Cu câteva ore înainte de finalul votării, Ciprian Ciucu acuză manipularea cu cifre false din sondaje: „Suntem doar doi competitori cu șanse!”
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, afirmă că „unele partide” scurg către presă cifre false legate de rezultatele votării din Capitală până la această oră. Liberalul susține că este o încercare de manipulare pentru a menține în cursă candidați fără șanse.
„Unele partide nu au învățat nimic și fac aceleași prostii pe care le-au făcut în ultimii 35 de ani de zile. Acum trimit „pe surse” cifre false și ei știu asta”, a scris Ciprian Ciucu într-o postare pe Facebook.
Potrivit liberalului, competiția pentru Primăria Generală este o luptă între el și încă un candidat, restul fiind fără șanse.
„În acest moment suntem doar doi competitori cu șanse! Restul e manipulare pentru a ține alți competitori, fără șanse, în viață. Veniți la vot! Nu pot ei manipula, cât putem noi vota!”, a conchis Ciprian Ciucu.
Ciucu a mai postat diverse mesaje pe pagina sa de Facebook, în prima parte a zilei. „Știți ce mă bucură? Faptul că după mult timp schimbarea se va produce în urma unui vot pozitiv, un vot pentru o viziune, pentru rezultate și nu împotrivă, nu va fi un vot negativ”, a spus Ciprian Ciucu în mesajul de imediat după prânz.
Datele privind prezența la vot la ora 15.00 arată că numărul votanților rămâne mai mic decât în iunie 2024, însă diferența a continuat să scadă. Astfel, nivelul prezenței este de 19,24%, față de 22,09%, în 2024.
