Sari direct la conținut

Cum arată o cameră într-un hotel de zero stele cu majordom și fără pereți

HotNews.ro
Hotelul de zero stele din Alpii elvețieni, Foto: Splash News/Null Stern / Splash / Profimedia
Hotelul de zero stele din Alpii elvețieni, Foto: Splash News/Null Stern / Splash / Profimedia

Camera de hotel pe care doi frați au amenajat-o pe marginea unui drum dintr-un sat din sudul Eleveției în hotelul de zero stele are un pat dublu, noptiere și veioze. Deși nu are elemente care să asigure intimitatea turiștilor, cum ar fi uși și pereți, camera este o invitație la un somn imperfect pentru a reflecta asupra unor teme arzătoare din societate.

„N-am putut să dorm” şi „camera mea a fost prea zgomotoasă” se numără printre plângerile primite de la clienţi de care hotelierii se tem cel mai mult, însă pentru fraţii Riklin acesta este tocmai scopul celei mai recente instalaţii artistice a lor, un „hotel de zero stele”, transmite Reuters.

Camera de hotel a artiştilor conceptualişti elveţieni constă, în esenţă, dintr-un pat dublu pe o platformă, cu două noptiere şi veioze. Nu există pereţi, tavan sau uşi care să ofere intimitate sau adăpost.

Camera fără pereți din hotelul de zero stele. Sursă foto: Splash News/Null Stern / Splash / Profimedia

Cei doi au înfiinţat camera de hotel de zero stele pe marginea unui drum, lângă o benzinărie din satul Saillon, în cantonul Valais, din sudul Elveţiei.

Intenţia a fost de a-i determina pe oaspeţi să se gândească la problemele cu care se confruntă lumea şi de a-i inspira să acţioneze în mod diferit, după cum au explicat fraţii gemeni.

„Nu somnul este important”

Sursă foto: Splash News/Null Stern / Splash / Profimedia

Ei au mai creat paturi similare în locuri idilice, însă aceasta este prima lor cameră „anti-idilică”.

„Nu somnul este important”, a explicat Frank Riklin. ”Ceea ce este important este să reflectăm asupra situaţiei actuale din lume. A sta aici este o declaraţie despre necesitatea unor schimbări urgente în societate”, a adăugat artistul.

Oaspeţii sunt invitaţi ca în timp ce încearcă să doarmă să se gândească la subiecte precum schimbările climatice, războiul şi nesfârşita căutare a perfecţiunii şi la daunele pe care acestea le provoacă planetei.

„Pe scurt, acum nu este momentul să dormim, trebuie să reacţionăm”, a declarat Patrik. ”Dacă vom continua în aceeaşi direcţie ca astăzi, ar putea exista mai multe locuri anti-idilice decât idilice”, a precizat el.

Cât costă camera din hotelul de zero stele

Majordomul face patul în camera de hotel de zero stele. Sursă foto: mediadrumworld.com / HostUnusual / Media Drum World / Profimedia

Proiectul, care a fost dezvoltat împreună cu hotelierul Daniel Charbonnier, oferă, de asemenea, trei apartamente de zero stele într-o locaţie idilică, o podgorie situată pe un deal pitoresc.

Aceste camere de hotel, ce oferă serviciul unui majordom care oferă băuturi şi micul dejun, vor fi disponibile de la 1 iulie până la 18 septembrie.

Preţul unei nopţi de somn imperfecte: 325 de franci elveţieni, echivalentul a 337 de dolari americani.

(Sursă Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro