Cum lucreaza Vladimir Putin. Profilul psihologic al unui fost ofiter KGB

Ochii l-au ajutat sa-si construiasca legenda. Aproape fiecare dintre cei care l-au intalnit personal pe Vladimir Putin a fost impresionat de ochii lui “glaciali, de un albastru-gri”. Dar acestia sunt doar una dintre mastile pe care ofiterul KGB, aflat de 14 ani in fruntea Rusiei, a invatat sa le foloseasca atat de bine.

Portretul mediatic al barbatului de otel nu este fidel personalitatii reale a lui Vladimir Putin. Descris de ceilalti mari lideri politici ai lumii, presedintele Federatiei Ruse arata altfel in culise.

ANTRENAMENTUL

“Testul KGB” – asa a ajuns sa fie cunoscuta in elita politica occidentala incercarea de a sustine privirea lui Vladimir Putin fara sa fii tu cel care coboara primul ochii. Cel mai deranjant pentru interlocutor este ca Putin clipeste foarte rar. Postura sa corporala, fie rigida, fie studiat plictisita, este intotdeauna foarte controlata atunci cand de fata sunt fotografi sau cameramani.

Madeleine Albright, primul inalt oficial american care s-a intalnit cu Putin dupa ce acesta a devenit presedintele Rusiei, a remarcat ca, in timpul concertelor Putin “statea nemiscat si cu o figura impietrita. Mi-a amintit de vorbele lui Lenin: nu pot asculta muzica prea des. Iti afecteaza nervii si te face sa spui lucruri stupide si naive”.

Crescut intr-un cult pentru serviciul militar, Vladimir Putin a visat din copilarie sa lucreze pentru KGB. Educatia si antrenamentul primit in cei 16 ani in care a activat in serviciul secret al Uniunii Sovietice si-au pus amprenta pe felul in care presedintele Rusiei actioneaza astazi si relationeaza cu partenerii sai de negocieri.

SEDUCTIA

Exploatarea unor aspecte din biografia personala a interlocutorului este un instrument de seductie frecvent utilizat de Vladimir Putin. Tot intr-o intalnire cu Albright, Putin a folosit istoria traumatizanta a familiei acesteia pentru a-si sustine abordarea in razboiul din Cecenia: “evident constient de trecutul meu, mi-a spus ca Rusia actioneaza asa cum mi-as fi dorit sa actioneze Europa impotriva nazistilor”.

In cazul lui Tony Blair, Putin a mizat pe exceptionalismul britanic atat de drag premierului laburist: “Ne-a dus sa vedem o opera despre 1812 si infrangerea lui Napoleon in fata rusilor. Era inaltator sa te bucuri cu rusii in vechea loja a tarului, in timp ce steagul francez era calcat in picioare. Dupa acel moment Putin a devenit prietenul nostru; cel putin pentru o vreme”.

Lui Bush jr. i-a povestit despre crucea pe care i-o daruise Maria Ivanovna, mama lui, si care a fost singurul obiect salvat intact dintr-un incendiu devastator al casei sale de vacanta. Religiosul presedinte american a fost prada usoara astfel ca, dupa acea prima intalnire din 2001, a declarat ca l-a privit pe Putin in ochi „si am putut sa-i inteleg sufletul”.

Putin si Tony Blair in 2000 (sursa: The Telegraph)

De altfel, in primii sai ani la Kremlin, Vladimir Putin a fost primit cu simpatie si chiar sustinut de o parte dintre liderii occidentali: in primul rand de Silvio Berlusconi, apoi de Tony Blair care a mers departe cu acest sprijin, sau de Jacques Chirac. Era o perioada in care Putin “admira Statele Unite si dorea o relatie stransa cu americanii”.

COMPLEXUL

Mai tarziu insa, in relatiile personale dintre liderii americani si ofiterul de la Kremlin a aparut si a crescut suspiciunea de o parte, si frustrarea de cealalta parte. Hillary Clinton, cea care a avertizat in privinta intentiilor Rusiei de “resovietizare a regiunii”, obisnuia sa imite pentru prieteni postura specifica lui Putin, cu picioarele departate si bine infipte in pamant, care seamana cu cea a unui cowboy gata sa traga.

Tony Blair a intuit de timpuriu frustrarea crescanda a lui Putin. Dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Blair a fost sunat de Vladimir Putin: “Presedintele rus, desi isi manifesta sprijinul, voia sa afirme „V-am spus eu!”, referitor la extremismul islamic de dupa razboiul sau din Cecenia, care atrasese critici dure din partea Vestului”.

Criticile Vestului au continuat in special in privinta „tendintelor nedemocratice si tarist-KGB-iste” a presedintiei lui Putin. Frustrarea s-a transformat cu trecerea anilor, si cu avansarea proiectului scutului vestic anti-racheta, intr-un adevarat complex de inferioritate: „Putin devenise plin de resentimente si s-a plans ca a fost exclus de la masa celor mari si ca nu este tratat cum trebuie de catre americani”.

In 2006, dupa o conferinta de presa, britanicii realizasera deja “cat de adanc este sentimentul [lui Putin] ca Rusia a fost pur si simplu ignorata de Statele Unite si cat de serioasa este hotararea lui ca americanii sa inteleaga la un moment dat ce greseala au facut”.

Abordarea lui Barack Obama, cel de-al treilea presedinte american care a incercat sa normalizeze relatia cu presedintele rus, nu a ajutat deloc astfel ca, intr-un discurs tinut saptamana trecuta in fata intregii lumi, Vladimir Putin a identificat limpede dusmanul: ”[Occidentalii] ne-au mintit de nenumarate ori, au luat decizii pe la spatele nostru si ne-au pus in fata faptului implinit”.

AROGANTA

Cu trecerea anilor si aparitia obisnuintei de a se afla in postul de comandant suprem, inflexibilitatea inradacinata de antrenamentul KGB in Vladimir Putin a inceput sa dispara, lasand loc arogantei. „Era modest si cuminte prima oara cand l-am intalnit. Dar de fiecare data cand il vizitam la vila lui, avea tot mai multe ajutoare pentru caii sai si traia intr-un lux tot mai mare”, povesteste Jonathan Powell, seful de cabinet al premierului britanic.

Presedintele SUA, premierul britanic si Vladimir Putin (sursa:Reuters)

Nici mediul specific Kremlinului nu l-a ajutat pe Putin sa-si infraneze ego-ul: „mergeam cu Vladimir pe frumoasele coridoare”, povesteste Tony Blair si, „intr-o situatie similara in Marea Britanie, as fi fost salutat de oameni, m-as fi oprit sa-i salut si sa strang maini. Cu Vladimir, am observat ca oamenii se dadeau un pas in spate cand se apropia; nu din teama, ci cu veneratie si respect.”

In 2006, Angela Merkel a incercat sa-l convinga pe Putin, ulterior unei sedinte comune a guvernelor Germaniei si Rusiei, ca ministrii trebuie tratati cu respect, nu cu dispret. Nu a reusit. Astazi, cele mai importante decizii ale Kremlinului sunt luate intr-un cerc foarte restrans format din Nikolai Patrushev, seful Consiliului de Securitate si ofiter KGB, Sergei Ivanov, seful administratiei prezidentiale si ofiter KGB, Aleksander Bortnikov, seful FSB-ului si ofiter KGB.

STILUL DE NEGOCIERE

Relatia dintre cancelarul Germaniei si Vladimir Putin este una speciala, dar nu mai putin dificila. Merkel a fost olimpica internationala la rusa, in timp ce acoperirea lui Putin ca ofiter KGB la Dresda a fost cea de traducator de germana. Fetele presedintelui rus au urmat la Moscova scoala germana. Caderea zidului Berlinului a marcat inceputul dezmembrarii Uniunii Sovietice, cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului in descrierea lui Vladimir Putin. Acelasi eveniment a insemnat libertatea pentru Angela Merkel si debutul carierei sale politice.

Angela Merkel este singurul politician european pe care Vladimir Putin il respecta si, cu toate acestea, stilul sau de negociere foloseste orice truc chiar si atunci cand Merkel ii este partener. In 2007, in timpul unei vizite a cancelarului german la resedinta lui Putin de la Marea Neagra, Koni, cainele urias si negru al lui Putin a fost lasat sa intre in camera de discutii din care cameramanii nu iesisera inca. Serviciul de protocol al nemtilor ii anuntase anterior pe rusi ca Angela Merkel se teme de caini. Nu a contat.

Acest stil este practicat de Putin inca de la inceputurile sale la Kremlin, pe rand cazandu-i victima Tony Blair sau Madeleine Albright. Povesteste cea din urma: „Primele sale comentarii in momentul in care am ajuns la Kremlin s-au concentrat asupra insignelor mele, care infatisau doua baloane de aer cald. Am spus ca simbolizau modul in care cresteau sperantele legate de Rusia. A zambit, apoi figura sa a devenit serioasa si s-a intors spre camere spunand: <>. Imediat ce presa a plecat, a zambit usor inca odata, spunandu-mi: am declarat asta astfel incat criticii dumneavoastra de acasa sa nu va atace pentru ca nu sunteti ferma”.

Putin, Merkel si catelul Koni (sursa:Reuters)

FURIA CONTROLATA

In ciuda atitudinii sale exterioare aparent austere (de exemplu, la evenimentele publice Putin doar isi inmoaie buzele in paharele cu alcool), Vladimir Putin este un individ temperamental. In 2007, in timpul unei intalniri cu unul dintre jurnalistii revistei Time, Putin a avut o izbucnire de furie: „Toata lumea crede ca e ok sa te iei de rusi. Rusii sunt inca putin salbatici sau tocmai s-au dat jos din copaci si probabil au nevoie de o tunsoare… sau sa isi spele mizeria din barba”.

Un an mai tarziu, intr-o discutie despre razboiul din Georgia, Bush jr. i-a reprosat ca trebuia sa se astepte ca presedintele georgian sa reactioneze, stiut fiind ca Saakashvili e un tip temperamental. “Si eu sunt temperamental”, i-a replicat Putin lui Bush. Nu rare au fost momentele cand, in intalnirile cu usile inchise, presedintele rus a fost presat de liderii europeni pe tema libertatii cuvantului. De fiecare data reactia lui Putin a fost o replica nervoasa. „Vorbeste mult, uneori fara oprire. Cateodata devine emotional si incearca sa te intimideze cu un amestesc de furie autentica dar si calculata”.

Un ofiter bine antrenat, ranit in amorul propriu, izolat in coconul puterii pe care o detine de 14 ani si dornic de revansa: acesta este omul care conduce Rusia in prezent.

„Imi displace Putin pentru ca nu-i plac oamenii. Ne dispretuieste. Ne percepe ca pe un mijloc de a obtine si a pastra puterea personala”, scria in 2004 jurnalista rusa Anna Politkovskaia. „Suntem nimeni, in timp ce el, pe care sansa l-a ridicat in varf, este astazi Tar si Dumnezeu”.

* Nota: Toate informatiile si citatele din acest articol provin din autobiografiile lui Tony Blair, Madeleine Albright, George W. Bush, Jonathan Powell, din biografia Angelei Merkel (de Gerd Langguth) si din articolele semnate de Adi Ignatius (Politico) si Noah Barkin (Reuters).