Cum a ajuns versiunea de export a lui Klaus Iohannis să ia ochii americanilor și europenilor
Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.
Vorbim azi despre cum a ajuns versiunea de export a președintelui Klaus Iohannis să fie ridicată în slăvi de partenerii americani și europeni, în timp ce interfața Iohannisului de acasă, din România, se află într-o discrepanță cruntă cu cea de pe plan extern. Apoi, vedem cum ministra Justiției, Alina Gorghiu, a rămas tot în anii ‘80 la capitolul luptei antidrog, fiind adepta zicalei „mărimea nu contează” – ce mi-e 3 grame, ce mi-e un kilogram de canabis, important e să fie interzis, nu contează că nu funcționează.
Versiunea de export a lui Klaus Iohannis
Pe vremea comunismului, unele produse românești care mergeau la export în alte țări erau mult mai bune calitativ decât cele destinate pieței interne, captive sub regimul Ceaușescu. Nu puteai să vinzi nemților sau francezilor, să zicem, ce dădeai aici, la aprozar, printre creveți vietnamezi și șampanie Zarea.
Mulți politicieni români născuți și crescuți în comunism au păstrat această tradiție, când ies ei înșiși la export, pe piețele politice internaționale, unde se capătă susțineri și se pun la cale strategii geopolitice mai mari decât măruntele driblinguri politice dâmbovițene. Așa am ajuns să avem un Iohannis foarte bun la export.
INTERVIURILE HotNews.ro