Cum au fost momiți indienii să lupte în armata rusă. Victime au fost racolate și din Nepal și Sri Lanka
India a anunțat, marți, că Moscova a fost de acord să înceapă lăsarea la vatră a cetățenilor indieni care au fost „păcăliți” să se înroleze în armata rusă, decizie luată la capătul discuțiilor dintre premierul Narendra Modi și Vladimir Putin, scrie Reuters.
O rețea de trafic de persoane întinsă din New Delhi până în statul sudic Tamil Nadu s-a folosit de rețelele sociale și agenții locale pentru a atrage oameni în Rusia oferindu-le locuri de muncă bine plătite sau admiterea la „universități private dubioase”, potrivit Biroului Central de Investigații al Indiei.
Odată ajunși în Rusia, indienilor li s-au confiscat pașapoartele și au fost duși în tabere de antrenamente, după care trimiși pe frontul din Ucraina. Poliția indiană a arestat cel puțin patru persoane implicate în escrocherie.
Guvernul estimează între 30 și 40 numărul cetățenilor indieni care sunt înrolați în armata rusă. Cel puțin patru dintre ei – printre care și unul din statul de baștină al lui Modi, Gujarat – au fost uciși în război.
India susține că fiecare caz descoperit a fost pus în atenția Rusiei pentru a obține „lăsarea la vatră” a celor aflați sub arme și 10 indieni s-au întors până acum în țară în urma acestor eforturi.
Cu aceeași problemă se confruntă și Nepalul care susține că au fost tineri recrutați ilegal, cu un număr estimat de până la 200, motiv pentru care autoritățile de la Kathmandu au refuzat să mai elibereze, din ianuarie, permise de muncă pentru Rusia și Ucraina.
De asemenea, Sri Lanka susține că mai mulți veterani au fost atrași în războiul ruso-ucrainean cu promisiuni false, cel puțin 37 dintre ei fiind răniți și „un număr semnificativ” au fost uciși.
În timp ce Nepal are acorduri cu India și Marea Britanie prin care permite cetățenilor săi să servească în armatele celor două state, Sri Lanka interzice prin lege ca cetățeni ai săi să se angajeze în armatele altor țări.
India are o relație strânsă cu Rusia încă din perioada Uniunii Sovietice și a devenit cel mai mare importator de petrol rusesc, după ce Europa a interzis achizițiile de petrol din Rusia. De asemenea, India a refuzat să condamne invadarea Ucrainei, cerând în schimb încheierea păcii prin dialog și diplomație.