Sari direct la conținut

Cum arată proiectul de lege anunțat de Dragnea care va da posibilitatea mamelor care primesc indemnizații de creșterea copilului să aibă și alte venituri

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: Captura Romaniatv.net
Liviu Dragnea, Foto: Captura Romaniatv.net

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a depus marți, la Camera Deputaților, un al doilea proiect de lege care, de această, dată vizează indemnizația pentru mame. Mai exact, inițiativa legislativă prevede ca mamele care primesc indemnizații pentru creșterea copilului să poată obțină și alte venituri, din desfășurarea de activități independente sau din drepturi de autor.

Alături de liderul PSD, la inițiatori sunt trecuți și vicepresedintele Camerei Deputaților, Lia Olguța Vasilescu, și liderul de grup al PSD, Alfred Simonis.

„Activitățile independente, cele care privesc drepturile de proprietate intelectuală, precum și cele din agricultură, silvicultură și piscicultură, sunt activități care, prin desfășurarea lor, nu implică, de cele mai multe ori, absența părintelui de lângă copil, în perioada concediului. Mai mult, prin suspendarea activității, pot fi generate și alte consecințe, cum ar fi pierderea unor locuri de muncă pentru angajații celor care desfășoară astfel de activități, rezilieri de contracte încheiate cu terți, limitarea accesului la fonduri europene destinate activităților întreprinderilor familiale sau a microfermelor”, se arată în expunere de motive a proiectului de lege.

Inițiatorii propun introducerea unui nou articol la ordonanța de urgență a Guvernului 111/2010: „realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură definite la art. 67, art. 70 și articolul 103 din legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de nivelul acestora”, se arată în proiectul de lege.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat într-o emisiune la Antena 3 că va depune proiectul de lege privind indemnizația mamelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro