Cum e să te dai la infinit cu capul de același zid? Cristian Ghinea despre absorbția fondurilor europene si bugetul european. Interviu, prima parte

De ce PNLD este o ”ciumă” pentru dezvoltarea României? Dacă în loc de granturi ar fi credite cu dobândă zero, ce s-ar întâmpla? Cum s-a ajuns ca absolut toți funcționarii care au vreo legătura cu fonduri europene să primească un spor la salariu de 75%? De ce nu merg proiectele de infrastructura mare?

___________________

Lucian Popescu: A fost aprobat bugetul pe 2020 al Uniunii. E mare, e mic? Care sunt prioritățile noului buget?

Bugetul anual pe 2020 a fost aprobat de Parlamentul European, săptămâna trecută, la Strasbourg. Nu e o noutate faptul că există o diferență de viziune între Parlament și Consiliu. Practic, noi am lucrat pe propunerea Comisiei Europene care propunea 168 de miliarde. Consiliul a tăiat două miliarde, și noi, Parlamentul avem 171, trei miliarde în plus față de ce propunea Comisia. Acum avem două bugete ale Uniunii Europene, unul aprobat de Consiliu, unul aprobat de Parlament și intrăm în procedura de negociere. Aș remarca aici rolul colegei mele Clotilde Armand, care a fost raportor RENEW pentru buget și a pus acolo câteva priorități importante pentru România. Cea mai importantă, de unde vor veni niște milioane de euro, dacă trece această formulă a Parlamentului European – totul este cu dacă – este creșterea sumelor pentru asistență tehnică. Și aici România suferă pentru că marea noastră problemă națională este lipsa de capacitate de a scrie proiecte, de a dezvolta proiecte.

Este aici un paradox: avem bani de asistență de tehnică, dar cea mai mare parte dintre ei – dintre cei gestionați de Ministerul Fondurilor Europene – se duce pe sporul de fonduri europene. O situație care a început acum mai mulți ani, ideea era teoretic bună – oamenii ăștia fac o muncă foarte specializată, hai să le dăm o recompensă pentru performanță! Între timp, a ajuns așa, un fel de molimă. Nu numai cei care lucrează la Ministerul Fondurilor Europene, ci și oameni din alte instituții care au cât de cât o legătură cu fondurile europene, toată lumea, absolut toată lumea, ia acest spor de fonduri europene de 75%. Și toți îl iau la nivel maxim de 75%, deși legea spune că acela e nivelul maxim, se poate da spor în funcție de performanță reală, diferențiat. S-a creat un sistem de stimulente care nu mai funcționează, dacă toată lumea e performantă atunci nimeni nu mai are interesul să fie performant individual. În loc să premiem performanța individuală, de fapt am creat o nouă categorie de funcționari mai cu moț, toți oamenii din cutare instituții au leafa cu 75% mai mare.

Și apoi, am ajuns în situația paradoxală că avem banii aceștia de asistență tehnică de la Uniunea Europeană, și în loc să-i cheltuim pentru contracte de scriere de proiecte, de tot ce înseamnă pregătirea de proiecte – îi băgăm în subvenționarea acestui spor de fonduri europene. Asta se întâmplă la nivel național. Ce a făcut Clotilde la nivel european a fost să crească capacitatea instituțiilor europene de a ajuta România. Rămâne să vedem cum, prin BERD, prin BEI. Formule am mai încercat, una dintre ele este ce a făcut Vlad Voiculescu pentru spitale regionale și iată că funcționează. BEI-ul, care a lucrat la partea de pregătire de proiecte, a fost în stare să pregătească proiectele de spitale regionale, ceea ce Guvernul României n-a făcut. Guvernul României mai mult i-a încurcat, nu le-a pus la dispoziție la timp nici măcar terenuri în Iași sau în Craiova. Asta e un fel de a lega discuția despre bugetul european de chestiuni foarte concrete de la noi de acasă, dar eu sper să se schimbe această logică. Să nu mai înțelegem că asistență tehnică în România înseamnă veșnicul spor de fonduri europene.

LP: Și care ar fi prioritățile europenilor. Cum poate fi citit bugetul acesta?

Este un buget de încheiere de mandat. Un alt lucru pe care ne-am bătut: să nu mai lăsăm rezerve. Există această rezerva bugetară care rămâne pentru redistribuiri și de obicei se acumulează spre final de buget european. De fapt se dau banii înapoi statelor membre. Hai să cheltuim această rezervă din timp ca să nu mai ajungem acolo. Dacă vorbim de obiective mari strategice, mai degrabă aș duce discuția pe bugetul multianual al Uniunii Europene, care se pregătește acum pentru următorul exercițiu financiar, unde marile capitole tot acelea rămân: coeziune, agricultură și dezvoltare rurală și programe inovative. Bătălia mare va fi în interiorul capitolelor. De pildă, la coeziune e această discuție: ce mai înseamnă coeziunea? Înseamnă dezvoltare tradițională la nivel de ”hai să scoatem România din noroi”, cum s-a exprimat cineva destul de nefericit sau mergem pe noua economie, mergem pe chestiuni verzi, de combatere a schimbării climatice șamd. Și, evident, aici ai viziunea unor state dezvoltate, Finlanda, Germania, care spun hai să ducem banii de coeziune spre zona asta. Există însă viziunea noastră care spune, domnule, mai avem nevoie, mai lăsați-ne puțin că mai avem nevoie, mai avem părți din România sub noroi și avem nevoie să băgăm bani acolo. Discuția nu e atât de abruptă cum o prezint eu, dar până la urmă cam astea sunt viziunile foarte mari. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu Marea Britanie.

LP: Ieșirea Marii Britanii va scădea cuantumul bugetului…

Da, asta este dilema, noi împărțim o plăcintă care deocamdată nu e clar cât de mare este. După ce știm dacă iese Marea Britanie, și dacă iese, dacă mai contribuie cumva la buget, vom ști efectiv despre ce bani vorbim. Este cumva și un eșec al președinției României la Consiliul UE că nu a împins acest dosar, dar iată că nici finlandezii, cei care au venit după noi n-au reușit. S-a intrat în logica asta: să nu decidem până nu iese Marea Britanie. Dacă mă întrebați pe mine, a fost și o metodă de a amâna. Animalul acesta complicat care e Uniunea Europeană nu are capacitatea de a trăi cu mai multe conflicte în același timp. S-a spus: până rezolvăm chestiunea cu Marea Britanie nu intrăm în marele conflict pe bugetul viitor… Trebuie să stăm uniți pentru că avem cartoful acesta fierbinte cu Marea Britanie. Și apoi o să discutăm. Bugetul Uniunii Europene este în jur de o mie de miliarde, discutăm că unii vor mai mult cu o sută miliarde și alții mai puțin cam cu atât. Dacă e mai puțin cu o sută de miliarde, va trebui să ajustăm și noi banii de coeziune la acest nivel sau nu, să vedem. Dar nimeni nu știe în momentul acesta ce se va întâmpla. Negocierile se poartă pe regulamente, pe detalii… dar toate se poartă cu un prin capitol, numit box, care rămâne alb, nimeni nu pune sume acolo… așteptăm să începem ofertele de deschidere, ca la poker.

LP: Dar în contextul politicii protecționiste americane, în contextul economiilor asiatice cum se poziționează, care e atitudinea Uniunii Europene? În general vorbind.

La nivel istoric, aș zice că UE rămâne apărătorul liberalismului economic global de care este mare, mare nevoie. Știți că sunt foarte pro-american de felul meu, dar acest pro-americanism al meu este zdruncinat de trumpism, care mi se pare că face praf ce înseamnă bun în valorile și reputația Americii. Iată că, dacă America a fost campionul liberalismului economic, al comerțului liber între continente și între țări după Al Doilea Război Mondial, și a dus acest stindard, acum America abandonează lupta aceasta sau mai rău, devine un inamic al liberalismului economic. Uniunea Europeană, în mod paradoxal, continuă lupta. Uniunea Europeană însăși este o creație a unei viziuni liberale asupra lumii. Tratatul comercial cu Canada, tratatul comercial cu America de Sud, cele cu Asia, cu Japonia, care fie au fost încheiate, fie continuă discuțiile, toate astea arată că nu este un fel de impas global al comerțului, și că rămâne Uniunea Europeană să împingă această chestiune. Sunt foarte fericit că se întâmplă așa.

LP: Bugetul ar trebui să țină seama și de un anumit tip de competitivitate?

Nu, aici vă contrazic, pentru că bugetul UE înseamnă 1% din PIB-ul statelor membre, de fapt, și nu are impact atât de mare pe economia globală. El are impact pe chestiunile pe care le subvenționează direct. Adică pe coeziune, ceea ce înseamnă ridicarea statelor, mai ales din est, are impact pe subvențiile agricole. Rolul Uniunii Europene ca motor economic este acela de a promova comerțul liber, prin impunerea anumitor standarde și prin păstrarea acestei piețe unice – până la urmă înseamnă o jumătate de miliard de oameni pe o piață unică. Bugetul UE este important în punctele unde apasă el, dar nu e ca și cum prin bugetul UE tu poți să schimbi dinamica economică globală, să fim realiști.

LP: Se vorbește de o recesiune iminentă, mai ales în Europa. Cum ați comenta veridicitatea unui asemenea zvon, sa-i spunem?

Știți cum e cu recesiuunile care sunt anunțate, sunt anunțate 50 pe an și dacă nimerești două, devii profet. Hai să spunem că nu e domeniul meu de expertiză, dar la nivel de bun simț, dacă motorul economic este în Germania, și motorul ăla stagnează, e oarecum logic să ai și efecte de ecou, pe margini. Dar nu e ca și cum acest interes pentru dinamica economică europeană ar afecta în vreun fel politicile economice din România. Noi părem complet surzi la ce se întâmplă în domeniul acesta. Pur și simplu nu am folosit perioada de creștere economică europeană pentru a face rezerve, pentru a reforma economia României, ci dimpotrivă. România a crescut enorm cheltuielile sociale, cheltuielile cu aparatul administrativ, cheltuielile fixe, deci practic suntem complet nepregătiți, dacă se întâmplă această încetinire economică europeană.

LP: Aveți dreptate, bugetul nu contează foarte tare în competitivitate, dar Banca Centrala Europeană contează, va continua să dea bani ieftin, menținând nivelul creditelor și al dobânzilor? Cine controlează Banca Central Europeană?

Răspunsul nediplomatic este că nemții și francezii. Răspunsul diplomatic este că țările zonei euro. Dar și acolo s-a cam stricat această idee tradițională că dacă e o ușoară scădere economică vine Banca Centrală și pompează bani, nu prea mai funcționează așa. Vorbim de un mediu economic în care am ajuns la dobânzi negative, nici nu mai ai cum să le mai aduci în jos, sau să le mai crești brusc. Foarte multe dintre lucrurile pe care le știam noi din economia tradițională nu prea mai funcționează. Și trebuie să ne adaptăm și noi, dar în România pare că nu ne adaptăm la aproape nimic. Pentru că avem politicieni proști care nu știu să facă infrastructură, nu știu să facă dezvoltare, inovare, pur și simplu știu doar să mărească pensiile și salariile de la stat. Altceva nu le iese. Dacă ai asemenea primitivism ca instrument de politică publică, nici măcar nu mai contează ce mecanisme complexe studiază ăia, pe ce buton apasă Banca Central Europeană. Noi în România, suntem un fel de cal mort, nu funcționează aproape nimic. Toate astea se vor răzbuna. Vreau să văd cum face guvernul Orban bugetul pe anul viitor, să văd cum se încheie. Apropos de fonduri europene, bugetul a primit o lovitură acum, Comisia Europeană a refuzat rambursarea de bani europeni pentru proiecte din PNDL.

Claudiu Zamfir: M-am interesat la Comisia Europeană și e vorba de anumite proiecte pe zona de alimentare cu apă. Într-adevăr erau făcute pe PNDL, dar voiau să le ramburseze pe programul de infrastructură majoră, pe POIM, ceea ce nu merge. Trebuie să le rambursezi pe zona de dezvoltare regională.

Să vedem, pentru că interpretarea optimistă pe care o propuneți e că problema proiectelor acelora este că s-au dus la POIM cu ele, și nu la POR. Ceea ce eu nu cred. Problema e că au fost pornite pe un mecanism care e defect în sine, PNDL-ul.

CZ: Sigur, da.

Au trimis și pe POIM, și pe POR. Hai să vedem cu face Comisia cu cele de pe POR. Încă aștept răspunsul de la Comisie.

CZ: Din câte știu, sunt bine acolo. Chiar am fost la Bruxelles de curând și am înțeles că sunt bine. Din câte înțeleg se decontează, n-ar fi asta neapărat o problemă. Pentru că nici Comisia Europeană nu face audituri foarte exacte pe proiecte retrospective.

Ce-au făcut a fost că n-au lansat suficiente apeluri din POR, pe banii europeni, dar au pompat bani naționali în PNDL-ul ăsta, care e o ciumă pentru dezvoltarea României. După care au zis hai, să încercăm niște proiecte, pe care le considerăm noi mai spălățele, să le numim retrospective, și le băgăm pe POIM și pe POR, să le declarăm europene și să cerem bani la Comisie pe ele. Acum așteptăm să vedem dacă cei de la Comisie vor înghiți această gălușcă. Pe POIM n-au înghițit-o. Să vedem dacă o înghit pe POR.

Povestea asta a plecat ca un mecanism de salvare a unor bani în 2018. Era o urgență pentru a evita decommitment-ul – pentru că era anul N+3, din 2015 – 2018. Acum devine un fel de mecanism permanent. Noi ne dăm seama că nu cheltuim bani europeni și zicem: ce-au mai făcut primarii noștri prin PNDL? Hai să trimitem acolo. Dacă asta se permanentizează, această aberație, înseamnă că noi finanțăm prin fonduri europene subdezvoltarea României. Pentru că PNDL-ul îi face pe primari complet dependenți de pixul ministrului. Putem să râdem de tot ce înseamnă autorități de management, de circuit auditabil, de acreditarea autorităților de management și a procedurilor, toate astea nu mai contează, pentru că s-a găsit o portiță pe lângă, ocolitoare, prin care se dau bani din pixul ministrului dezvoltării și apoi îi cerem la decontare la UE. Ar fi o aberație și ar fi și o problemă gravă, repet, în dezvoltarea acestei țări. Pentru că noi permanentizăm un mecanism de finanțare complet defect.

CZ: E o absorbție pe ușa din dos…

Da, mi se pare o expresie foarte fericită, absorbție pe ușa din dos, este și genul acela prost de absorbție. Eu știu că în România avem o obsesie cu absorbția, dar cifrele nu spun dacă s-a realizat ceva cu impact real. Toate proiectele alea de raportat hârtii fac și ele, într-un fel, absorbție, că vin bani în țară. Dar lași dezvoltare în urmă? Asta ar fi un fel de permanentizare a unui gen prost de absorbție în care intră bani în țară, dar îi bagi în niște proiecte care n-au nici cap, nici coadă, sunt și foarte scumpe și mai și perpetuează neofeudalismul politic. ”Pixul lui Dragnea” pe fonduri europene, aberația supremă.

CZ: Nu se mai termină, sunt proiectele acelea fazate, din perioada trecută, cum e metroul din Drumul Taberei, autostrăzi care nu se mai termină…

Și asta pentru că nu mai sunt altele. Fazarea a fost o măsură de salvare a situației, și noi am făcut-o în 2016 și așa am reușit să închidem la 98% bugetul trecut. Să spunem oamenilor ce înseamnă asta: că anumite proiecte finanțate din fonduri europene în perioada 2007 – 2013 și care aveau întârzieri riscau să fie închise și să dăm banii înapoi pentru că ieșeam din perioada de implementare. Atunci am negociat transferul lor pe noul buget, să continue lucrările cu bani din bugetul UE 2014 – 2020. Am reușit decit acest transfer, dar se presupunea că între timp mai sunt și dezvoltate unele proiecte. Or mă uit cum se laudă MFE cu absorbția acum, care e făcută pe proiecte fazate mare parte. Tot suntem sub media europeană – 32% față de 35%, așa cum eram și în 2016, când aveam 0,5% când media europeană era 1% și se isterizau toți pesediștii. Dar cifra asta ascunde o realitate cumplită: după ce se termină proiectele fazate suntem în pom, pentru că nu se muncește la proiecte noi. Cum ziceam, folosim banii de scris proiecte la sporul de fonduri UE pentru funcționărime. Decalajul de absorbție față de media UE va crește de la an la an, peste doi ani va fi criză urâtă pe subiect. Și pesediștii inepți și directorimea din minister, care au stat pe situația asta fără să facă nimic, vor bâzâi iar că nu se face absorbția, de parcă absorbția crește în pom.

Au pierdut trei ani, nu există proiecte. Dacă vă uitați pe infrastructură, fiindcă marea noastră problemă e infrastructura, sunt doar două proiecte mari de infrastructură la POIM (Programul Operațional de Infrastructură Mare). Este metroul spre Otopeni, trimise de noi în 2016 la Comisie, și mai este podul Brăila-Galați, că a stat Tudose când era premier cu gura pe ei. Altele nu mai sunt. Vorbim frumos de autostrăzi, dar nimeni nu lucrează propriu zis la scrierea acestor proiecte. În 2016 am lansat licitația pentru o treime din autostrada Moldova, partea de peste munți. Au anulat licitația cum au venit la putere în 2017 și nu au lansat alta. Dacă o lăsau s meargă acum aveau proiectul scris și putea lansa licitația de construire. Nu se lucrează serios la scrierea de proiecte nici la Ministerul Transporturilor, nici la CNAIR, nici la alte companii naționale. Asta este problema structurală pe care nu o rezolvăm și totul se sparge într-o formă sau alta la Ministerul Fondurilor Europene iar aceia se roagă de alții să scrie proiecte.

CZ: Toate lucrările sunt parcă prea scumpe și durează prea mult, asta e problema cu absorbția fondurilor europene.

Da, pentru că totul pleacă de la proasta proiectare și de la un fel de nerăbdare politică, hai să facem rapid, că noi știm că stăm puțin la guvernare. În Germania și în Austria un proiect de autostradă durează 10 ani. De la momentul în care ne vine ideea, dăm drumul la un studiu de fezabilitate, apoi proiectare, șamd, până când îl închei. La noi totul se blochează în acești 1-3 ani de organizare a șantierului, ca să zic așa, proiectare, fezabilitate șamd. Aceasta este etapa care suferă și de asta am tot încercat să găsim soluții alternative. Cum am găsit cu Vlad Voiculescui prin BEI să facă pentru spitale regionale. Cum am încercat în 2016 să facem un departament de Mari Proiecte la Ministerul Fondurilor, care împreună cu Băncile Europene de Investiții, urma să preia acolo scrierea de proiecte. Să nu mai stăm să facă CNAIR-ul proiectul de autostradă în Moldova, că nu vor sau nici nu pot, îl face MFE. Am vrut să avem un minister activ, care să stea pe capul ăstora să le predea proiecte la cheie. Au desființat acest departament, nu există, dacă îl lăsau să funcționeze acum avea România la dispoziția o mașinărie mixtă stat român – bănci de dezvoltare care să predea proiectele și documentația la cheie. Și totul finanțat din banii europeni pentru asistență tehnică. Nu e mai bine decât să îi îngropăm în sporul de fonduri UE? Mi-e frică că intrăm în prea multe acronime și chestii tehnice nu știu dacă mai sunt cititorii cu noi.

LP: Cred că îi nteresează pe mulți, sunt foarte mulți oameni care au tangență sau lucrează pe fonduri europene.Si se vorbeste puțin critic pe aceste chestiuni…

Au început dezbaterile pentru viitorul acord de parteneriat. Acordul de parteneriat este contractul dintre Guvernul Românei și Comisia Europeană despre ce facem noi cu cele câteva zeci de miliarde pe care le vom primi în bugetul UE viitor. Nu știm fix câte zeci de miliarde, dar vor fi. Ați auzit ceva? Ați publicat ceva? Aceleași lucruri tehnice, aceeași doamna Mihaela Toader… acum e director general, a fost secretar de stat, ea e mereu acolo, indiferent cum se schimbă ministrul ea e mereu acolo și organizează dezbateri. Ori asta trebuie să fie o dezbatere serioasă, la care să participe și alți oameni, nu numai cei din grupurile tehnice, care au fost acolo și face programarea. Două programări au ieșit prost și ea le-a coordonat, dar doamna e veșnică acolo. Acum ni se pregătește a treia perioadă de programare, pentru 2020 – 2027 și totul se petrece în anonimat la MFE. Îmi pare rău, dar asta nu trebuie să fie o discuție restrânsă, tehnică, modul cum vom dezvolta sau cum vom continua să dezvoltăm România cu circa 30 – 35 miliarde de euro ar trebui să fie o discuție largă, publică, politică. Trebuie să venim cu niște schimbări de paradigmă.

De pildă, ADR-urile. Ce facem cu ADR-urile? Le facem autorități de management? Așa ar trebui. Să nu mai avem acest POR centralizat care este și fagocitat de PNDL și este și el blocat din diverse chestiuni.

Si sunt multe alte subiecte de dezbatere serioasă. Nu este Ministerul Fondurilor potrivit să facă dezbaterea asta, că el este cel analizat. Nu poți să spui: eu am cheltuit banii prost, eu organizez și dezbaterea despre cum facem pe viitor, invit pe cine vreau eu la discuții, eventual cu oameni care vor depinde de banii pe care îi dau eu data viitoare și n-ar vrea să mă supere.

Mi se pare totuși o aberație. Doamna Dăncilă, domnul Iohannis trebuiau să patroneze această dezbatere, nu să fie Mihaela Toader, același director-secretar de stat-ministru delegat și apoi iar de la capăt în Ministerul Fondurilor care să facă această dezbatere națională. Aș propune să scoatem cu totul MFE din organizarea consultărilor, el să stea la masă, să pună rapoarte pe masă, dar să nu fie organizatorul, pentru că MFE e cel analizat.

Eu vreau, ca europarlamentar, sunt vice-președinte în Comisia de Dezvoltare Regională să contribui cumva la dezbaterea asta, dar nu când îmi dă voie MFE, pe temele înguste unde vrea MFE feedback, e ca și cum facem marea dezbatere pe cum dezvoltăm România cu fonduri europene și MFE ne întreabă ce culoare să aibă fața de masă, că restul chestiunilor, aceleea serioase le facem la fel ca până acum, că doar atât știm sau putem noi. Deci am de gând să organizez dezbateri, consultări, să scriu poziții și evaluări, contribuția mea și a altor oameni la această dezbatere, care ar trebui să se încheie în 2020 – 2022 cu un nou Acor de Parteneriat între România și Comisie și sper să fie altfel, să învățăm pe bune din ce nu a mers. Să nu fim ca în bancul cu inginerul sovietic care orice proiectează tot mitralieră îi iese.

Repet: asta e o discuția majoră de interes public, nu e o chestiunea tehnică.Totdeauna problema fondurilor europene devine tehnică. Acronime, proceduri, ADR-uri, POIM, POAT, POR șamd, nu mai înțelege nimeni nimic. Dezbaterea e despre cum dezvoltăm România, nu despre cum aranjăm acronimele pe fața de masă? Că dacă iar mai trec 7 ani și suntem tot cu o reputație proastă pe partea de fonduri europene, o să zică ăia de la Bruxelles: dar de ce vă dăm noi în continuare banii ăștia? Doar așa ca să avem ce să îngropăm în sporul de fonduri europene, în proceduri, autorități de management?

Deci vreau să văd dezbateri inovatoare. Nu avem organisme intermediare private. De ce? Nu avem în țara asta bănci, patronate, ONG-uri capabile să gestioneze granturi mai bine decât birocrația de stat. Programul USR pe fonduri europene e singurul care pune pe masă această mini-revoluție în viitorul fondurilor europene. Nu avem o bună coerență între granturi și instrumente financiare care acum în viitorul buget, prin Invest EU în bugetul 2020 – 2027, devin un instrument mult mai important, creditele vor deveni mult mai importante în politica de coeziune. Ceea ce spuneam din 2016 este că trebuie să ne pregătim pentru această trecere de la granturi spre credite. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Vom constata din nou peste șapte ani: n-ați făcut instrumente financiare ca lumea pe fonduri europene. De ce? Pentru că nu discută nimeni serios despre chestia asta.

Claudiu Zamfir: Trebuie utilizate și instrumentele financiare și granturile. Dar, până una-alta, în momentul de față, absorbția pe granturi, pe fonduri europene și investiții este destul de mică. Iarăși ne prinde finalul perioadei de programare cu o absorbție destul de mică la politica de coeziune, aici e nenorocirea. Agricultura a mers mai bine, acolo sunt și plățile directe, care, evident, sunt bani care intră degeaba.

Toate astea sunt legate. E ca și cum ai da cu capul în același zid și te aștepți să se schimbe ceva, nu se schimbă nimic… Avem aceeași politică greoaie, același minister care gestionează chestia asta, aceleași metode. Dacă tot faci autorități de management și organisme intermediare, și se controlează unii pe alții, de fapt nu se controlează unii pe alții, dau pe beneficiar totul, normal că ai absorbție proastă. Dacă ai combina inteligent granturile cu instrumentele financiare, normal că faci și absorbție mai bună.

CZ: A fost o reticență față de ele în anii trecuți…

Unde, în sistem sau la beneficiari?

CZ: În sistem, care sistem susținea că și beneficiarii au reticențe.

Da, pentru că sistemul pierde controlul. În primul rând că ei nu se pricep. Pentru că dacă tu faci pe bune instrumente financiare trebuie să dai la bănci de investiții. Iți dau bani gratis și tu îmi zici că faci trei pahare, după care vin să te controlez, ai făcut trei pahare? Si dacă unul e defect, pac! corecție.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro