Sari direct la conținut

Cum au reușit doi turişti americani să își petreacă noaptea în Turnul Eiffel

HotNews.ro
Turnul Eiffel, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia
Turnul Eiffel, Foto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia

După ce şi-au petrecut noaptea sub cerul liber în Turnul Eiffel, doi turişti americani au fost descoperiţi luni dimineaţă dormind în celebrul monument parizian. Cei doi turiști, care consumaseră alcool, se ascunseseră de forţele de ordine, scrie AFP, citând surse din cadrul poliţiei, precum şi din cadrul companiei care exploatează monumentul.

Cei doi intruşi au fost descoperiţi la primele ore ale dimineţii, înainte de deschiderea pentru public, care are loc la ora 9:00. Ei au fost găsiți de către agenţii de securitate ai Sete, compania care exploatează Turnul Eiffel. Turiştii se aflau între cel de-al doilea şi al treilea etaj al turnului, într-o zonă care nu este accesibilă publicului. Aceştia „nu reprezentau nicio ameninţare aparentă’”, a precizat Sete.

Cei doi americani au cumpărat biletul de intrare duminică în jurul orei 22:40 şi au sărit barierele în timp ce coborau scările, potrivit surselor din cadrul poliţiei. O echipă de pompieri i-a recuperat şi i-a escortat în siguranţă, potrivit aceleiaşi surse.

„Au rămas blocaţi întrucât se aflau sub influenţa alcoolului”, potrivit parchetului din Paris, care a răspuns la o solicitare din partea AFP.

Cei doi bărbaţi au fost duşi la comisariatul din arondismentul 7 pentru a fi audiaţi, iar Sete şi-a anunţat intenţia de a depune plângere „săptămâna aceasta”. „Nu a fost constatată nicio pagubă, amenda pentru intrare neautorizată într-un loc istoric sau cultural a fost clasată”, a precizat Parchetul.

Turnul Eiffel a fost redeschis publicului cu circa o oră întârziere, la aproximativ ora 10:00.

Incidentul aduce o nouă perturbare programului de primire a turiştilor după ce sâmbătă au avut loc evacuări în două rânduri în urma unor alerte false cu bombă. A fost deschisă o anchetă condusă de centrul naţional pentru lupta împotriva infracţiunilor online.

Luni dimineaţă, trei comisariate pariziene au primit e-mailuri menţionând din nou prezenţa unor bombe în Turnul Eiffel, dar Sete, la recomandarea poliţiei, a decis să nu mai evacueze monumentul. (Sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro