Cum demontează jurnalista Emilia Șercan, punct cu punct, scrisoarea cu care Sorin Cîmpeanu se apără de acuzațiile de plagiat
Jurnalista Emilia Șercan, care îl acuză pe Sorin Cîmpeanu că ar fi plagiat, într-un curs, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, demontează, punct cu punct, scrisoarea publicată de ministrul Educației și atribuită unuia dintre cei doi profesori, Ioan Pleșa.
Emilia Șercan spune, pe Facebook, că scrisoarea publicată de ministrul Educației, care se presupune că a fost scrisă de profesorul Ioan Pleșa, fostul său conducător de doctorat, arată disperarea lui Cîmpeanu de a contracara acuzația de plagiat și mai ales de însușire a autoratului a 13 capitole.
Documentul publicat de Cîmpeanu, demontat punct cu punct de Emilia Șercan:
- „1. Este uimitoare capacitatea domnului Pleșa – care în prezent are 92 de ani și care pe parcursul carierei a avut peste 15 doctoranzi – de a reține exact zile și date din cariera lui Sorin Cîmpeanu, de exemplu ziua exactă în care acesta și-a susținut teza de doctorat.
- 2. Prin această scrisoare, este recunoscut public faptul că Sorin Cîmpeanu și-a însușit fraudulos autoratul celor 13 capitole, adică le-a semnat cu numele său, deși nu el le-a scris.
- 3. Ioan Pleșa susține că i-a lăsat lui Sorin Cîmpeanu cursul de îmbunătățiri funciare – de parcă ar fi vorba despre vreo moștenire – , însă una este dreptul de a preda cursul și, eventual, ceea ce a scris Pleșa, și altceva este dreptul de a semna creația lui Pleșa.
- 4. Ioan Pleșa spune că a considerat oportun în 2006 ca Sorin Cîmpeanu „să preia îndrumătorul de lucrări practice la care am lucrat și pe care l-am perfecționat împreună cu domnia sa, vreme de 15 ani”.
- 5. Dacă au lucrat împreună la acest curs pe care l-au perfecționat împreună timp de 15 ani, cum de Sorin Cîmpeanu nu a fost semnat pe capitolele lui Pleșa din edițiile 1993 și 2000, care capitole erau identice cu cele din 1987 și 1990? Cum au perfecționat împreună ceva ce a avut același conținut încă din 1987, când Cîmpeanu avea 19 ani?
- 6. De ce Ioan Pleșa nu spune nimic în această scrisoare despre colegul său, profesorul Ionel Jinga, cel care a plagiat și el 8 capitole semnate de Pleșa?
- 7. De ce Ioan Pleșa nu spune că a considerat oportun ca și profesorul Ioan Jinga să preia 8 capitole ale sale, adică numărul de capitole plagiate de Jinga de la Pleșa în aceeași lucrare?
- 8. Ioan Pleșa nu spune cum s-a ajuns ca 8 capitole semnate de el să fie plagiate și însușite fraudulos de Cîmpeanu și alte 8 de Jinga. De ce Pleșa nu i-a lăsat, de exemplu, toate cele 16 capitole semnate de el excepționalului Cîmpeanu?
- 9. Dacă au perfecționat împreună acel curs, și nu e vorba despre munca individuală a lui Pleșa, de ce capitolele presupus perfecționate împreună nu au fost semnate împreună de Ioan Pleșa și Sorin Cîmpeanu în edițiile 1987, 1990, 1993 și 2000, care nu își modifică deloc conținutul de la o ediție la alta?
- 10. Și de ce în edițiile din 2006 și 2009 capitolele au fost semnate doar de Sorin Cîmpeanu și nu împreună de acesta cu Ioan Pleșa, care Ioan Pleșa semna exact același conținut și le semna încă din 1987?
- 11. Iar dacă Ioan Pleșa a semnat singur un număr de capitole presupus lucrate împreună cu Sorin Cîmpeanu asta înseamnă că Ioan Pleșa și-a însușit fraudulos munca discipolului său Sorin Cîmpeanu?
- 12. Dar despre cele 5 capitole plagiate de Sorin Cîmpeanu și însușite fraudulos de la Alexandru Ene există vreo justificare sau vreo scrisoare? Sau nu există pentru că Alexandru Ene a murit?
- 13. Dar de la Ionel Jinga există vreo justificare sau vreo scrisoare? Sau nu există pentru că și Ionel Jinga a murit?”.
La trei zile de la izbucnirea scandalului de plagiat, timp în care a venit cu răspunsuri ironice și sfidătoare, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat pe pagina sa de Facebook o „mărturie edificatoare” – un document elogiu la adresa sa semnat de Ioan Pleşa, unul dintre profesorii universitari al căror nume este acuzat că l-a înlocuit dintr-un curs.
CITEȘTE ȘI:
- Sorin Cîmpeanu, despre acuzațiile de plagiat: Cei care le lansează sunt „un fel de habarnişti în domeniul educaţiei” / Despre cei care critică legile educației: „Analfabeți puri”
- Universitatea București reacționează în cazul acuzațiilor de plagiat aduse lui Cîmpeanu: Este necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură