Sari direct la conținut

Cruciada antialcool in Irlanda

HotNews.ro

Actele de violenta in crestere si comportamentul huliganic al multor tineri din Irlanda, pe seama consumului extrem de ridicat de alcool, au creat o nemaiintilnita cruciada impotriva acestui abuz din partea Guvernului de la Dublin. Astfel, toate magazinele si supermagazinele sint obligate sa creeze un spatiu de vinzare a alcoolului (tarie, vin, bere) complet separat de restul produselor expuse. Irlanda este tara cu cea mai mare densitate de puburi pe cap de locuitor in lume.

Mai mult, bauturile alcoolice se vor putea cumpara doar in intervalul 10 dimineata – 10.30 seara, fata de 7.00-00.30, pina acum citeva zile. Toate puburile si cluburile din Irlanda sint obligate sa instaleze sisteme de camera de luat vederi in jurul lor, nu doar in interior.

Consumul de alcool in Irlanda este considerat cel mai ridicat din toata Uniunea Europeana, acest viciu facind ravagii in special in categoria 15-25 de ani. 45% din numarul total al crimelor din Irlanda, in 2007, au avut la baza consumul de alcool.

In martie, doi muncitori polonezi din Dublin au fost ucisi de un grup de adolescenti de 16-17 ani fiindca au refuzat sa le cumpere alcool tinerilor dintr-un magazin.

“Aici vorbim de un adevarat fenomen negativ irlandez, caruia trebuie sa-i scadem din influenta”, a declarat recent prim-ministrul Bertie Ahern.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro