Sari direct la conținut

Cu cât vor crește alocațiile pentru copii în 2022. Varianta de OUG discutată de Guvern

HotNews.ro
Copii care ies de la scoala, Foto: Hotnews
Copii care ies de la scoala, Foto: Hotnews

Creșterea alocațiilor pentru copii care ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut, va fi amânată pentru 1 ianuarie 2022. Mai exact, alocațiile ar crește de la 214 lei în prezent la 242 de lei pentru copiii cu vârste între 2 ani și 18 ani și de la 427 de lei în prezent la 486 de lei pentru copiii cu vârste de până la 2 ani sau copii cu handicap, potrivit unui proiect de OUG consultat de HotNews.ro. Acesta mai prevede și indexarea alocației cu rata medie anuală a inflației începând cu 1 ianuarie 2023. Însă, proiectul de act normativ contrazice un amendament aprobat marți în Comisia de Muncă din Camera Deputaților, care prevede majorarea doar cu rata inflației de la 1 ianuarie anul viitor.

Acest amendament a fost aprobat în ciuda faptului că reprezentanții puterii, inclusiv președintele Camerei Deputaților, au anunțat încă din luna mai, în mai multe rânduri, că va fi mutată majorarea de la 1 iulie 2021 la 1 ianuarie 2022, nu că renunță la această creștere.

Practic, pe de o parte, în plenul Camerei Deputaților va fi promovată o lege care vizează o majorare de la 1 ianuarie doar cu rata inflației, iar pe de altă parte, Guvernul discută un proiect de OUG care prevede amânarea creșterii de la 1 iulie la 1 ianuarie.

De altfel, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a spus, marți, că indiferent de amendamentele din Parlament, alocațiile vor fi majorate la 1 ianuarie.

„Alocaţiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022. Aceasta este decizia coaliţiei, indiferent de ce amendament a fost aprobat astăzi. De la 1 ianuarie 2022, alocaţiile vor creşte cu 20%, plus indexarea curentă cu inflaţia, conform legii”, a afirmat luni Ludovic Orban.

Însă, în cele din urmă, conform proiectului de OUG, indexarea cu rata inflației va fi făcută din ianurie 2023, nu ianuarie 2022.

Acesta a mai precizat atunci că se va găsi soluţia legislativă astfel încât de la 1 ianuarie 2022 să crească alocaţiile cu 20%. „Indexarea este prevăzută în lege, se indexează cu rata inflaţiei, este un proiect de lege înaintat de colegii mei din PNL. Noi am luat decizia în cadrul coaliţiei ca să crească alocaţiile de la 1 ianuarie 2022 cu 20%, cincimea respectivă”, a mai spus șeful Camerei Deputaților.

Guvernul a discutat în ședința de miercuri, 16 iunie, în primă lectură, un proiect de Ordonanță de urgență (OUG) pentru modificarea art. 3 din Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, care prevede majorarea alocațiilor de stat pentru copii abia de la 1 ianuarie 2022 și la nivelul la care ar fi trebuit să fie la 1 iulie anul acesta, conform Ordonanței de urgență 123/2020 adoptate în vara anului trecut de Guvernul Orban, când Florin Cîțu era ministru de Finanțe.

Proiectul de OUG privind alocația de stat pentru copii a fost pe lista suplimentară cu actele discutate miercuri de Guvern.

Ce prevede proiectul de OUG, discutat miercuri în primă lectură de Guvern: Cum vor crește alocațiile pentru copii

Proiectul de Ordonanță de urgență, consultat de HotNews.ro, arată că Guvernul Cîțu vrea să facă o singură majorare a alocațiilor în anul 2022 și aceasta la nivelul la care ar fi trebuit să fie la 1 iulie 2021.

Motivul? Majorarea alocației de stat pentru copii reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2020 nu mai poate fi susținută în totalitate, luând în considerare impactul bugetar al măsurilor propuse și ținând cont de faptul că de la bugetul de stat au fost susținute o serie de cheltuieli necesare pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente.

Un alt motiv este acela că din bugetul anului 2021 trebuie să fie acoperite cheltuielile pentru susținerea măsurilor de redresare economică și de protecție socială pentru combaterea efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Iată ce prevede proiectul de OUG:

„Art. 3 – (1) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 486 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1. (3);

c) 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, prin legile bugetare, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(4) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (2) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.

(6) În situația în care în urma indexării prevăzută la alin. (2) rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se menține cuantumul în plată.”

Reamintim că în septembrie 2020, Guvernul Orban a adoptat OUG 123/2020, ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care se face în cinci etape.

Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru:

  • iulie 2021, alocaţia urma să crească la 484 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 242 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • ianuarie 2022 la 542 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • iulie 2022 – 600 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 300 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).

În prezent alocația este 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.

În Parlament se dezbate un proiect de lege pe același subiect: PSD acuză că emiterea unei OUG pentru anularea majorării alocațiilor de la 1 iulie contravine Constituției

Separat de acest proiect de Ordonanță de urgență discutat miercuri în ședința de Guvern, în Parlament este aproape de a fi adoptat un proiect de lege pe același subiect.

Comisia de Muncă din Camera Deputaților a decis marți, 15 iunie, ca alocațiile să nu se majoreze de la 1 iulie așa cum prevedea ordonanța dată de Guvernul Orban. Deputații PNL-USR-UDMR au anulat acordarea tranşelor din calendarul propus iniţial. Proiectul de aprobare a OUG123/2020 urmează să intre în plen la Camera Deputaților care este și forul decizional în acest caz. Majorarea alocațiilor se va face de la 1 ianuarie 2022 doar cu rata inflației, potrivit acestui proiect de lege.

După ce a fost votat acest amendament, preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a afirmat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.

Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022„, a mai spus Ţoiu, după votarea amendamentului, potrivit Agerpres.

În cele din urmă, decizia politică pare să fie totuși diferită: majorarea alocațiilor de la 1 ianuarie cu 20%, dacă proiectul de OUG va fi aprobat de Guvern. Rămâne de văzut, mai departe și forma finală a legii din Parlament.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro