Cronică de film: The Crow: Iubire și Răzbunare

Nici de data aceasta nu am fost scutiți de comparații. Și acum filmul din anul 2024 semnat regizoral de Rupert Sanders a fost categoric, chiar disprețuitor descalificat prin raportare cu acela din 1994 al lui Alex Proyas (ambele sunt inspirate din paraliteratura lui James O’Barr) și, chiar înainte de ieșirea pe marile ecrane, scepticii de profesie au profețit  că lui Bill Skarsgärd, interpretul de acum al lui Eric,  îi va fi cu totul imposibil să îl egaleze pe oricum inegalabilul Brandon Lee. Mai urmează, firește, să apară critici care să numere câți și ce fel de corbi apar în producția din 2024 și câți în cea de acum 30 de ani (totuși, cea contemporană nouă va ieși în avantaj, la fel cum va ieși și datorită superiorității tehnicilor 2D Dolby Atmos) sau cât l-a influențat celebrul poem omonim al lui Arthur Rimbaud pe Rupert Sanders.

Iubirea dintre cele două suflete pereche, amândoi oameni dezmoșteniți ai sorții, ambii cu traume din copilărie Eric (Biil Skarsgärd) și Shelly (FKA twiks), amândoi evadați dintr-un centru de dezintoxicare,  se consumă pe tărâmul nostru. Regizorul având grijă să ne-o înfățișeze cu lux de amănunte, adică cu nuditate și scene fierbinți bine plasate, riguros controlate și cronometrate și periodic citate.  Și fără a face din asta principalul punct de interes al filmului și fără a genera cine știe ce motiv ca iubirea altminteri politic corectă dintre cei doi tineri (Shelly e de culoare, scuzați, afro-americană), să fie de natură a genera revolta pudicilor.

Vincent Roeg (cu mult prea multe poze, dacă nu cumva chiar plictisitor de-a dreptul interpretat de Danny Huston), meloman declarat, la fel de declarat și de la bun început suspect sprijinitor de tinere talente, iubitor de muzică de operă ( o lungă secvență din film este filmată într-un astfel de teatru, iar scenele din respectivul spectacol sunt contrapunctate de cele în care spada miraculoasă aflată în posesia lui Eric îi permite acestuia să își pună în aplicare planul de a-și lichida toți dușmanii proveniți din lumea gulerelor albe care nu este însă nicidecum aceea de pe tărâmul nostru) a fost înzestrat de Diavol cu o pernicioasă nemurire. La care se adaugă încă și mai primejdioasa capacitate de a manipula prin inflexiunile vocii ființele umane planificate a-i deveni victime. Pe care, după ce le determină și convinge să comită tot felul de crime, are neapărat grijă să le omoare. Prin interpuși. Adică prin deja amintitele gulere albe.

Respectivul domn Roeg a făcut exact lucrul acesta și cu deja menționata Shelly, care intră pe neașteptate în posesia unei compromițătoare filmări conservată în memoria unui telefon mobil. Livrată de buna ei prietenă Zadie (Izabela Wei). De bună seamă, lichidată pentru asta. Marion (Laura Birn), șefa criminalilor aflați la dispoziția domnului Roeg,  primește ordinul de a recupera înregistrarea și de a-i înlătura pe toți posibilii martori incomozi. Indiferent dacă aceștia se află pe lumea noastră ori în lumea celor drepți. Iar principala țintă este Eric. Cel ce vrea să răzbune cu orice preț nedreapta moarte a lui Shelly, să o reînvie, cu toate că știe că nu îi va mai putea fi alături. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro