foarte clar de ce distribuitorul roman a decis sa scoata filmul pe marile ecrane, in vreme ce in SUA el intra pe 19 iulie direct la televiziune (ABC Family), urmand ca in august sa iasa si pe DVD. Pentru ca se astepta sa fie un hit? Nu prea are cum… Dupa o saptamana de la premiera, „Labor Pains” se afla in box office-ul romanesc de-abia pe locul opt.

Lungmetrajul de debut al Larei Shapiro este la fel de lipsit de stralucire ca imaginea sa vag desaturata si modestia decorurilor. Nu e un film scump, dimpotriva. Toata actiunea se petrece mai mult in interioare.

Pare un film realizat special pentru televiziune. Intriga nu e complicata si nu prezinta nici salturi in gol, nici glume prea indraznete.

De fapt, filmul nu e tocmai comedie, asa cum se declara, pentru ca nu prea are poante. E – sau, ma rog, se vrea – un feel good movie.

Thea (Lindsay Lohan) este angajata la o editura pe un post de secretara care implica sarcini de genul spalat potaia directorului, dar nu-si poate permite sa plece pentru ca strange bani pentru cand sora sa mai mica (Bridget Mendler) va merge la facultate.

Caustica Emma e singura ruda apropiata a Theei, pentru ca parintii lor au murit intr-un accident de masina.

Cind directorul editurii, sedus mai mult de pupincurismele adjunctului Greg (Kevin Covais) care aduce, nu stiu de ce, a roman, o prinde ca i l-a otravit pe Bubico, Thea nu poate evita concedierea decat pretinzand ca e gravida.

Din acel moment ea devine subiectul atentiei colegilor si va trebui sa umfle minciuna in fiecare zi, construindu-si treptat o imagine de sine convenabila, dar si muncind efectiv, mai ales dupa ce fratele sefului ii da noi responsabilitati.

Scenariul nu e insuficient dezvoltat. El le da timp personajelor ca sa evolueze, macerandu-si proastele obiceiuri pana la expulzarea lor, si nu pierde din vedere relatiile dintre personaje.

Singura lui problema este ca e complet lipsit de umor, si cu regia Larei Shapiro, modesta si cuminte, nu face deloc gaura in cer.

Si interpretarile au, in mod similar, detenta unor interpretari pentru micul ecran. Desi, si pentru televiziune filmul e destul de oarecare.

Daca tot tineti sa-l vedeti, evitati sala VIP de la Movieplex Cinema Plaza Bucuresti. Dai 23 de lei si efectiv te sufoci intr-un fotoliu de piele la un film slabut. Nu stiu de ce, dar la Movieplex mereu nu e aer in sali.

Trailer aici.

„Munca-i un travaliu”/”Labor Pains” – de Lara Shapiro, cu Lindsay Lohan, Luke Kirby, Cheryl Hines, Janeane Garofalo. Premiera romaneasca – 19 iunie2009

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro