Cum arată planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova: Trei capitole redactate înainte de invadarea Ucrainei
Yahoo News a obținut un document intern al Kremlinului care detaliază planul Kremlinului pentru a destabiliza Republica Moldova, acesta fiind redactat înainte de invadarea Ucrainei anul trecut.
Documentul a fost redactat de Directoratul Prezidențial pentru Cooperare Transfrontalieră, același departament al Kremlinului care a elaborat o strategie asemănătoare în legătură cu planurile Moscovei de a anexa Belarusul.
Sursa care a transmis celor de la Yahoo News documentul privind strategia pentru Republica Moldova afirmă că acesta a fost redactat în toamna lui 2021, la fel ca planul pentru Belarus, cu aportul Statului Major rus și a principalelor servicii de informații de la Moscova: FSB, GRU și SVR.
Introducerea documentului vorbește de „contracararea tentativelor unor actori externi (în principal Statele Unite, țările Uniunii Europene, Republica Turcă și Ucraina) de a interveni în problemele interne ale Republicii Moldova pentru a întări influența NATO și slăbi pozițiile Federației Ruse”.
Strategia Moscovei pentru Chișinău vorbește de intrarea Republicii Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică condusă de Rusia și în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, alianța militară a președintelui Vladimir Putin din care mai fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.
Planul vizează de asemenea „neutralizarea” oricăror acțiuni ale guvernului moldovean de a expulza prezența militară rusă din Transnistria.
Rusia a plănuit să readucă Republica Moldova în sfera sa de control
Premierul moldovean Dorin Recean, care și-a preluat mandatul luna trecută, a confirmat după ce jurnaliștii de investigație i-au arătat documentul în biroul său de la Chișinău săptămâna trecută că acesta reflectă lucruri pe care el și numeroși liberali din guvern le suspectau sau știau.
„Rușii au încercat de mult timp să se asigure că Republica Moldova nu are suveranitate asupra politicii sale externe”, a declarat el pentru Yahoo News. Înainte să fie numit premier Recean a fost consilierul pentru probleme de securitate națională al președintelui Maia Sandu.
David Kramer, un fost oficial al departamentului de stat de la Washington care a fost consultat de jurnaliști cu privire la conținutul planului, a declarat că „deși abia recunoaște Moldova ca stat distinct, acest document tratează Moldova ca un satelit pliabil asupra căruia Rusia poate exercita control și influență”.
„Este o atitudine tipică a Kremlinului față de toți vecinii săi și subliniază obiectivele menținerii unei sfere de influență bine controlate”, a adăugat acesta.
Președintele moldovean Maia Sandu a anunțat încă de pe 12 februarie că Moscova ar avea un plan cu scopul de destabilizare a Republicii Moldova, „„cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”.
Cele 3 capitole ale planului Moscovei de a destabiliza Chișinăul
Planul pentru Republica Moldova redactat la Moscova este împărțit în 3 categorii distincte: sectoarele politice, militare și de apărare; sectorul umanitar; și sectorul comercial și economic.
Fiecare capitol prevede obiective specifice pe care autorii documentului le-ar dori atinse pe termen scurt (până în 2022), mediu (până în 2025) și lung (până în 2030).
Pentru ultimul an țintă documentul afirmă că ar trebui deja să existe „gupuri de influență pro-ruse stabile în rândul elitelor politice și economice” din Republica Moldova.
Strategia rusă prevede nu doar ingerința în alegerile de la Chișinău prin susținerea unor actori ca oligarhul fugar Ilan Șor sau fostul președinte Igor Dodon, ci și manipularea societății civile și a opiniei publice din Republica Moldova prin „neutralizarea tentativelor de a limita activitățile mass-media rusă și pro-rusă în Moldova” și „crearea unei rețele de ONG-uri care promovează dezvoltarea relațiilor ruso-moldovene”.
Rusia și-ar dori ca acest sistem de ONG-uri să activeze în toate domeniile vieții publice și economice, documentul stabilind drept obiectiv pentru crearea sa anul 2025.
Rusia a făcut planuri pentru Rep. Moldova înainte să invadeze Ucraina
În mod interesant, documentul dă indicații pentru extinderea oportunităților pentru studenții din Republica Moldova de a primi o educație în limba rusă, un semn clar că documentul a fost redactat în timpul pandemiei de COVID-19, citând inclusiv învățământul la distanță drept o cale viabilă de a atinge acest obiectiv.
Vlad Lupan, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU, a declarat pentru Yahoo News că „fiind un profesor universitar care a predat online în timpul carantinei, ar fi trebuit să prevăd asta: Rusia și-a dat seama acum că poate recruta oameni la sistemul său de învățământ de stat prin Zoom”.
„Timp de ani de zile nu am acordat atenție propagandei rusești și televiziunilor rusești care au fost mereu prezente aici. Iar când am început să ne apropiem de ele propaganda s-a mutat pe Telegram, Facebook, VKontakte, TikTok. Cu Telegram și TikTok nu putem face nimic în afară de a tăia firul. Peste 30 de ani de propagandă, vedem efectele acum”, a declarat și premierul Dorin Recean.
„Când oamenii se tem, ei spun ‘ok, ursul rus e prea mare pentru noi. Poate putem ajunge la un fel de înțelegere și acord cu el și nu ne va atinge’. Aș fi foarte fericit ca oamenii din Moldova să vadă acest document”, a mai declarat premierul Republicii Moldova.
Yahoo News notează că documentul obținut este rezultatul colaborării mai multor site-uri și organizații de presă din Europa: Delfi Estonia, ziarul suedez Expressen, Dossier Center de la Londra, Kyiv Independent, Rise Moldova, FrontStory, VSquare, Süddeutsche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk (WDR) și Norddeutscher Rundfunk.
Urmărește ultimele evoluții din a 385-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.