Sari direct la conținut

Cronica de teatru Actoria la putere

Contributors.ro
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala
Mircea Morariu, Foto: Arhiva personala

Absolut lăudabilă ideea regizorului Vlad Massaci de a propune destoinicei conduceri a Teatrului Mic introducerea în repertoriu a piesei americanului Tracy Letts Ținutul din miezul verii. Între paranteze fie spus, Gelu Colceag merită elogiile noastre pentru faptul că din ianuarie încoace, deși instituția pe care o conduce de puțină vreme se confruntă cu condiții de joc nu tocmai favorabile, a izbutit cel puțin trei premiere remarcabile. Celor deja comentate cu Deșteptarea primăverii și cu Karamazovii, adăugându-li-se aceasta cu Ținutul din miezul verii. Un spectacol de mare impact artistic care valorifică scenic cu totul remarcabil un text extrem à l’ américaine, scris de Tracy Letts. Actor de profesie, deținător al unui premiu Tony pentru evoluția lui dintr-un spectacol cu celebra scriere a lui Edward Albee Cui îi e frică de Virginia Woolf, căruia sus-menționata piesă i-a adus un premiu Pullitzer pentru dramaturgie.

Piesa, căreia i se pot găsi antecedente în felul în care își concepea scrierile pentru teatru Eugene O’ Neill până la cel în care a scris Sam Sheppard, a mai figurat în repertoriul unei instituții de spectacole din România. E vorba despre Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași pe scena căruia a fost montată de Claudiu Goga (atunci s-a jucat sub titlul Acasă, în miezul verii), ocazie pentru actrițele Mihaela Arsenescu-Werner și Doina Deleanu să strălucească în rolurile Violet, respectiv Barbara. Să ne reamintim și că, în film, cele două roluri principale au fost jucate de Merryl Streep și Julia Roberts.

Vlad Massaci a avut la dispoziție o nouă traducere …

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro