Cu ochii pe McCain, Obama si Caucaz

Saptamana trecuta a fost dominata mediatic de conventia Partidului Democrat din Statele Unite care l-a nominalizat formal pe Barack Obama drept candidatul acestuia la alegerile prezidentiale din noiembrie si de situatia din Georgia. Obama a fost de fapt mai degraba „incoronat” decat nominalizat intr-un montaj de show de proportii de tip Hollywood. Un candidat controversat in egala masura „adulat” neconditionat de o mare parte dintre sustinatorii sai care se multumesc sa afle ca el este „candidatul schimbarii”, fara a se intreba si in ce va consta schimbarea si criticii sai care nu vad in el decat „un costum gol inconjurat de zgomote”, dupa cum se exprima un saptamanal american.

Saptamana care incepe va fi cu siguranta dominata de conventia republicana si in continuare tot de situatia din Georgia. Am avut de altfel parte deja de un preambul atunci cand John McCain a anuntat, spre surpriza generala, ca Sarah Palin, actualul guvernator al statului Alaska este alegerea sa pentru functia de vicepresedinte. Alaturarea evenimentelor nu e doar o consecinta a unei intamplatoare suprapuneri temporale. Situatia din Caucaz a scos la iveala o fata atat de aroganta si de belicoasa a Rusiei incat multi oficiali occidentali au ramas descumpaniti.

Mai ales dupa ce rusii si-au batut literalmente joc, asa cum a facut-o si Stalin la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, de acordul intre Moscova si Tbilisi pentru incetarea ostilitatilor negociat de presedintele francez, Nicolas Sarkozy.

Ne aflam in prezent intr-un punct de cotitura nu doar in planul relatiilor dintre America si Europa pe de o parte si Rusia pe de alta, ci si dintr-o perspectiva mai larga si din acela al asezarilor geostrategice la scara planetara. Asa cum constata ministrul de externe suedez, Carl Bildt, „faptul ca Rusia a decis sa aleaga o astfel de cale inseamna ca liderii rusi au hotarat sa adopte o politica de confruntare nu doar fata de restul Europei ci si fata de comunitatea internationala in general”.

Evenimentele tragice din Georgia nu au facut decat sa confirme, din pacate, ceea ce mai ales voci din Europa de Est au spus in repetate randuri. Dispunand de rezerve valutare de peste 600 miliarde dolari obtinute din exportul de petrol si gaze, ca urmare a exploziei preturilor din ultimii ani, Kremlinul a revenit nu doar la tonul ci si la comportamentul sau traditional agresiv din perioada sovietica.

Nu doar din ratiuni externe ci si din nevoi interne dupa cum subliniaza politologul rus Lilia Sevtova, care este de parere ca „sistemul politic construit de Vladimir Putin are nevoie de imaginea unui dusman si de perceptia de fortareata asediata”. „Ultimul razboi nu este in primul rand unul legat de Osetia de Sud, de Abhazia sau chiar de Georgia. Miza mai importanta este chiar matricea statului rus actual si supravietuirea acestuia”.

Ostilitatea fatisa fata de Vest in general, fata de Statele Unite in particular, sentimentele xenofobe, sunt inoculate zi de zi in opinia publica rusa prin canalele mediatice controlate in cea mai mare parte de Kremlin. Combinand actiunile militare agresive si umilitoare la adresa georgienilor de pe teren cu tonul sfidator, dispretuitor, adoptat la adresa criticilor occidentale Moscova vrea in egala masura sa-i intimideze pe europeni si sa-i faca sa jubilize pe rusii de acasa.

Cunoscutul filosof si eseist francez Bernard Henry-Levy sintetiza intr-un remarcabil articol publicat recent in „Wall Street Journal”, articol intitulat sugestiv „Rusia este insolenta, Europa slaba” principalele lectii de tras dupa invazia din Caucaz:

1. Rusia se comporta ca o putere extrem de brutala in epoca post-sovietica, dupa cum de altfel am vazut deja in Cecenia;

2. Noua Rusie priveste cu indiferenta protestele, admonestarile sau avertismentele internationale;

3. Rusia jongleaza fara rusine, dupa bunul sau plac, cu principiile si idealurile, pentru a-si jutifica „dreptul de a interveni” intr-o tara suverana;

4. Diplomatia europeana, cea franceza in particular este slaba, fiind de cele mai multe ori incapabila chiar si sa adopte un ton mai dur, ce sa mai vorbim de masuri punitive concrete;

5. Opinia publica occidentala s-a dovedit si de aceasta data vulnerabila fata de masina propagandistica a Kremlinului (care a lansat tezele georgiernilor ca instigatori la razboi si a „genocidului georgian” din Osetia de Sud), lucru deloc surprinzator daca tinem cont ca in mare parte cercurile intelectuale si mass-media occidentale sunt dominant de stanga si fervent antiamericane, deci gata sa treaca cu mare lejeritate peste abuzurile facute in exterior sau in interior de autoritatile ruse, in timp ce peroreaza vehement impotriva celor comise, in opinia lor, de Statele Unite. Un adevarat mecanism de „orbire colectiva” a Vestului denuntat la vremea sa si de Alexandr Soljenitan.

De altfel, intorsi oarecum intempestiv din vacanta la chemarea presedintiei franceze a UE, liderii europeni se intalnesc chiar astazi la Bruxelles intr-o reuniune extraordinara la varf pentru a analiza criza din Caucaz. Dar, in cel mai bun caz, vom avea parte doar de exercitii de retorica. Probabil si acelea retinute. Alte masuri, sanctiuni de orice fel la adresa Rusiei, sunt greu de anticipat. Cu alte cuvinte, Europa va da foarte probabil un nou exemplu de lipsa de unitate si de impotenta in planul politicii externe si de securitate. Pentru ca, asa cum observa „The Economist”, tarile membre se impart in trei gupari distincte, asa ca e greu de presupus ca se va ajunge la un numitor comun in final. Sunt mai intai cateva tari mari, intre care Franta, Germania si Italia, care militeaza pentru mentinerea unui partenariat cu Rusia, altele radicale, ca Marea Britanie si majoritatea tarilor est-europene, care ar dori ca Moscova sa fie tinuta in sah si, in fine, un altul, al fatalistilor care sunt de parere ca oricum „rusii ne au la mana datorita dependentei fata de livrarile de energie de acolo”.

In aceste conditii, cu atat mai mult rezultatul alegerilor americane este important pentru jocul de putere strategic dintre Occident si Kremlin. De altfel, Vladimir Putin nu si-a ascuns deloc preferinta pentru Obama, stiind foarte bine ca acesta, sub influenta sustinatorilor sai de stanga din Paridul Democrat, care sunt obsedati de ideea de a schimba dramatic directiile de politica externa adoptate de adminstratia Bush, va merge pe o linie mai impaciuitoare si mult mai dispusa sa accepte abuzurile Moscovei. Avem deja un precedent in perioada lui Jimmy Carter, una dintre cele mai nefericite din istoria postbelica a Americii. Iata de ce alegerile din Statele Unite vor fi privite nu doar cu atentie ci si cu destula neliniste, nu doar la Tbilisi ci si in cea mai mare parte a Europei de Est, in speranta ca noul locatar de la Casa Alba va fi John McCain.