Sari direct la conținut

Cum poate fi tratat noul izolationism al Republicii Moldova?

Jeopardy

Partidul Comunist din Republica Moldova a castigat luni detasat alegerile parlamentare din acea tara.

1) Desi este cea mai saraca tara din Europa (cu un PIB pe locuitor de doar 1.300 de dolari — in 2007, adica cu un PIB anual de 25 de ori mai mic decat al Romaniei); 2) desi o putere straina (Rusia) se joaca cu foarfeca pe granitele sale rasaritene; 3) desi Uniunea Europeana le-a intins mana prieteniei, ei bine, R. Moldova a decis sa voteze din nou cu comunistii, cei care vor asigura status-quo-ul.

In acest fel, locuitorii R. Moldova au garantia ca vor ramana saraci, ca vor ramane cu conflict militar intern (si cu toate relele ce decurg: trafic de persoane, de arme, etc) si ca nu vor avea un viitor european. Felicitari!

In afara celor 3 probleme de mai sus, in mod voluntar, conducatorii R. Moldova au decis sa mai inventeze o problema: sa-si demonizeze vecinul “imperialist”, Romania si, in loc sa creeze punti de co-operare, a decis sa le distruga si pe cele existente.

In numeroase articole precedente am aratat care ar fi avantajele intrarii R. Moldova in UE, avantaje atat ale R Moldova, cat si ale Romaniei si a UE: institutiile acelui stat s-ar intari, ar exista garantia bunastarii, economia va creste, comertul va creste (inclusiv prin accesul firmelor romanesti si europene pe piata CSI utilizand firme din R. Moldova); iar cu un stat mai dezvoltat ca vecin al Romaniei, si Romania, dar si UE, ar avea de beneficiat.

Insa ce este de facut atunci cand conducatorii unei tari isi izoleaza tara si, in plus, isi injura vecinii de la Vest?

Raspunsul este simplu: trebuie sa punem democratia pe primul loc: alegerile au fost castigate de un partid politic, rezultatul lor trebuie respectat. De asemenea, Romania (si nici UE) nu trebuie sa se amestece in politica interna a R. Moldova. Desigur, daca in R. Moldova au loc abuzuri sau incalcari ale drepturilor omnului, Romania si UE au datoria sa atentioneze autoritatile de la Chisinau.

Insa trebuie sa continuam sa le intindem o mana prieteneasca, indiferent de provocarile dnilor. Voronin & PCRM. Acolo unde putem colabora sa colaboram. Iar daca Romania va deveni un succes economic, acest fapt va invinge orice propaganda mincinoasa a autoritatilor de la Chisinau. Iar prietenii pro-europeni de la Chisinau trebuie sa stie ca daca R. Moldova va decide peste 4 ani sa se uite spre vest, Romania si UE ii vor ajuta.

Citeste si comenteaza pe Jeopardy.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro