Cronica de spectacol: Sora Soarelui, lumina Stelelor
Născut în 1817 la Salonta, socotit a fi unul dintre cei mai reprezentativi poeți clasici maghiari, Arany János s-a făcut cunoscut în întreaga Europă și nu numai, mai cu seamă datorită celor 40 de balade. Care au fost traduse în aproximativ 50 de limbi. Dintre cele 40 de texte, multe dintre ele celebre, Balász Attila, în rol de regizor, și Tar Mónika în chip de interpretă, au selectat o parte, le-au căutat și imprimat un principiu de coerență, derivat în principal din convergența temelor, au elaborat un scenariu menit să reprezinte suportul dramaturgic al spectacolului Sora Soarelui, Lumina Stelelor. Primul din seria premierelor pe care, indubitabil, binecunoscuta și merituoasa instituție de spectacole le va oferi publicului sub generoasa egidă a Timișoarei-Capitală Culturală Europeană.
Desigur, nu întâmplător premiera a coincis cu Ziua limbii materne. Neîndoielnic, atât regizorul cât și interpreta și-au dorit în primul rând punerea în valoare a versurilor, intenționând însă deopotrivă ca spectacolul să însemne mai mult decât un bun și mai cu seamă util recital de poezie. Creatorii lui și-au dorit să îi imprime nimbul teatralității. Să exploateze sincretismul artelor.
Sora Soarelui, lumina Stelelor este un spectacol bun mai întâi datorită capacităților artistice ale actriței, de atâtea ori probate în importante spectacole de teatru, multe dintre ele de mare anvergură. Este un spectacol utill fiindcă, fără doar și poate, mai toate generațiile de public au nevoie să se întoarcă periodic la perenele valori ale culturii. Iar cum Sora Soarelui, lumina Stelelor beneficiază, ca de obicei, de supratitrare în limba română, socotesc că și spectatorii necunoscători de maghiară nu ar face deloc rău dacă ar merge să îl vadă. Se vor bucura de performanța artistică remarcabilă a interpretei care recită, cântă, dansează, beneficiind de sprijinul scenografiei semnate de Albert Alpár, al coregrafiei datorate lui Szekrényes László, de inspirata muzică creată de Balázs Márk, de animația realizată de Bálint Hunor, de efectele vizuale ce foarte adesea sunt inspirate din explozia culorilor și transformările naturii, inventate de Sorin Mocan și, desigur, de contribuția integratoare a regiei. Una cumpănită, defel egolatră ori agresivă, asigurată de Balász Attila.
Pe lângă toate astea, aceiași spectatori de limbă română, alături de concetățenii lor timișoreni de etnie maghiară, vor avea parte și de o mare surpriză. O voi dezvălui ceva mai încolo. Mă mulțumesc pentru moment să spun că ea probează circulația temelor și motivelor în literatura europeană.
Firește, pentru ca surpriza să fi fost completă s-ar fi impus și o nouă traducere în românește a baladelor lui Arany János. Operațiunea e mai mult decât dificilă, textele clasice, mai ales poezia, presupunând înzestrări aparte. Or, așa după cum am mai observat și cu alte ocazii, în mod absolut inexplicabil, dispunem de foarte puțini traducători din maghiară în română și încă de și mai puțini abilitați în tălmăcirea versurilor. Ar fi oare prea mult dacă în cadrele reprezentate de Timișoara- Capitală culturală europeană s-ar institui și un atelier de traduceri?Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro