VIDEO „E o perioadă de radicalizare care va trece”. Prim-vicepreşedintele AUR Marius Dorin Lulea, la HotSpot: „Țara va fi foarte bine indiferent cine conduce România”

„Societatea românească astăzi este suficient de matură să nu poată fi deturnată. Românii au direcția lor și este una corectă, este o direcție creștină cu o dorință de suveranitate”, a declarat prim-vicepreședintele AUR Marius Dorin Lulea, invitat la HotSpot, podcastul politic al Hotnews.
Rugat de moderator să adreseze un mesaj votanților lui Nicușor Dan, el a subliniat că perioada de radicalizare va trece, iar direcția României se va menține indiferent cine va câștiga. „Țara va fi foarte bine indiferent cine conduce România. Direcția europeană și proatlantică se va menține (…) Bătălia politică se încheie și România trebuie să meargă mai departe pe calea ei firească”, a spus Lulea.
- Podcastul politic HotSpot este realizat de jurnalistul Laurenţiu Ungureanu, este difuzat live şi poate fi urmărit pe site-ul HotNews.ro, pe YouTube şi Facebook.
HotNews.ro transmite în format LiVETEXT principalele declarații:
Ați spus la Antena3 că Ceaușescu era un suveranist și a făcut bine pentru această țară.
- Afirmațiile au legătură cu bunicii și părinții noștri. România se afla într-o zonă de ocupație, Uniunea Sovietică ocupase parte din Europa. În 1989 acest regim s-a retras complet și atunci a început procesul de democratizare. (…) Aș vrea să fac o separație dintre două perioade, cea de până în 1964 când România era ocupată de URSS, a fost o ocupație totală. Românii nu percepeau această ocupație. A fost o ocupație totală. Sute de mii de intelectuali și oameni din societatea au căzut victime acestui regim. Regimul comunist condus de Ceaușescu era unul anti-sovietic. Nu era democrat, dar era anti-sovietic.
- Eu am spus că părinții și bunicii noștri au construi o țară în perioada respectivă. Aceasta este afirmație mea pe care o mențin. S-au construit apartamente, zeci de hidrocentrale, zeci de mii de școli, mii de spitale. După 1989 s-a mers pe decredibilizarea regimului anterior. La fel au făcut și sovieticii. Este o strategie de justificare a unor schimbări.
„Presa lucrează sincron cu o rețea mafiotă care delapidează bugetul de stat”
A mai existat o realitate pe care lăsați impresia să o separați. În anii ’80 erau oameni arestați, interziși, persecutați.
- Toată România era totalitară. Și după 1989 asistăm la implicarea justiției în lupta politică. Atunci exista Scânteia, dar care este diferență între Scânteia de atunci și Antena3 și Digi24 care transmit doar punctul de vedere al celor care conduc.
- Avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă.
Iertați-mă, vă rog să repetați, avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă?
- În momentul în care există o rețea organizată împotriva libertății de informare și pentru a apăra o clică care a capturat statul român.
Aceasta este viziunea unui politician important din statul român despre presă?
- Presa din România trebuie să fie liberă, dar nu este azi liberă. Ea lucrează sincron cu o rețea mafiotă care delapidează bugetul de stat. Presa funcționează împotriva intereselor românilor. Întrebarea este care sunt motivele? Eu o privesc din punctul meu de vedere. Orice chestiune care este organizată și care funcționează pentru menținerea unei puteri ilegitime, atunci este ilegitimă.
În cazul în care George Simion va fi președinte și AUR va asigura guvernarea, ce veți face cu acești jurnaliști pe care îi numiți ilegitim?
- Trebuie o discuție cu cei din această breaslă și să identificăm mijloace prin care breasla să fie liberă.
Cum va arăta un guvern AUR?
Ați spus la Realitatea Plus că partidul AUR are pregătit un guvern cu 8-10 ministere. Aș vrea să ne detaliați. Aveți o listă, ceva concret?
- Dacă doriți vă dau 2-3 nume. Dezvoltare și Transporturi pot funcționa împreună. Vă spun ce era valabil în decembrie 2024, va trebui după duminică să resetăm lucrurile. Propunerea noastră de premier, dar nu este confirmare de la el, este Călin Georgescu. Aceasta este o intenție asumată de la AUR și George Simion. Trebuie ca Georgescu să decidă dacă se vede în conducerea statului român în această poziție.
Marius Lulea este o variantă?
- Dacă își doresc colegii. Eu nu îmi doresc, dar nu mă feresc de poziție. Nu manifestă o dorință expresă. Eu mi-aș dori liniște. Dacă românii și-au pus încrederea în AUR, eu mă pun la dispoziția partidului și românilor.
La Ministerul Apărării aveți un nume?
- Era domnul Chelaru, dar lucrurile s-au resetat. George Simion a venit cu o echipă de guvernare. Nu a luat voturile necesare. Înseamnă că românii și-au dorit altceva. Înseamnă că s-a resetat jocul. Vom merge pas cu pas pentru că trăim o situație excepțională.
- Piperea la Justiție, Georgiana Teodorescu la Externe. Adrian Axinia la Dezvoltare și Transporturi. Domnul Peiu pentru un minister al economiei unificat cu energie. La Educație, profesorul universitar Radu Baltasiu.
Vă închipuiți scenariul alegerilor anticipate?
- Sigur că da, din moment ce există peste tot în spațiul european. Au fost în Italia și în Germania. Sunt un susținător al anticipatelor când nu există soluții politice. Românii votează ceva și noi spunem că în numele stabilității trebuie să guvernăm. Este fals.
- În momentul de față, ar fi cea mai democratică opțiune. E doar opinia mea, nu eu decid jocul politic.
De ce nu participă George Simion la dezbateri?
E un calcul politic sau „fugem de dezbatere”?
- Credem că campanie s-a încheiat deja. Suntem de un an și jumătate în campanie, nu mai avem nimic de spus. Arbitrii joacă ei fotbal în loc să joace competitorii. Susținătorii noștri au spus că nu avem de ce să asistăm la acest circ.
- George cred că este politicianul român cu cea mai mare libertate. Totul depinde de el. Nu pot da eu explicații. George Simion are un anumit stil de comunicare, eu am alt stil. George Simion se descurcă destul de bine dacă a ajuns în turul 2, a construit al doilea partid din România. Nu vă pot zice eu strategia de comunicare.
- Dezbaterea s-a consumat în România și noi trebuie să mergem să dăm mesaje de încredere și la partenerii internaționali. E nevoie ca domnul președinte să dea asigurări că toate lucrurile vor fi în regulă, că direcția europeană se menține, că nu scoate nimeni România din NATO.
Ați spus că domnul Simion este același. Există alți comentatori care remarcă o schimbare în atitudinea sa.
- Este o schimbare în bine. El asta face permanent, se îmbunătățește. S-a trezit în lumea politică fără să știe cum e, cu provocări. A înțeles mesajul românilor din decembrie. Dacă oamenii au dat un mesaj puternic, trebuie să ținem cont.
Cum vi s-a părut clipul în care George Simion îi ceartă pe jurnaliștii Digi?
- Un videoclip care reflectă o situație normală. Același tip de abordare cu care ne confruntăm noi când merge în studiouri. Mi s-a părut un material corect având în vedere modul în care o parte din presa din România a abordat campania electorală.
Mesajul de pe blogul domnului Simion: „ce mă fac cu voi individual, nu în grup”. Cum îl înțelegeți?
- Ca viitor președinte el își pune întrebarea firească ce are el de făcut, are o responsabilitate mare să înțeleagă această parte a societății care a fost montată împotriva lui. Va avea de rezolvat o problemă importantă de a-i reprezenta pe toți românii. Își pune o întrebare aparent complicată, dar va găsi soluții precum a găsit de fiecare. E o întrebare retorică, el vorbește de o problemă generală în societate, că societatea este dezbinată și trebuie să găsim soluții care românii să se înțeleagă între ei, să nu ducem campanii electorale dincolo de o limită.
- Sunt milioane de români care nu-l vor alege pe George Simion. Au perceput ca o amenințare pentru că nu au citit tot mesajul. Îi invit să citească tot textul, nu doar titlul.
Planul caselor cu 35.000 de euro rămâne în picioare?
- Sigur că da. A pus să a făcut marketing pentru a promova planul, dar nu că nu va face planul. Nevoia de locuire este una de bază. Este nevoie să extindem fondul construit existent.
- Statul român este unul social și trebuie să facă locuințe pe care să le ofere la un preț decent.
„George nu a spus de dat oameni afară”
500.000 de bugetari numiți amante și paraziți…
- A făcut trimitere la câți angajați erau la stat în anii 2000, erau un număr 800.000 de persoane, apoi a crescut la 1.300.000 deși tehnologia ar spune că nu exista nevoie de creșteri constate. Eu am o opinie mai nuanțată. Este nevoie de reformarea statului. Trebuie să vedem exact care e numărul, nu putem stabili până nu vedem ce e în instituții. Părerea mea este că e nevoie la 200 – 250.000 de persoane dar nu se va face prin a da oamenii afară. Există în jur de 50.000 de persoane care se pensionează în mod natural din sistemul politic. Putem în 3-4 ani să reușim prin blocarea posturilor și translatarea în interiorul statului a specialiștilor. Nu se va face prin a dat oameni afară. Nici George nu a spus de dat oameni afară.
Mulți anteprenori se tem de un scenariu George Simion președinte – Călin Georgescu premier.
- Le dau garanții că lucrurile vor fi foarte bine, vom intra pe o direcție de normalitatea, inclusiv la nivelul taxelor. Le spun că România va fi pe mâini bune, vom avea grijă să creăm programe economice.
- Cei care au condus țara în ultimii 4 ani nu aveau niciun plan economic. Noi avem unul și îl vom duce la îndeplinire. Trebuie să avem o țară care produce.
- Le dau garanții că va fi mult mai bine.
- Înțeleg starea de neîncredere, va fi o schimbare importantă. Niciodată un partid care nu este a sistemului nu a condus liber. Partidul AUR este un partid liber.
Case la 1 leu?
- Există un astfel de program în Italia, SUA, Germania. Se face prin acord de transfer voluntar. Persoane care nu mai doresc să întrețină și să plătească impozite pe un teren să facă transfer voluntar către administrația publică locală și aceasta cedează cu titlu aproape gratuit astfel încât cei care cumpără proprietățile să-și poată construi o casă.
- Nu confiscă nimeni case. AUR nu confiscă case.
500.000 de pliante în care George Simion apare lângă Viktor Orban. Știe Orban de aceste pliante?
- Nu știu. Trebuie să-l întrebați pe el. Cred că astăzi știe. Eu nu am cunoștință dacă și-a dat acordul. Dumnealui și-a asumat această declarație în spațiul public. Viktor Orban știe foarte bine ce face, nu a făcut o declarație întâmplătoare. El este de partea țărilor suverane și apărarea creștinității. În această bătălie astăzi este important să fim împreună. Este o bătălie pentru păstrarea valorilor noastre naționale.
În 2023, în urma acuzațiilor de viol din tabară AUR, George Simion a demarat o anchetă internă.
- Este o chestiune extrem de gravă. AUR nu înțelege de ce nu s-a întâmplat. De ce 2-3 ani procurorii și polițiștii nu au venit să spună adevărul românilor. Mi se pare că utilizarea unei chestiuni atât de sensibilitate dintr-o parte a presei din România este extrem de josnic. Nici noi nu știm ce s-a întâmplat.
- Din punct de vedere juridic nu s-a întâmplat nimic, și eu voiam chestiunea rezolvată. Dacă a existat un viol, cineva trebuia să fie la închisoare. De ce nu întrebați PSD și PNL ce s-a întâmplat, unde e justiția dumneavoastră?
„Țara va fi foarte bine indiferent cine conduce România”
Puteți adresa un mesaj pentru electoralul lui Nicușor Dan?
- E o perioadă de radicalizare care va trece. Țara va fi foarte bine indiferent cine conduce România. Direcția europeană și proatlantică se va menține. Societatea românească astăzi este suficient de matură să nu poată fi deturnată. Românii au direcția lor și este una corectă, este o direcție creștină cu o dorință de suveranitate. Bătălia politică se încheie și România trebuie să meargă mai departe pe calea ei firească.
Marius Lulea, la HotSpot
Pentru ca publicul să aibă mai multe argumente înainte de votul de duminică, redacţia invită la dezbatere şi susţinători ai candidatului independent Nicuşor Dan, și susținători ai liderului AUR.
În emisiunea de la ora 14.00, Marius Dorin Lulea va răspunde şi unor întrebări ale cititorilor HotNews. Puteți trimite întrebările într-un comentariu la acest articol, iar moderatorul va selecta o parte dintre ele şi le va adresa invitatului. Alte întrebări din partea cititorilor vor putea fi transmise şi în direct, în secţiunea de comentarii din YouTube.
„Vizez un guvern de uniune naţională”, a spus George Simion la dezbaterea prezidenţială difuzată de Euronews. „Avem un guvern pregătit, un guvern 8-10 ministere și maximum 50 de secretari de stat”, a susţinut şi prim-vicepreşedintele Marius Dorin Lulea, la Realitatea TV.
Miercuri seara, invitat la emisiunea găzduită de Marius Tucă la Gândul, Călin Georgescu nu a exclus varianta ca el însuşi să fie premierul României, spunând că „nu e vorba de funcții, ci de ce urmează pentru că-mi doresc să aduc binele poporului român”. Cum va arăta guvernarea României în cazul în care George Simion va fi ales preşedinte al României?
- Abonaţi-vă la HotSpot pentru a nu pierde interviul live!