Cum explică directorul general al Jurnal TV scoaterea accesului gratuit la serialul „Plaha”: „Noi din start nici nu am dorit să-l plasăm pe YouTube”
Adrian Buraga, directorul general al Jurnal TV și unul dintre producătorii serialului “Plaha”, a explicat pentru Hotnews că în prezent au loc discuții cu mai multe platforme de streaming, iar pentru asta filmul trebuie să nu mai fie în acces gratuit.
Serialul „Plaha”, inspirat din viața oligarhului Vladimir Plahotniuc, a dispărut, în noaptea de duminică spre luni, de pe canalul de YouTube al Jurnal TV, unde putea fi urmărit „la liber”.
Publicația a transmis un mesaj oficial în care a anunțat că retragerea este temporară, iar filmul va putea fi urmărit pe una dintre platformele de streaming cu care producătorii negociază.
„Ne dorim tare să avem o colaborare cu Netflix”
– Ne explicați, vă rog, cum a fost luată această decizie și cu ce platformă discutați pentru serial?
– Noi eram conștienți că o să fie necesar să-l scoatem de pe YouTube, de pe canalul gratuit. Noi din start nici nu am dorit să-l plasăm pe YouTube, îl difuzam doar la TV.
Dar la al treilea episod am avut foarte multe mesaje, solicitări, că oamenii nu a reușit să-l vadă sau nu au acces ori se află peste hotare, și atunci am decis să-l plasăm și pe YouTube.
Între timp, suntem în discuții cu câteva platforme de streaming și opțiunea să fie gratuit sau să rămână în continuare pe YouTube gratuit nu este una care să le convină. Noi deja am lăsat toate 10 episoade să fie pe YouTube până duminică, ca toată lumea care a dorit să poată să-l vizioneze.
Ieri seara l-am blocat, l-am pus pe contul privat canalului de YouTube și urmează în aceste zile să negociem condițiile. Am primit oferte din partea Voyo și Prima TV. Am fost astăzi, chiar dimineața, contactați de HBO. Dar noi ne dorim tare să avem o colaborare cu Netflix, care este cea mai populară platformă în Republica Moldova, în România și în întreaga Europă.
Am făcut primul pas în discuția cu Netflix. Am făcut o mică prezentare, o descriere scurtă a serialului, audiențele și a impactului pe care, l-a avut la noi și așteptăm deja răspunsul lor.
Pe YouTube doar pentru membri
– Dar am observat că dacă apasăm pe video-ul unde a fost anterior, de exemplu, pe primul episod, apare opțiunea de a urmări cu un preț mare. Aceasta opțiune a fost oferită de Jurnal TV?
– Noi nu am urmărit să monetizăm YouTube. Nu ne-am dorit să-l ștergem în totalitate de pe YouTube și l-am pus „în tip închis”.
Colegii mi-au recomandat să-l punem ca YouTube Premium doar pentru membri, ca să-l retragem de pe open resource, adică să fie de tip deschis și gratuit pe YouTube. Și în felul acesta, într-adevăr, dacă astăzi plătești o taxă de membru, ai putea să vezi serialul integral.

„Am vrut să reamintim istoria tristă a Republicii Moldova”
– Cum apreciați impactul filmului asupra votului, asupra alegerilor din aceasta duminică?
– Probabil nu sunt eu în drept să spun despre impactul asupra votului. Fiecare dintre cei care au vizionat serialul a avut singur dreptul să-și aleagă opțiunea de vot. Ceea ce ne-am propus noi, de fapt, a fost doar să reamintim istoria tristă a Republicii Moldova. Și sper eu că ne-a reușit.
Pot să mă pronunț în impactul audiențelor. Avem cifre record la TV, avem cifre record pentru YouTube.
În Republica Moldova, un film sau un serial, cu atât mai mult un serial, de regulă audiențele sunt destul de modeste. Când vorbim de audiență de câteva zeci de mii a unui poster pe YouTube, noi considerăm că astea sunt cifre bune. Ori serialul „Plaha” a demonstrat contrariul, că putem bate orice record. Cifrele au fost peste așteptările noastre.
Peste 1,9 milioane de vizualizări
– Care au fost ultimele cifre de pe YouTube?
– 1,9 milioane de vizualizări. Chiar azi dimineața am văzut statistica, 1,9 milioane de vizualizări, cu 200% mai mult decât aveam noi în mod obișnuit.
– Și cred că un record absolut pentru vizualizări pentru un produs din Republica Moldova.
– Da, cu siguranță. Dar bine, este și în premieră, în primul rând, să fie un serial realizat în Republica Moldova. Cifrele sunt o premieră de audiență pe YouTube în Republica Moldova pentru așa conținut într-un timp atât de scurt. Să nu uităm că noi vorbim de câteva zile la dispoziție. Dacă primul episod a fost încărcat timp de 11 zile, pe restul episoadelor și mai puțin, șapte zile, cinci zile.
Aseară imediat ce noi l-am blocat sau l-am trecut în modul privat, am avut sute de mesaje, toată lumea a încercat să aibă acces.
Nu știu cine și cum s-a întâmplat că toată lumea au trecut pe contul nostru de Patreon să achite anumite sume de bani pentru a-l putea vizualiza. Da, nu este așa. Noi am scris dimineața înapoi la Suport Patreon și am rugat toate resursele financiare care au fost transferate să fie returnate. Noi nu ne-am propus ca prin platformă Patreon să poată fi vizionată serialul.
