Cronica de film: „Sunshine Barry si Trupa Disco”

Pana ajunge „Up” si la noi (numai maine nu-i poimaine, adica 12 iunie), micii spectatori trebuie sa se multumeasca cu o animatie daneza cu rame.

E amuzanta? Nu. Arata bine? Nu cine stie ce. Are personaje simpatice? Le uiti repede. Trebuie sa fii un copil cu putine expectatii sau cu multa toleranta ca sa ajunga sa iti placa acest film modest care nu poate concura cu productiile americane realizate de studiouri cu experienta si bani.

Asemeni furnicilor din „Ants” sau albinelor din „Bee Movie”, rama Barry incearca sa-si depaseasca umila conditie tintind spre un concurs muzical de televiziune gen „Megastar”, la care vrea sa se prezinte impreuna cu trupa sa improvizata si sa cante disco.

Barry nu vrea sa fie inregimentat ca functionar (cum si-ar dori mama lui ipohondra), nici sa fie momeala pentru pesti, si nici sa fie tratat de sus de carabusi sau alte gaze.

Povestea suna in esenta cumva similar cu cea din simpaticul „The Commitments” (1991) al lui Alan Parker, in care un grup de oameni obisnuiti din Dublin pun pe picioare o trupa de soul.

Evident ca pentru un film de animatie reteta se vede de la o posta, numai ca singurul lucru care te-ar putea tine in fotoliu aici este muzica disco.

Ramele arata destul de trist. Oricum nu sunt prea fotogenice, dar felul in care sunt desenate nu ti le face mai simpatice. Nici nu mai arata a rame, si nu pentru ca au haine (fara maneci). Dupa fata ar putea fi orice animal si niciunul.

Prea multa imaginatie nu cheltuiesc desenatorii nici cu locuintele subterane, la fel cum nici scenaristul Morten Dragsted nu iroseste prea multa pentru conturarea povestii.

Daca multe filme de animatie pot fi vazute si de maturi, „Sunshine Barry si Trupa Disco” e plictisitor pana si pentru rame.

„Sunshine Barry si Trupa Disco”/” Sunshine Barry and the Disco Worms”/”Disco ormene” – de Thomas Borch Nielsen. Voci: David Bateson, Heather Carino, Helle Dolleris, Frank Lenart. Premiera romaneasca – 5 iunie