Cum ajungi statuie in Romania? De la soarta Vitejilor Mihai la Pacala bust. De la memorie la afacere
Ca sa intri pe “lista” de statuie, trebuie sa fii omul Puterii. Mort sau viu. Si sa fii bun de gargara politica. O statuie = ideologia cea mai tare a momentului pusa pe soclu. Asta-i moda care ne vine din secolul 18-19 incoace. Perpetuata si-n comunismul. Dupa anii 1960 memoria unei comunitati, in Occident, s-a exprimat diferit (instalatii, street-art, etc.). In Romania, Puterea a ramas cu arta in clasa intai de scoala. Cum ajungi Statuie? Ne deslusesc problema: Andrei Pippidi, Facultatea de Istorie-Bucuresti, Silvia Marton, Facultatea de Stiinte Politice, Dan Perjovschi, artist, grafician, Alexandru Balasescu, sociolog, Liviu Bratescu, autorul unei cercetari privind monumentele de for public.
S-a furat coada Lupoaicei, pe bune!Saptamana trecuta.
Si tot cam pe atunci un Rainiera fost plantat in parcul Circului. Ce-i cu Lupoaica, cine-i Rainier? Chiar iti pasa? Te pasioneaza ca-i vom avea contemporani pe:Avram Iancu, Stefan cel Mare, Brancoveanu, Țepeș,Ronald Reagan? Si, cu ceva mai multa implicare civica, vom aveasi un Pacala din bronz.Ce-ti spun toate aceste statui? Nepretuitele adulari ale istoriei costa intre 155000 de lei Iancul pana la 1,5 milioane Stefanul. Clar, puteam cu banii astia cumparaceva din opera lui Brancusi, inclusiv „Cumintenia pamantului”. Prima concluzie: cine-i la Putere decide. Tie iti pasa?
2017. In strainatate Obiecte – proiecte conceptuale. In Romania: Statui inestetice = confuzie a valorilor. Statuia = mafie
Dan Perjovschi:
Am mai intalnit cate un Braveheart prin calatoriile mele in lume, dar practica statuilor e diminuata. La noi sunt statui cata frunza si iarba si se tine ritmul in fabricarea lor. In strainatate vorbim de Obiecte cu mult mai abstracte pozitionate in spatiul urban. Sunt proiecte conceptuale, pe masura felului in care intelegem astazi lucrurile si asortate cu zgarie norii.
Andrei Pippidi:
Bucureștiul astazi arată ca multe alte orașe în care se încalecă generațiile de valori. Mihai Viteazul are una dintre cele mai vechi statui, după Independență. De atunci, o mulțime de alți Mihai în toate orașele țării nu s-au mai dat jos din șa. În fața Universității, voievodul s-a găsit în vecinătatea unor oameni de carte foarte distinși. Cea dintîi politizare a educației, organizată de partidele istorice, a produs pe bătrînii Brătieni (I.C. dispărut, Vintilă de curînd dezgropat) și pe Ionel (cel mai remarcabil monument, opera lui Mestrovici), pe Lascăr Catargiu (demolat și refăcut), Al.Lahovary și Cantacuzino din Grădina Icoanei (nu mai știa nimeni de ei), pe Take Ionescu (demolat și el). Din seria regilor, datorată lui Mestrovici, deci unui ilustru artist internațional, Ferdinand a fost topit ca și Carol I (a cărui refacere a fost încredințată unui indigen mediocru, în loc să fie restaurat după documente originale).
De Carol II ce să mai vorbim? Era la Expoziția de la Paris în 1937 un colos, de o emfază insuportabilă. Regimul comunist își propunea să șteargă memoria precedentei vieți de stat ca să se legitimeze, deci a vrut să impună niște ,,eroi de la Grivița” pe locul cărora a crescut iarba lîngă Gara de Nord. Stalin a avut aceeași soartă ca la Berlin și Budapesta ( acum a răsărit un bust al său la Moscova !). Prietenul meu Mihai Oroveanu mi-a dăruit odată fotografia a 20 de Mihai Viteji din expozițiile ceaușiste.
Singura figură culturală datînd din perioada comunistă a rămas Dobrogeanu-Gherea, al cărui bust a fost salvat de Z.Ornea cînd începuse și demolarea din 1990.
Dezacordul politic care se prelungește azi ignoră calitatea artistică a unor efigii, însă adoptarea lor nu mai e motivată ideologic, ci financiar.
Alex Balasescu:
As spune altfel. Priviti cum se atribuie statuile. Este de domeniul evidentei ca statuia a devenit mafie. Aceiasi artisti sunt comisionati in mod repetat pentru a executa statui cu costuri exorbitante. Ar trebui, daca e posibil, urmarirea felului in care sunt redistribuiti banii, dupa execuție.
2017. Mai au statuile vreo putere asupra cetățeanului?
Andrei Pippidi: Cred că e încă prea devreme ca să recunoaștem un spirit al secolului XXI. Statuile? Cît despre inițiativele primăriei, operele maestrului Bolborea mi se par un dezastru.
Oricum, într-o capitală care seamănă cu a noastră, Tbilisi, se păstrează, din epoca țaristă, statuile unor intelectuali care aparțin culturii ruse, dar există și imaginile unor eroi mitologici sau istorici (David IV Ziditorul, întemeietorul orașului) pe care o nouă generație de sculptori georgieni s-au grăbit să le planteze. Deocamdată nu s-a ajuns la street-art.
Dan Perjovschi: Am urmarit o confruntare a spiritelor in Timisoara. Primaria vrea ecvestre. cai, eroi, Tarzani. Si s-au adunat fundatiile intr-un gest-alternativa. A castigat un nechezat de cal, o instalatie care este doar sunet. Un „monument” pentru urechi. Si a mai fost un proiect care-mi place mie. Un cal enorm, taiat ca la traforaj, dar plin de chestii de alea de climbing, pe care te poti catara. Te poti aseza pe sa. Cred ca instalatiile acestea spun mai multe decat o mie de statui facute de Primarie. ONG-urile au inaintat aceste propuneri primariei. Decizia nu trebuie sa fie doar a acesteia, decizia trebuie luata in comun. este vorba de o decizie comuna privind spatiul public, nu?
Totusi, ce a fost o statuie?
Silvia Marton:
Într-un fel statuia este viața de după aici, pe pământ, a unei personalități. Nu oricine poate beneficia de o statuie, desigur. Doar cei care sunt considerați demni de a fi imortalizați. Statuile ar trebui să fie obiecte de cunoaștere, dar și surse de emoție. Nu cred că statuia este sau trebuie să fie azi un model, adică să impună un standard normativ. Memoria, a cărei încarnare este statuia, nu poate fi fixată, oricât de mult și-ar dori unii acest lucru. Are propria ei viață.
Politicul decide
Silvia Marton: Toate regimurile politice, fie ele republicane sau monarhice, au ambiția să își impună discursul dominant și valorile asupra artei statuare. Nu e de mirare, deci, că regimurile autoritare au fost cele mai avide în a construi statui. După cum scria cercetătoarea americană Katherine Verdery, viața politică a trupurilor moarte participă la o formă de sacralitate, în și prin istorie, cu ceremonialuri și pelerinaje (laice).
Ideea de statuie. Traditia
Andrei Pippidi: Reprezentarea omului în sculpturile antichității greco-romane indică apropierea de divinitate sau năzuiește la ea. În Evul Mediu occidental, gisanții, statui funerare aplicate pe mormîntul unui personaj de rang înalt, sînt expresia venerației urmașilor, care se simțeau, la rîndul lor, înnobilați prin perpetuarea prezenței strămoșului. Odată cu Renașterea apare statuia ecvestră: biserici venețiene din secolul al XV-lea, ca Frari sau SS. Giovanni e Paolo sînt pline de majestuoase monumente funerare ale unor călăreți, apoi calul iese în piață pentru Colleoni al lui Verrochio sau, la Padova, statuia altui condotier de Donatello. Însuși Michelangelo înalță la Roma, pe Capitoliu, statuia ecvestră a lui Marc Aureliu.
Dar monarhii absoluți ai celor două veacuri următoare nu îndrăznesc decît rareori să-și asume această postură eroică. Chiar pentru Napoleon coloana Vendôme se inspira de la modelul imperial roman, al legislatorului suprem. Statuie ecvestră i-a cerut numai la Petersburg Caterina în amintirea lui Petru cel Mare, unui sculptor de altfel francez. Abia pe la 1880 vocația militară se confundă cu naționalismul ale cărui victorii creau state noi. Așadar, la Goslar, Wilhelm I, devenit împărat al Germaniei, va fi reprezentat călare alături de eroul medieval Frederic Barbarossa, iar în centrul Romei se va împlînta monumentul ecvestru al lui Victor-Emanuel II, primul rege al Italiei unite.
Totodată, naționalismul însuflețește educația școlară în rapidă extindere, așa că generalilor din piețe li se adaugă alte categorii de oameni de seamă popularizați prin manuale : medici (Berlin și Paris), scriitori (din Norvegia pînă în Spania) sau, cu atît mai vrednici de respectul istoric, martiri (arși pe rug la Roma și la Oxford). Astfel, valorile tradiției naționale au fost aduse în prim plan, fiind personificate vizibil.
De ce avem statui in Romania din secolul 18 încoace?
Liviu Bratescu:
Societatea românească cunoaşte fenomenul statuilor publice începând cu secolul al XIX-lea ca parte componentă a procesului de modernizare. Pentru o naţiune aflată la început de drum, identificarea unor simboluri care să ajute la definirea identităţii şi la crearea unei ancore stabile în trecut, statuile reprezentau mijlocul cel mai facil. Agitaţia care cuprinde spaţiul românesc de la jumătatea secolului al XIX-lea contribuie la o deplasare a atenţiei dinspre partea artistică a statuilor spre forţa de mobilizare pe care o aveau, prin însăşi existenţa lor, a energiilor dispuse să se angreneze în proiectul numit stat naţional şi modernizarea acestuia. Statuia a fost în acelaşi timp şi modelul oferit de generaţia secolului XIX –începutul secolului XX atrăgându-le cumva atenţia urmaşilor cu privire la preocuparea pe care ei au avut-o faţă de trecut.
Silvia Marton:După 1859. Este momentul începând cu care imperativul politic absolut este construirea națiunii și a identității sale într-un cadru statal autonom, cadru ce va deveni independent după 1877-1878. Statuile devin o modalitate privilegiată pentru fixarea valorilor și a personalităților considerate „naționale”. Modalitate deopotrivă politică și artistică de scriere a istoriei naționale, un efort marcat în piatră sau bronz pentru a spune că trecutul și memoria trebuie să fie comune, ale tuturor.
Statuile sunt astfel expresii ale unui discurs hegemonic. Locuri de memorie, după expresia istoricului francez Pierre Nora, ele ridică la rangul de reper cultural o personalitate individuală, văzută ca exemplară pentru națiunea căreia îi aparține (sunt puține orașe în sudul României fără o statuie a lui Mihail Kogălniceanu, de exemplu, sau fără o statuie a lui Avram Iancu în Ardeal). Sau o personalitate colectivă, considerată ca fiind reprezentativă pentru o categorie mai largă sau pentru o experiență colectivă. Statuile dedicate soldatului necunoscut fac parte din această a doua categorie.
Modelul francez preluat in Romania
Liviu Bratescu:Când vorbim de susţinătorii ridicărilor de statui în spaţiul românesc avem în vedere lideri politici de orientări ideologice diferite formaţi în marea lor majoritate politic şi intelectual în mediul occidental. În Franţa, pentru a oferi doar un exemplu, statuile deveniseră deja o modă. În România, elanul cunoscut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX apare mai întâi ca un reflex de a transpune şi în societatea românească moda întâlnită în lumea franceză. Dorinţa de a mobiliza şi naţiunea română după 1866 mai ales, prin aducerea unor eroi din trecut în prezent reprezenta un stimul important pentru o acţiune care avea să devină şi una cu un pronunţat caracter edilitar, atât în Bucureşti dar şi în marile oraşe ale ţării.
