Sari direct la conținut

Cum înveți șoferii să nu mai parcheze neregulamentar pe trotuar? Un ONG a lansat Kitul cetățeanului

HotNews.ro
Kitul cetățeanului, Foto: Grow Up Romania
Kitul cetățeanului, Foto: Grow Up Romania

Cetățenii care s-au săturat să calce în excremente de câine sau de faptul că nu au loc să meargă pe trotuar din cauza mașinilor parcate neregulamentar se pot implica pentru a schimba asta. Grupul de inițiativă civică Grow Up Romania a lansat Kitul cetățeanului, un plic care conține materiale informative (flyere, afișe și stickere cu mesaje punctuale și simple) ce pot fi distribuite de cetățeni către alți cetățeni sau afișate în zone publice pentru a schimba mentalitatea semenilor și a combate astfel cele două fenomene.

Kitul conține și informații care îi învață pe cetățeni cum să sesizeze neregulile din spațiul public către autorități.

”Spațiile urbane sunt deseori afectate de probleme a căror rezolvare ține de educația cetățenilor. Spre exemplu modul în care parcăm astfel încât să nu încurcăm pietonii sau respectarea obligației de a strânge reziduurile animalelor de companie din spațiul public (trotuar, spațiu verde, stradă). Deși nerespectarea obligațiilor legale poate fi sancționată prin amendă, informarea proactivă și educația cetățenească pot schimba mentalități pe termen lung”, scriu inițiatorii proiectului ”Kitul cetățeanului” pe growupromania.ro.

Primul obiectiv al proiectului este încurajarea cetățenilor de a se implica în mod direct în problemele urbane peste care dau în viața de zi cu zi, prin distribuția și afișarea materialelor din Kitul Cetățeanului.

”Materialele au ca focus 2 probleme: autoturismele parcate pe trotuare sau treceri de pietoni, care împiedică pietonii să circule, și reziduurile de câini nestrânse. Mai exact, ne dorim ca cei care vor intra în posesia Kitului să distribuie flyerele „Parchez, nu blochez” acolo unde consideră necesar, să lipească pe mașinile proprii stickerul cu același slogan, ca exemplu pozitiv și să distribuie flyerele și să lipească afișele și stickerele campaniei „Strânge după câinele tău” în zonele frecventate de stăpânii de patrupede”, spun inițiatorii.

Al doilea obiectiv este informarea cetățenilor despre cum să transmită în mod formal sesizări autorităților de fiecare dată când întâlnesc o problemă în spațiul public, implicându-se astfel în bunăstarea orașului.

”Kitul Cetățeanului include un pliant cu adresele de email și numerele de telefon ale mai multor instituții administrative direct implicate în rezolvarea problemelor din spațiul public (Primărie, Administrația Domeniului Public, Poliția Locală), specificând care sunt ariile de competență ale fiecăreia. Pliantul include și un model de sesizare pentru a facilita redactarea acestora”, spun inițiatorii.

Kiturile vor fi distribuite în cadrul festivalului Street Delivery București (14-16 iunie) și în cadrul evenimentului Iarmaroc Zen Ediția #4 din 23 iunie. Asociația are tipărite 80 de astfel de kituri, însă flyere, afișe și stickere se găsesc în format pdf pe site-ul growupromania.ro și pot fi tipărite.

Campania se va desfășura timp de două luni, în iunie și iulie 2019, iar în funcție de rezultatele obținute, inițiatorii vor evalua continuarea proiectului pe termen mai lung.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro