Cum poate Impact Bucharest să pună capitala României pe harta marilor evenimente internaționale
Evenimentele mari și cu greutate pot transforma imaginea unui oraș. Îi pot aduce investitori, turiști și, mai ales, vizibilitate. În septembrie 2025, Bucureștiul găzduiește a doua ediție Impact Bucharest, un eveniment care a pus deja Poznań, Polonia, pe harta globală. Lista de invitați îi include pe Michelle Obama, Erin Meyer și Edi Rama – un lineup care nu se vede des în România. Dar ce ar putea însemna asta pentru capitală?
Când spui Glastonbury, te gândești imediat la celebrul festival de muzică. Iar valul de turiști care vine acolo în fiecare vară nu e deloc întâmplător, se datorează fix lui. Davos atrage schiori iarna, dar apare pe prima pagină a ziarelor doar o dată pe an, când găzduiește Forumul Economic Mondial. Anul trecut, München a fost de două ori în lumina reflectoarelor: odată pentru Conferința de Securitate și apoi pentru cele 10 seri consecutive în care Adele a cântat într-un stadion „pop-up” construit special pentru ea.
Iar Poznań, Polonia? A fost în atenția presei în mai 2025, când Barack Obama a venit la Impact’25 – ediția aniversară de 10 ani a celui mai prestigios eveniment de business și tehnologie din Europa Centrală și de Est.

Impact înseamnă mai mult decât o conferință
Prezentări scurte și dinamice, în stil TEDx, decor spectaculos care implică toate simțurile, o gamă largă de conținut inspirațional și o rețea de networking de neegalat. Participanții descriu Impact drept un „festival de idei”.
Jacek Jaśkowiak, primarul orașului Poznań, spune că „Impact este unul dintre cele mai importante evenimente din această parte a Europei. Ne vizitează cei mai buni experți, oameni de afaceri și politicieni din întreaga lume. Organizarea profesională a unei întâlniri atât de prestigioase confirmă statutul internațional al orașului Poznań, un oraș modern, deschis la schimbare, care oferă spațiu pentru discuții curajoase și investiții”.
Pe scena Impact au urcat personalități precum Barack Obama, Hillary Clinton, Yuval Noah Pe scena Impact au urcat nume precum Barack Obama, Hillary Clinton, Yuval Noah Harari, Nassim Nicholas Taleb, Timothy Snyder, Alex Soros, Natalie Portman, Esther Perel și Sanna Marin. Evenimentul a fost recunoscut și prin premii internaționale, inclusiv AEO Excellence Awards 2024 (Best International Conference) și Gold 2025 Eventex Awards la mai multe categorii, printre care European Event, Positive Change Event și Thought Leadership.
Ediția din acest an a Impact Bucharest reunește peste 200 de speakeri inspiraționali, printre care fosta Primă Doamnă Michelle Obama (aflată la prima sa vizită în România), Erin Meyer – unul dintre cei mai influenți experți din lume în management și cultură organizațională, coautoare a bestsellerului „No Rules Rules” alături de CEO-ul Netflix, Reed Hastings – și Edi Rama, premierul Albaniei de peste un deceniu.
Impact înseamnă să fii văzut și auzit
Partenerii media ai Impact au inclus publicații internaționale de prestigiu precum The Financial Times și The Economist, dar și media locală cu cea mai mare acoperire (TV, radio, presă scrisă, online). Potrivit IMM Media Research, ediția Impact’25 a generat o valoare echivalentă în publicitate (AVE) de 63.353.172 PLN.
„Ne mândrim cu Impact în activitatea zilnică a Poznań Convention Bureau, în aproape fiecare ofertă pe care o trimitem. Evenimentul este renumit pentru organizarea excelentă și are o reputație foarte bună în rândul participanților. Pot spune cu siguranță că este un aliat în promovarea Poznań,” declară Jan Mazurczak, CEO, Poznań Tourism Organisation.
Impact înseamnă bani pentru Poznań, Polonia
Impactul economic direct al evenimentului asupra orașului Poznań și regiunii a fost analizat într-un raport realizat de prof. Krzysztof Celuch, PhD, de la Universitatea Nicolaus Copernicus din Toruń. Conform acestuia, impactul economic total generat între 2021 și 2025 (prognozat) este de 104,5 milioane PLN.
Raportul arată că, doar în 2024, antreprenorii locali care au furnizat servicii pentru Impact (tehnologie, securitate, transport, catering, hoteluri etc.) au generat venituri suplimentare de 7,32 milioane PLN. Între 13 și 18 mai 2024, pe perioada Impact’24, s-au înregistrat 22.569 de înnoptări în hotelurile din Poznań și împrejurimi, jumătate fiind rezervate de turiști străini care au ales să își prelungească șederea în regiunea Wielkopolska.
Ce înseamnă asta pentru Impact Bucharest?
Impact s-a dovedit a fi un eveniment de mare anvergură, cu potențialul de a atrage investitori și turiști, generând profituri pentru orașul gazdă și aducându-i beneficii economice, recunoaștere și prestigiu internațional.
A doua ediției a Impact Bucharest este programată pentru 17-18 septembrie 2025, iar recunoașterea brandului Impact în Europa de Sud-Est și capacitatea sa de a aduce beneficii economice ecosistemului local sunt în continuă creștere.
Iar asta e o veste excelentă. România are o economie în plină expansiune. Bucureștiul este un oraș minunat, iar acum este momentul perfect să arate investitorilor, turiștilor și lumii întregi ce impact poate produce.
Articol susținut de Impact Bucharest