Cine-s consumatorii-beneficiarii de statuie?
Liviu Bratescu:În condiţiile în care cei mai mulţi dintre iniţiatorii proiectelor de inaugurare a unei statui sunt oameni politici am putea spune că ei sunt primii beneficiari şi asta pentru că înregistrăm în perioada amintită o formă de legitimare politică suplimentară faţă de cele cunoscute până atunci. Din momentul în care devine publică ideea amintită, cei care fac cele mai multe eforturi pentru colectarea fondurilor necesare ridicării unei statui şi alegerea unui model impresionant prin dinamica sugerată şi forţa expresivă a personajului omagiat sunt cei care fac parte din formaţiunea politică în care activase cel ce urma să fie omagiat prin inaugurarea monumentului. Foştii colegi trebuiau să găsească în urma reapariţiei celui dispărut, forţa necesară pentru a-i duce ’’misiunea’’ mai departe. Restul societăţii nu putea privi pasiv la spectacolul care are loc de regulă în astfel de momente şi îşi ia în momentul amintit, prin prezenţă şi implicare, un mic respiro din agitaţia cotidiană. În condiţiile în care de fiecare dată, inaugurarea unei statui devine un spectacol public putem spune că acesta foloseşte întregii naţiuni care are ocazia astfel să participe la o mică lecţie de istorie dat fiind faptul că cei prezenţi nu ezită să invoce diferite acţiuni politice la care cel omagiat luase parte.
Comunismul: orice statuie este prilej de a-l inalta pe Ceausescu
Liviu Bratescu: Regimul comunist în încercarea sa de a şterge trecutul, de a ascunde istoria a înţeles exact forţa simbolică a statuilor. Din acest motiv, credem, după perioada în care avem ridicări de statui ale soldatului sovietic în aproape fiecare oraş al ţării, nu doar că nu este preocupat să ridice statui unor personaje legendare precum Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazu ci le distruge pe cele ale foştilor lideri politici precum I.C. Brătianu, Lascar Catargiu, C.A. Rosetti. Regimul comunist preia totusi o tendinţă din perioada anterioară şi anume plasarea ’’conducătorului’’ mai ales al lui Nicolae Ceauşescu în succesiunea imediată a unor domnitori precum cei amintiţi dar în cadrul unor tablouri şi reprezentări grafice.
Se dau jos statui in SUA. Se ridica statuie lui Kalashnikov in Rusia
Alex Balasescu: Statuia este o inscriptionare in spatiul public a unor idei si ideologii reprezentate prin personaje istorice sau alegorice. Ele sunt vazute ca exemple de urmat. Lectii de invatat. Persoane de emulat. Ne dam seama astfel ce-nseamna in Rusia, ridicarea statuii lui Kalashnikov, anul acesta. Bun, chiar daca au facut diverse gafe de reprezentare, statuiavorbeste despre Puterea Rusiei de astazi.
In America avem o schimbare de perspectiva. In Sudul confederat sunt date jos statui. Cei care protesteaza ori au memoria scurta, ori sunt de acord cu ideologiarasista a perioadei sclavagiste din State.
Perjovschi, de Final:
Stii ce-i amuzant? Daca eu as face niste statui cu voievozi cu capete mari stand in picioare si scarpinandu-se in talpa m-ar lua nationalistii la fuga. Dar asa, e liniste, se dau bani pe banda rulanta unor artisti mediocri, diletanti in sens prost.
Autori-Dezbatere: cum ajungi statuie in Romania
Silvia Marton, lector universitar Facultatea de Stiinte Politice
Andrei Pippidi profesor universitar Istorie-Bucuresti
Dan Perjovschi, desenator, grafician, prezent in marile galerii ale lumii
Liviu Bratescu- cercetator Iasi, cercetător la Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iași
INTERVIURILE HotNews.ro