Cum incearca Guvernul sa decredibilizeze miscarea medicilor care refuza spaga

E riscant să vorbeşti şi să scrii despre păcatele grupului/breslei din care faci parte. Puţini dintre noi îndrăznesc să pună oglinda în faţa regelui gol mai ales pentru că, atunci când trăieşti mai aproape de Stanbul decât de Viena, asta poate echivala cu o mazilire.

Dar oamenii ăştia au avut curaj; cel puţin la început. Unii dintre ei continuă să-l aibă şi acum, în timp ce pentru alţii s-au ivit deja la orizont norişori în formă de ciolănaşe. Tocmai de aceea merită să celebrăm acum, cât încă îi mai simţim aroma, un fenomen rar în România.

Citesc de câteva ori pe zi comentariile apărute pe deja celebrul grup Facebook “Medici gata de grevă generală” şi am un serios motiv de bucurie. E acolo o agora în cea mai pură tradiţie democratică. Dezbat, propun, îşi ventilează frustrările sau îşi mărturisesc păcatele într-o radiografie a realităţii de o fidelitate rar întâlnită în viaţa de zi cu zi. Unii sunt aroganţi, alţii idealişti, ăia admiră prea mult, celorlalţi nu le convine nimic… dar nu doar medicii sunt aşa. Aşa suntem toţi.

Doar că această vară, e vara medicilor. E vara în care (o parte) din ei nu s-au mai suportat pe sine şi nici minciuna în care trăiesc. Iar să-ţi spui adevărul doare rău.

Acesta e şi motivul pentru care un număr semnificativ dintre “venerabilii” sistemului medical românesc – liderii universităţilor şi academiilor de profil – tac în aceste zile. Nu se bagă. Rostirea adevărului e o îndeletnicire prea periculoasă pentru statuile lor. Dar cu atât mai mult acest adevăr trebuie spus pentru că, atunci când se atinge masa critică, el are o putere nimicitoare.

Este puterea de care s-a speriat acum guvernul Ponta. Medicii au mai fost scoşi în stradă, dar nimeni nu s-a speriat atunci de ei. Într-un sistem piramidal, aproape medieval, cum este medicina românească astăzi, e foarte uşor să fii scos cu clasa/clinica la o “defilare”. Doar că, după defilări nu se schimbă mare lucru, după cum au putut constata medicii chiar pe pielea lor.

Dar grupul de Facebook al medicilor care refuză şpaga are în el acel ferment de care orice politician experimentat se teme: imprevizibilul. Dacă explodează? Şi există în guvernul Ponta politicieni suficient de experimentaţi ca să sesizeze asta. Prin urmare, au încercat rapid să contracareze situaţia.

Guvernul Ponta a răspuns cu o mărire nediferenţiată de 25% pentru toate cadrele medicale, invocând drept motiv oficial pentru această decizie “stoparea migraţiei cadrelor medicale”. Decizia este bună, dar motivaţia oficială idioată (şi scriu acest termen cu toată responsabilitatea). Este clar că medicii tineri nu vor înceta să mai plece din România doar pentru că au primit 400 de lei în plus la salariul lor deja mărunt. E nevoie de mult mai multe.

În plus, după cum este demonstrat foarte clar în articolul pe care îl puteţi citi aici, diferenţa dintre salariul medicilor şi salariul funcţionarilor din România s-a mărit în ultimii 4 ani, nu a scăzut. În defavoarea medicilor. Cu alte cuvinte, guvernul Ponta îşi preţăluieşte astăzi mult mai mult birocraţii, decât medicii.

Al treilea motiv de îngrijorare este că această mărire nu se bazează deloc pe o suplimentare necesară a bugetului alocat de guvern sănătăţii – cel mai mic procentual din UE – ci pe nişte presupuse şi (deocamdată) nedemonstrate economii făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pe ai cărei şefi ar trebui să-i credem pe cuvânt. Doar că din aceleaşi economii guvernul Ponta a promis şi terapii noi pentru bolnavii de hepatită, şi introducerea de medicamente inovative pe lista celor compensate, şi construirea de spitale noi. Mare-i tolba ta Ponta şi aproape sunt alegerile.

Apoi au apărut zvonurile despre grupul medicilor de pe Facebook de la care a început totul. Că sunt serviciile băgate. Că iniţiatorii grupului au interesele lor personale. Că treaba e politizată. Că privaţii, că masonii, că marţienii… Dar, ca întotdeauna în astfel de cazuri, jumătăţile de adevăr sunt amestecate cu jumătăţile de minciuni.

Sigur că mişcarea va fi/este politizată. Ce mişcare de masă (virtuală sau nu) nu ajunge să fie folosită politic în România? Dar vechii sindicalişti din Sănătate, cei care negociază de ani de zile cu guvernul Ponta, sunt conduşi de foşti lideri ai unui partid aflat azi la putere. Ei nu sunt politizaţi?

Sigur că unul dintre noii lideri ai medicilor câştigă aproape de nivelul occidental, în România muncind, adică de zece ori mai mult decât rezidentul cu care lucrează cot la cot. Dar fostul preşedinte de la Colegiul Medicilor sau sindicalistul şef câştigă chiar mai mult.

Sigur că nu e bine că administratorii grupului de pe Facebook mai blochează din opiniile neconvenabile lor, mai dau afară pe X sau pe Y. Dar grav e atunci când văd cum din salariul rezidenţilor de la Spitalul Judeţean din Timişoara s-au reţinut contribuţii la sindicat, deşi ei nu erau membri de sindicat.

Aşadar unde se face diferenţa? Doar în prospeţime? Nu. Abia a trecut anul de când fostul preşedinte al Colegiului Medicilor acuza o prigoană “stalinistă” atunci când anumiţi medici erau arestaţi pentru că furau milioane din banii asiguraţilor, iar sindicatele mulţumeau guvernului pentru nişte mărunţis aruncat medicilor rezidenţi.

Diferenţa e că astăzi medicii de pe Facebook spun răspicat, urlând aproape:

• Că nu vor să trăiască din şpaga ilegală, ci din salarii decente.

• Că nu mai vor să meargă la congrese pe banii companiilor farma, ci pe banii alocaţi transparent din fonduri centrale.

• Că vor case de asigurări de sănătate cu membri aleşi de comunitatea locală în consiliile de administraţie.

• Că vor reorganizarea rezidenţiatului pe alte criterii decât cele medievale în care funcţionează astăzi.

Mai cer multe altele medicii pe Facebook: unele cerinţe sunt extravagante, alte irealizabile şi, câteva, de-a dreptul ridicole. Ca orice alt grup crescut spontaneu, au nevoie de timp pentru a deveni coerenţi.

Dar este pentru prima oară, în ultimele două decenii, când un număr important de medici îşi cer dreptul la o viaţă muncită cinstit. Cinstit! Atât de puţin într-o ţară normală, atât de mult într-o ţară ca România.