Sari direct la conținut

Cum au fost transformate două dintre piețele din Sectorul 2 în blocuri / Procurorii au fost sesizați

HotNews.ro
Piata Latina, Foto: Google Maps
Piata Latina, Foto: Google Maps

O afacere încă din perioada administrației Onțanu a ajuns acum să fie cercetată de procurori după o plângere a Primăriei Sector 2. Practic, Piața Latină de pe bulevardul Carol și Piața Aghireș din Cartierul Floreasca au fost date, în perioada 2003-2006, unor firme, în baza unor contracte de asociere, sub pretextul modernizării, însă au fost transformate în blocuri.

Piețele agroalimentare au dispărut, la parterul blocurilor fiind doar două minimarketuri. De-a lungul timpului, prin mai multe acte adiționale, contractele au fost modificate în dezavantajul Primăriei. Două rapoarte ale corpului de control al Primăriei Sectorului 2, obținute de HotNews.ro, dezvăluie mecanismul prin care cele două piețe au fost transformate în blocuri și cum a fost dezavantajată Primăria și locuitorii Sectorului 2.

Acum, Primăria a sesizat procurorii și încearcă recuperarea piețelor în instanță, însă lucrurile nu sunt simple. Primăria primește sume modice de pe urma celor două piețe în timp ce firmele încasează de la comercianți sume de câteva ori mai mari.

Cum a apărut un bloc de 5 etaje pe Piața Latină

Primăria Sectorului 2, prin Administrația Piețelor, a încheiat pe 21.05.2003 un contract de asociere pentru administrarea patrimoniului Pieţei Latine cu firma S.C. MILLENIUM EURO S.R.L.

Potrivit contractului, administrarea pieței urma să se facă exclusiv de către această firmă, în conformitate cu prevederile legale referitoare la pieţele agroalimentare, potrivit raportului făcut de Corpul de Control al Primarului Sectorului 2.

Firma a preluat piața şi terenul aferent acesteia și se obliga să reconstruiască acolo, pe cheltuiala sa, un imobil cu S+P+3, la parter urmând a funcţiona piaţa agroalimentară. Durata contractului de asociere stipulată: 25 de ani.

Finalizarea lucrărilor de construcție avea termen 12 luni.

„Aportul părţilor contractante în asociere este de 15% pentru Administraţia Pieţelor şi de 85% pentru Asociat. Asociatul se obligă să exploateze întreaga Piaţă şi să plătească lunar Administraţiei Pieţelor, începând cu data punerii în funcţiune a Pieţei, 15% din profitul net realizat din exploatarea Pieţei, dar nu mai puțin de 2.000 Euro pe lună”, se arată în raportul corpului de control al Primăriei Sector 2.

În iunie 2003, Primăria Sectorului 2 autorizează ridicarea clădirii, un bloc cu subsol, parter și 3 etaje, cu o suprafaţă desfăşurată de 2645.20 de metri pătrați. În 2007, se obține o nouă autorizație de construire, pentru supraetajarea clădirii cu încă două niveluri, astfel se ajunge la un bloc cu subsol, parter și 5 etaje.

Blocul a fost ridicat, însă nici urmă de piață

„Prin Actul adiţional nr. 3 la contractul nr. 3201/21.05.2003, este modificat obiectul contractului astfel încât este permisă, de către Administraţia Piețelor Sector 2, desfăşurarea „oricăror activităţi comerciale şi executarea şi prestarea oricărui tip de servicii” de către asociatul S.C.Millenium Euro SRL. În baza modificării acestei prevederi, S.C.Millenium Euro SRL încheie un contract de închiriere cu SC Mega Image S.A. la data de 20.04.2005, pe o perioadă de 10 ani, pentru parter şi etajul 1, pentru care încasează 11.447 Euro/lună la care se adaugă TVA”, se arată în raportul corpului de control.

Corpul de control a descoperit mai multe modificări, făcute pentru a avantaja firma care a luat piața.

„Contractul de asociere nr. 3201/21.05.2003 nu respecta forma aprobată prin HCGMB nr. 51/06.03.2003. În cadrul modelului de contract din anexa nr.1 la HCGMB nr. 51/2003, se specifică la art. 7 obligaţia asociatului să menţină în bună stare de funcţionare și să execute pe speze proprii toate intervenţiile de reparaţii în construcţii, iar conform contractului de asociere nr. 3201/21.05.2003, toate intervenţiile de reparații în construcţii se fac pe spezele asocierii”, se arată în raportul corpului de control.

O altă modificare îngreunează procedura de reziliere a contractului în cazul în care firma nu își îndeplinește obligațiile.

„În cadrul modelului de contract din anexa nr. 1 la HCGMB nr. 51/2003, se specifică la art.12 acordul asociatului cu privire la rezilierea de drept a contractului, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă în condiţiile în care acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin prezentul contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul se reziliază, în timp ce în contractul de asociere nr. 3201/21.05.2003 se stipulează că dacă asociatul nu îşi îndeplineşte obligațiile asumate prin contract pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul de asociere se reziliază în termen de 30 de zile de la notificarea părţii culpabile asupra intenţiei de reziliere; în cadrul modelului de contract din anexa nr. 1 la HCGMB nr. 51/2003, se specifică la art.16 că (…….) „în cazul dispariţiei sau imposibilităţii de exploatare din cauze obiective a Pieţei/Complexului Agroalimentar, justificate de părţi, contractul îşi încetează valabilitatea”, iar în Contractul de asociere nr. 3201/21.05.2003, la art. 16 se stabileşte posibilitatea încetării valabilității contractului numai cu acordul comun al celor două părţi contractante, această clauză putând duce la o încetare dificilă a valabilităţii contractului”, se mai arată în raportul corpului de control.

Deși clădirea trebuia finalizată în 12 luni, nici după aproape 4 ani de la semnarea contractului de asociere nu era gata.

La data de 15.11.2007, Administraţia Pieţelor Sector 2 notifică SC Millenium Euro cu privire la rezilierea Contractului de asociere nr. 3201/21.05.2003, punându-i în vedere finalizarea lucrărilor şi redeschiderea pieţei agroalimentare. Însă fără niciun efect.

„La data de 21.12.2007, SC Millenium Euro SRL încheie Actul adiţional nr. 2767, prin care societăţii SC Mega Image S.A. i se modifică cuantumul chiriei de la 11.447 euro/lună la 17.188,6 euro/lună, modificare datorată măririi suprafeţei construite la 859,43 mp (429 mp parter şi 430,43 mp etajul 1). Din nota de control, încheiată la data de 04.08.2008 de către, Direcția Control Serviciul Disciplina în Construcţii a Primăriei Sector 2, se constată că nici la data aceasta lucrările nu sunt finalizate pentru etajele 3, 4 şi 5 ale imobilului Piaţa Latină.” se arată în raport.

În 2013, contractul se modifică din nou, actul adițional prin care firma putea face ce dorește cu spațiul este anulat, SC Millenium Euro SRL se obligă să plătescă lunar Administraţiei Piețelor Sector 2 nu mai puţin de 2800 euro lunar, dar se prelungeşte durata contractului cu 10 ani, adică până în 2038.

În 2017, Administrația Piețelor 2 solicită întâlniri cu reprezentantii societăţii Millenium Euro SRL, în vederea negocierilor privind continuarea raporturilor contractuale, însă fără rezultat. La data respectivă firma avea către Administrația Piețelor datorii de circa 220.000 lei la plata redevenței. S-a cerut și rezilierea contractului, potrivit raportului Corpului de Control al Primăriei Sector 2.

Dar firma a intrat în insolvență, iar administratorul judiciar a răspuns că nu se poate rezilia contractul pe perioada insolvenței.

Pe 30 mai 2019, Administraţia Piețelor Sector 2 cere în instanță rezilierea contractului şi evacuarea SC Millenium Euro SRL din imobilul construit pe Piața Latină, însă a pierdut procesul. Pe data de 06.07.2021, instanţa de fond a constatat „valabilitatea Contractului de asociere nr. 3201/21.05.2003, încheiat cu societatea Millenium Euro SRL, aflată în insolvență”.

La data de 15.06.2022 Curtea de Apel București Secţia a VI-a Civilă a respins apelul declarat de Administraţia Pieţelor Sector 2, urmând a se judeca recursul declarat la data de 05.08.2022 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 18.01.2023.

Firma care a luat Piața Latină, controlată de familia Creștin

Potrivit platformei online de verificare a firmelor confidas.ro, firma S.C. MILLENIUM EURO S.R.L. are următorul acționariat:

  • DELISA INVEST 2002 SRL – 33,22 %
  • VOTINA TRADING LIMITED din Cipru, Nicosia -33,22 %
  • DAIM IMOBILIARA SRL – 25,03 %
  • GEORGESCU COSTEL – 8,52 %

Delisa Invest o are acționar pe CREŞTIN MARIOARA (100 %).

DAIM IMOBILIARA SRL are următorul acționariat, potrivit confidas.ro:

  • CRESTIN DUMITRU – 32,02 %
  • CRESTIN ILEANA VIORICA – 26 %
  • URSULESCU ANDREEA-IRINA – 20,99 %
  • CREŞTIN DUMITRU – ALEXANDRU – 20,99 %

În 2016, omul de afaceri Dumitru Creştin a fost condamnat în primă instanță de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu fraudarea unei licitaţii organizată de CFR, potrivit Agerpres. În acelaşi dosar, alţi doi oameni de afaceri, Adrian Gaşpar şi Andrei Bogdan Gheorghiu, au primit tot 5 ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca cei trei oameni de afaceri trebuie să plătească în solidar suma de 4.862.160 lei către SN CFR SA.

Aceștia au fost trimişi în judecată în noiembrie 2012, fiind acuzaţi de procurorii DNA că, la data de 13 iunie 2001, în urma unei licitaţii organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între SC Romtehno Invent SA şi CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziţii pentru instalarea unui sistem de monitorizare a 100 km de cale ferată. Acest contract a fost câştigat în condiţiile în care SC Romtehno Invent SA nu avea niciun fel de activităţi şi nici angajaţi, iar la licitaţie au mai depus oferte alte două societăţi comerciale controlate de cei trei inculpaţi. La câteva zile de la semnarea contractului şi în lunile următoare, Dumitru Creştin, Adrian Gaşpar şi Andrei Bogdan Gheorghiu au întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestaţie în baza contractului menţionat şi au încasat în mod necuvenit suma totala de 4.862.160 lei (echivalentul a 1.673.145 de dolari calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar).

Într-un drept la replică transmis profit.ro, Dumitru Creștin precizează că a ispășit în 2016 decizia de condamnare de 2 ani de zile – și nu 5 ani de zile cum ar fi menționat greșit, și că prejudiciul rezultat în urma anchetei a fost achitat integral.

Cum a apărut un bloc pe Piața Aghireș

Prin Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 110/17.10.2006 s-a aprobat încheierea contractului de parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrări, având ca obiect „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri Piața Aghireş”.

În data de 19.10.2006, a fost încheiat între Consiliul Local Sector 2 și SC Valachorum SRL Contractul de parteneriat public-privat nr. 7647/19.10.2006, având ca scop realizarea obiectivului „Dezvoltarea Infrastructurii de Afaceri Piața Aghireş” şi care prevede, în linii mari, următoarele, potrivit raportului Corpului de Control al Primarului Sectorului 2:

  • finanțarea, realizarea proiectului tehnic, execuţia lucrărilor de construcție, dotarea, exploatarea şi transferul unui complex agroalimentar şi comercial multifuncțional, desfăşurat pe 6 niveluri (S + P + 3E + 4Retras), amplasat pe terenul pieței de 526,26 mp;
  • durata contractului este de 30 ani, cu începere din data de 23.10.2006 și până la data de 23.10.2036, cu posibilitatea prelungirii până la 49 ani, cu acordul părților;
  • Primăria primește 26% din profitul net lunar al investitorului. Valoarea minimă garantată în euro, stabilită prin contract este: 2.807,50 euro pentru anul 1-5, 3.140,83 euro pentru anul 6 – 10, 3.557,50 euro pentru anul 11 – 15, 3.974,17 euro pentru anul 16 – 20, 4.390,83 euro pentru anul 21 – 25, 4.807,50 euro pentru anul 26 – 30.
  • exploatarea Complexului Agroalimentar Piața Aghireș se va face cu respectarea destinaţiei stabilite prin Studiul de Fezabilitate şi prin Oferta tehnică a investitorului, acesta având totuşi dreptul ca în funcţie de studiile efectuate, a cererilor constatate din analiza pieței să opereze modificările pe care le consideră necesare, cu excepția activității de comercializare produse agroalimentare la tarabe, la nivelul parterului, unde acesta se obligă să mențină funcțiunea principală, respectiv aceea de comercializare la tarabe a produselor agricole (fructe, legume, zarzavat, flori, răsaduri şi alte asemenea), de către producători;

În data de 15.11.2007 a fost emisă Autorizația de Construire pentru un regim de înălţime de S+P+3E. Apoi investitorul mai cere un etaj și primește aprobare.

În data de 24.02.2009 a fost emisă Autorizația de Construire pentru piaţă agroalimentară, cu un regim de înălțime de S+P+3E+4Er.

Apoi, investitorul dă proiectul către alte firme.

„Prin Contractul de asociere în participațiune, înregistrat sub numărul 1827/14.12.2010, SC VALAHORUM SRL, în calitate de asociat prim, a cooptat în derularea contractului de parteneriat public-privat nr. 7647/19.10.2006, încheiat cu Consiliul Local Sector 2, asociatul secund SC PALL D’OR CON SA și SC MAXI DESIGN CONSTRUCT SRL. Ulterior, prin Actul adițional nr. 3/01.09.2013 la Contractul de asociere nr. 1827/14.12.2010, asociatul SC MAXI DESIGN CONSTRUCT SRL s-a retras din asociere. Prin Memoriul înregistrat sub numărul 1229/26.10.2011, cei trei asociaţi semnatari ai Contractului de asociere în participațiune nr. 1827/14.12.2010, au solicitat acordul Administraţiei Piețelor Sector 2 privind încheierea unui contract de cesiune între cei trei parteneri şi încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat public-privat nr. 7647/19.10.2006, în sensul preluării tuturor drepturilor şi obligațiilor SC VALAHORUM SRL de către cele două societăți: SC PALL D’OR CON SA şi SC MAXI DESIGN CONSTRUCT SRL, SC VALAHORUM SRL rămânând responsabilă de execuția lucrărilor până la finalizarea obiectivului. Prin contractul de cesiune, din data de 12.04.2013, SC VALAHORUM SRL a cedat, către societăţile asociate SC PALL D’OR CON SA şi SC MAXI DESIGN CONSTRUCT SRL, toate drepturile şi obligațiile ce decurg din Contractul de Parteneriat public-privat pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Afaceri – Piața Aghireş, nr. 7647/19.10.2006, cedentul nemaiavând nicio pretenție față de cesionar sau faţă de beneficiar”, se arată în raportul corpului de control.

Piața însă era departe de a fi gata.

În data de 29.05.2013, a fost emisă Autorizația de Construire pentru finalizarea lucrărilor de construire piață agroalimentară cu regim de înălţime S+P+3E+4Er, lucrări începute în baza Autorizației de Construire din 24.02.2009.

„Prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 30035/30.06.2014, comisia de recepție admite recepția la terminarea lucrărilor pentru lucrările de construcție cu regim de înălțime S+P+3E+4Er, având destinația de complex agroalimentar multifuncțional – Piața Aghireş, la o valoare declarată a investiției de 4.082.497,81 lei”, se mai arată în raportul Corpului de Control.

În mai 2014, se încheie un act adițional la contract, prin care este scoasă obligația ca la parterul blocului să fie piață agroalimentară:

  • „Exploatarea Complexului Agroalimentar Multifuncțional,, Piața Aghireş” se va face cu respectarea destinației stabilite prin Studiul de Fezabilitate şi prin Oferta tehnică a investitorului, acesta având totuși dreptul, ca în funcție de studiile efectuate și cererile constatate din analiza pieței, să opereze modificările pe care le consideră necesare în ceea ce priveşte funcțiunea spațiilor Complexului Agroalimentar Multifuncțional „, Piața Aghires”, la nivelul parterului, unde Investitorul se obligă:
  • a) să mențină ca funcțiune principală a spațiului comercializarea de produse alimentare, agroalimentare şi nealimentare, sub forma de magazine mixte, mini marketuri, supermarketuri sau spații deschise pentru comercializare de produse agricole de către producători sau alți agenți economici;
  • b) să interzică folosirea spațiilor de la parterul imobilului pentru comercializarea altor produse alimentare sau nealimentare decât cele prevăzute la lit. a), Investitorului fiindu-i strict interzis a încheia contracte pentru un alt tip de comercializare la nivelul parterului”.

În 2017, printr-un act adițional la contract, Primăria mai crește puțin redevența. Astfel, valoarea minimă garantată, în euro, stabilită prin contract este : 2.807,50 euro pentru anul 1 – 5; 3.140,83 euro pentru anul 6 – 10; 4.500,00 euro pentru anul 11 – 15; 4.700,00 euro pentru anul 16 – 20; 5.000,00 euro pentru anul 21 – 25; 5.500,00 euro pentru anul 26 – 30.

În 2019, SC PALL D’OR CON SA intră în insolvență.

Potrivit confidas.ro, SC PALL D’OR CON SA are următorul acționariat:

  • TYCOON FINANCE CORPORATION SRL 96,2% 86.582 RON
  • PALADE ZINCA 3,79%

Potrivit confidas.ro, TYCON FINANCE CORPORATION SRL are următorul acționariat:

  • PALADE RANI – 60%
  • PALADE COSTACHE -40%

Zinca Palade este mama lui Carmen Palade Adamescu, iar Rani Palade este fiul lui Carmen Palade Adamescu, după cum presa a relatat în mai multe rânduri.

Firma SC Valachorum SRL este în faliment din 2015. Potrivit confidas.ro, societatea avea doi acționari:

  • Dumitru BUCŞARU – 52,1%
  • COMAICO SRL – 47,9%

COMAICO SRL, acum în faliment, îl avea acționar tot pe Dumitru Bucșaru.

Dumitru Bucșaru este fostul patron al echipei Unirea Urziceni, dar și dezvoltator imobiliar, cea mai cunoscută investiție fiind ansamblul rezidenţial Green City, dezvoltat pe un teren de 120 de hectare din localitatea 1 Decembrie.

Averea omului de afaceri ialomiţean era estimată de „Forbes 500 Miliardari“ la 22 de milioane de euro în anul 2010, ocupând locul 248 în clasament.

Primăria S2 încearcă recuperarea celor două piețe în instanță

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat, contactat de HotNews.ro, că acum Primăria încearcă recuperarea piețelor în instanță.

„Cu privire la cele 2 pieţe, important a fost să lămurim situaţia juridică. Aceasta a fost reglementată de mai multe hotărâri şi decizii ale autorităţii publice din mandatele anterioare, precum şi de insolvenţă şi acţiuni în instanţă. Există acţiuni în instanţă pentru rezilierea contractelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, dar nu sunt deocamdată finalizate. De aceea am şi avut misiuni ale corpului de control, pentru a înţelege exact în ce situaţie ne aflăm”, a declarat Mihaiu.

După descoperirile făcute de Corpul de Control, Mihaiu spune că a sesizat și Direcția Națională Anticorupție.

„În urma misiunilor corpului de control a reieşit că schimbarea fără drept a destinaţiei clădirilor din piaţă agroalimentară în magazin poate fi încadrată drept faptă penală, drept pentru care am sesizat DNA. Vom face tot ceea ce este legal posibil pentru a reda bucureştenilor aceste pieţe care sunt acum utilizate pe preţuri de nimic: 2800 de euro pe lună pentru Piaţa Latină şi 3100 de euro pe lună pentru Piaţa Aghireş”, a mai spus Radu Mihaiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro