Sari direct la conținut

Câți bani a strâns Pink Floyd cu primul single al formaţiei după 28 de ani. Suma va fi donată Ucrainei

HotNews.ro
Pink Floyd a strâns bani pentru Ucraina, Foto: Captură video
Pink Floyd a strâns bani pentru Ucraina, Foto: Captură video

​Trupa rock Pink Floyd a anunțat sâmbătă că a strâns 600.000 de dolari pentru Ucraina cu piesa Hey Hey Rise Up, lansată în luna aprilie.

Bani strânși de legendara trupă rock vor fi donate mai multor organizații de caritate din Ucraina.

Pink Floyd a lansat un nou single înregistrat, „Hey Hey Rise Up”, în luna aprilie, iar solist nu a fost David Gilmour, ci un cântăreţ ucrainean, a cărui voce a capella dintr-o postare pe Instagram filmată în Piaţa Sofiyskaya din Kiev a fost pusă pe muzica legendarei trupe.

Muzica noului cântec a fost înregistrată pe 30 martie de membri formaţiei Gilmour şi Nick Mason, alături de basistul Guy Pratt şi Nitin Sawhney la clape. Roger Waters, care a părăsit gurpul la mijlocul anilor 1980, nu a participat.

„Hey Hey Rise Up” este „prima compoziţie originală nouă pe care au înregistrat-o împreună ca trupă de la „The Division Bell” din 1994”.

Solistul este Andrii Horolski din trupa ucraineană BoomBox. Vocea sa a fost preluatădintr-un videoclip de pe Instagram pe care l-a postat la scurt timp de la începutul invaziei, în care interpretează un cântec de protest din perioada Primului Război Mondial, „The Red Viburnum In The Meadow” care a revenit în atenţie în contextul invaziei ruse în Ucraina. Versul final al cântecului se traduce prin „Hei, hei, ridică-te şi bucură-te”.

Formaţia s-a retras de la sfârşitul anilor ’90, deşi un album instrumental, „The Endless River”, a apărut în 2014.

Interesul lui Gilmour de a readuce trupa în atenţie este şi personal: are o noră ucraineană şi nepoţi.

Gilmour a spus la momentul lansării că scopul noului single Pink Floyd este de a „strânge fonduri pentru organizaţii umanitare şi de a ridica moralul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro