Cât de „covid free” este Zanzibar? Un scurt ghid pentru românii care merg în vacanță în această insulă

​În ciuda poziției ciudate a oficialilor țării, tanzanienii nu sunt naivi. Oamenii pe care i-am întâlnit, atât în Tanzania continentală, cât și în Zanzibar, vorbesc cu teamă despre pandemie și spun că au cunoscut localnici care s-au îmbolnăvit de Covid. Pe baza experienței personale înclin însă să cred că, deși ar fi o naivitate să spui că Zanzibarul a fost ocolit de pandemie, riscul de a te îmbolnăvi este scăzut.

Prima dată am fost în Zanzibar în 2014, pe vremea când turismul local era pe la începuturile sale (resorturile au început să apară în anii 2000). Pe atunci, la aeroport îți aduceau bagajele de la avion cu roaba -mă rog, cu un căruț mai mare- iar cei mai mulți dintre angajații resorturilor proveneau de pe continent, din Tanzania, pentru că localnicii, fie nu aveau skill-urile necesare, fie nu aveau chef să interacționeze cu occidentalii din motive religioase/culturale.

Lucrurile s-au mai schimbat în 2021, de fapt s-au schimbat considerabil, iar turismul în insulă a crescut până la cer, la fel și interesul românilor pentru Zanzibar.

În 2014, italiana era limba pe care o auzeai cel mai frecvent printre turiștii din insulă, acum sunt rusa, poloneza și româna, dar asta, mai mult ca sigur, are legătură și cu faptul că Zanzibarul e printre puținele destinații de vacanță deschise în timpul pandemiei, combinat cu restricțiile de călătorie mult mai severe în țările vestice decât în cele estice.

Plus că Zanzibarul se promovează ca destinație „covid free”, ceea ce parțial poate fi adevărat, parțial e o naivitate, dar despre asta vom vorbi mai încolo.

După cum spuneam, insula- de fapt, arhipeleagul, ca să fiu mai exact- s-a schimbat în ultimii ani, s-au diversificat ofertele de cazare, nu mai sunt doar resorturile internaționale cu multe stele și pretenții (în mare, îndreptățite), ci și locuri mai accesibile, iar tot mai mulți localnici sunt implicați în turism. Și îmi place să cred că acest lucru se cunoaște și în buzunarele zanzibarezilor.

Ca să fac o paranteză, acum, dacă vorbești cu oamenii locului, vei auzi multe păreri ferme că Zanzibar ar trebui să iasă din Uniunea Tanzaniană pentru că, datorită turismului în plină dezvoltare, se poate descurca singură pe scena mondială.

I-am adus aminte însă unui localnic ce susținea acest lucru că Zanzibar a cerut singură unirea cu Tanzania, în haosul ce a urmat declarării independenței în 1964, după o revoluție în care au fost uciși vreo 13 mii de oameni (mai multe despre istoria Zanzibarului, am scris aici).

Dar să lăsăm istoria și politica locală la o parte și vorbim puțin despre cum este Zanzibarul astăzi, mai ales că atât de mulți români vor să meargă acolo (s-au lansat și chartere directe din București) în această perioadă cu foarte puține opțiuni exotice la dispoziție.

Pentru mulți, Zanzibarul va fi prima experiență africană, una care nu are cum să fie altfel decât memorabilă. Am să încerc mai departe să explic la ce trebuie să se aștepte cineva care pune acum piciorul pe insulă pentru prima dată.

Cât de „covid free” este Zanzibar?

Stone Town, Zanzibar. FOTO via TravelZoom.ro

Tanzania, deci inclusiv Zanzibar, este una dintre țările care nu raportează cazuri de Covid, de aceea este și pe „lista verde”. Președintele țării, unul dintre cei mai vocali negaționiști ai pandemiei, a murit zilele trecute în urma unui atac de cord, și s-a speculat că ar fi fost bolnav de Covid, deși nu există dovezi publice în acest sens.

Alți politicieni, precum vicepreședintele din Zanzibar, au fost confirmați oficial cu Covid, unii au și murit între timp.

În ciuda poziției ciudate a oficialilor țării, tanzanienii nu sunt însă idioți. Oamenii pe care i-am întâlnit, atât în Tanzania continentală, cât și în Zanzibar, vorbesc cu teamă despre pandemie și spun că au cunoscut localnici care s-au îmbolnăvit sau chiar au murit din cauza bolii.

În Zanzibar, mi s-a explicat că aceste cazuri au existat în capitală, în Stone Town, și că a fost vorba despre „oameni de afaceri care călătoresc mult în afara țării”.

Pe de altă parte, încrederea zanzibarezilor că boala nu are cum să fie prea răspândită în insulă se bazează pe faptul că turiștii care vin aici sunt „oricum controlați la aeroport, deci nu au cum să ne aducă covid de la ei din țară”. Lucrul acesta nu prea este adevărat.

Tanzania nu cere test Covid la intrarea în țară (noi ne-am făcut teste PCR în România doar pentru siguranță, nu ni le-a solicitat nimeni), pe aeroport ți se ia doar temperatura, iar la plecare, unele companii aeriene precum Qatar Airways au cerut până acum câteva zile un test făcut la spitalul public Mmoja.

Între timp compania din Golf a renunțat la această obligație. Chiar și așa însă, la plecare, la intrarea în aeroport, autoritățile zanzibareze au cerut prezentarea testului PCR, printat pe hârtie și ștampilat, tuturor turiștilor, ceea ce le-a creat neplăceri celor care nu-l aveau sau nu-l aveau decât în format electronic (nu știu dacă au fost lăsați până la urmă să intre în aeroport, înclin să cred că da).

Important de spus este că fiecare test a fost verificat de un funcționar pe site-ul zanzibarcovidtesting.co.tz, acolo unde trebuie să te înregistrezi pentru testare, pentru a preveni eventualele falsificări.

Deci testarea anti-covid pare a fi un lucru luat în serios (pe cât de serioase pot fi lucrurile pe aici), chiar dacă am citit și opinii ale unor jurnaliști străini care susțineau că toate testele PCR făcute în Zanzibar ies musai negative, tocmai pentru a menține țara pe „lista verde”. Nu am văzut dovezi în acest sens, deci până la proba contrarie, nu am decât experiența personală de la spitalul Mmoja din Zanzibar City.

Procedura este cam așa: te înregistrezi pe site-ul zanzibarcovidtesting.co.tz, apoi cu numărul generat de sistem te prezinți la spital, plătești o taxă de 80 de dolari, după care mergi într-o camera și niște asistente îți iau probe din gât.

Rezultatul trebuie să-l primești pe mail în 48 de ore, eu nu l-am primit nici până în ziua de azi, sau, mai simplu, intri din nou în sistemul online, cu numărul pașaportului, și descărci de acolo certificatul.

Toată procedura poate dura și câteva ore bune, stai la mai multe cozi, sistemul se blochează, cade netul etc. Îți trebuie doar răbdare.

În același timp, mai trebuie spus că angajații hotelurilor, agențiilor de turism, șoferii companiilor de taxi și personalul aflat în contact direct cu turiștii poartă mască.

În restaurante, hoteluri, locuri publice există dezinfectat și, de asemenea, chelnerii poartă mască. În afara acestor locuri, nimeni nu poartă mască în locuri publice și nici nu există obligații în acest sens. Probabil ar fi complicat să pui niște oameni care câștigă 100 de dolari pe lună să-și cumpere măști pe care să le schimbe din patru în patru ore.

Pe baza experienței personale înclin însă să cred că, deși ar fi o naivitate să spui că Zanzibarul a fost ocolit de pandemie, riscul de a te îmbolnăvi este scăzut. Mai ales dacă eviți locurile aglomerate, precum piețele din Stone Town, și petreci mai mult pe plajă și în aer liber.

Și o altă observație personală: nici măcar turiștii din Europa nu poartă mască în Zanzibar, chiar dacă merg prin locurile aglomerate din Stone Town. Asta mi-e un pic mai greu de înțeles. Sau pot căuta o explicație în faptul că marea majoritate a turiștilor de acum provine din țările estice.

Chiar așa, mega-turistică, Zanzibar e Africa și ar fi bine să nu uiți asta

După cum spuneam, pentru un european care nu a mai pus piciorul într-o țară africană, întâlnirea cu Zanzibarul poate fi un pic șocantă. Am fost în multe țări africane și, deși îmi place de mor acest continent, nu cred că aș putea folosi vreodată expresia „aici mă simt ca acasă”.

De la căldura insuportabilă în anumite perioade ale anului (în martie chiar e cald în Zanzibar, peste 30 de grade cu multă umezeală, ceea ce-ți transformă orice mișcare într-un efort considerabil, urmează trei luni de sezon ploios și de abia apoi vine sezonul cel mai potrivit pentru vacanță), de la soarele arzător care, dacă nu ești acoperit cum trebuie și nu folosești cremă solară cu protecție de măcar 30 plus, îți poate provoca arsuri grave (de la culoarea roșie a pielii provine și denumirea folosită de localnici pentru albi, „mzungu”), până la casele din pământ, fără geamuri și cu acoperișuri din paie, totul e exotic în cel mai pur sens al cuvântului.

După aceea sunt localnicii, amabili și plăcuți, dar care se mișcă atât de lent („pole pole”, expresia locală care înseamnă „încet-încet”, e una dintre cele mai folosită în Zanzibar) și sunt atât de puțin familiarizați cu cea mai banală tehnologie (Întrebare: De câți angajați ai unui hotel e nevoie ca să scoți un document la imprimantă? Răspuns: de niciunul, trebuie să vină șeful de la IT ca să rezolve problema).

Viața în Zanzibar nu e calculată și programată ca în Europa, foarte multe lucruri sunt lăsate să vină de la sine, ce e stabilit astăzi, mâine poate fi complet diferit. Dar nu are absolut niciun sens să te enervezi, ci pur și simplu să accepți realitatea că ai ajuns într-o altă parte a lumii, complet diferită de cea cu care ești obișnuit.

O parte a lumii incredibil de frumoasă, cu o natură care te învăluie din toate părțile, care te poate vindeca de tot stresul și viața agitată de acasă, dar te și poate răni dacă nu o tratezi cu atenția cuvenită.

Nu sunt animale periculoase în Zanzibar, poate doar în Parcul Național Jozani, dar poți să calci, de pildă, într-un arici de mare, când mergi la reflux pe fundul oceanului, printre corali și alte vietăți marine.

Sau poți să faci o indigestie glorioasă, nu pentru că mâncarea ar fi stricată, ci pur și simplu pentru că stomacul tău nu e obișnuit cu atâtea mirodenii din bucătăria swahili. Sau din cauza căldurii.

Nu ar fi rău să vii la tine cu medicamentele potrivite. Și chiar dacă nu ți-l cere nimeni, vaccinul contra febrei galbene e și el important în condițiile date.

Și nu spun asta să sperii pe cineva, ci doar să-ți amintesc că, deși poate stai într-un resort de cinci stele cu piscină și condiții ca acasă, ești totuși în Africa ecuatorială.

Iar localnicii sunt prietenoși cu tine, dar niciodată nu vei fi unul de-ai lor. În primul rând vei fi cineva cu mai mulți bani decât ei. Și nu e neapărat rău să fii darnic, să lași bacșiș, să nu împingi negocierile până la absurd și să realizezi că dacă pentru tine 5000 de șilingi (2 dolari) nu înseamnă mare lucru, pentru cineva de acolo poate echivala cu o masă puțin mai îndestulă în seara respectivă împreună cu familia.

Zanzibarezii fac mulți copii, sunt musulmani destul de conservatori, iar unii dintre ei au și mai multe neveste. Desigur, cei care-și permit acest lucru. Și fac mulți copii și pentru că aceștia reprezintă sprijinul lor la bătrânețe, sunt „pensia mea”, după cum mi-a spus Ali, un localnic din Pwani Mchangani, care avea doi copii și intenționa să ajungă la o frumoasă echipă de șase.

Cât de scump este în Zanzibar?

Într-o insulă în care oamenii obișnuiți câștigă 100-200 de dolari pe lună, aproape nimic nu este ieftin pentru străini. Sună paradoxal, dar nu e. Și nu vorbesc aici doar de resorturile exclusiviste, ci de viața de zi cu zi în care trebuie să cumperi lucruri și servicii de la localnici.

Îmi aduc aminte de vânzătorul dintr-un magazin din Stone Town care mi-a spus vreo trei prețuri pentru un pachet de țigări, plecând de la unul aberant de mare, până la o sumă mai apropiată de prețul din România, doar după ce m-am prefăcut că plec de la el din magazin.

Sau de Ali care mi-a aruncat suma de 50 de dolari ca să-mi fie „ghid” într-o plimbare până la recif, pe plaja din Kiwengwa, într-o dimineață când oceanul era retras, pentru ca apoi să zică bucuros „OK”, la 20 de dolari, deși sunt convins că ar fi acceptat să meargă și pentru zece.

Am constatat că prețurile fixate de localnici nu urmează nicio logică, iar explicația e aceea că oamenii nu prea înțeleg care este pentru tine valoarea banilor respectivi. Îți cer 50 de dolari sperând că suma e acceptabilă pentru buzunarul tău, dar se mulțumesc și cu mai puțin, pentru că oricum pentru ei e suficient.

Citeam pe un blog că cineva dădea 5000 de șilingi când era oprit cu mașina de un polițist local, ca să fie lăsat în pace, și m-am gândit că tot 5000 de șilingi (2 dolari) am lăsat și noi bacșiș băiatului care căra bagajele. Deci care ar fi oare mercurialul bacșișului în Zanzibar? Nu-l căuta că nu există.

Citește continuarea pe TravelZoom.ro