Cum s-a ajuns aici si ce urmeaza? Consilierul prezidential Andrei Muraru ar trebui sa-si dea demisia de onoare (actualizat)
democratic nu legitimează, prin cea mai inaltă distincție a sa, asemenea opțiuni. Iar dacă o face, intelectualii democratici au dreptul, mai mult, au datoria să protesteze.
A fost prima distincţie acordată de Klaus Iohannis în calitate de şef al statului. Ceremonia a avut loc luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni. Pe blogul, meu pe platforma “Contributors” si in “Evenimentul Zilei”, am indrăznit să pun sub semnul intrebării raționalitatea democratică a acelei decorări. Nu e vorba de AFDPR, pentru care nutresc cele mai sincere sentimente de prețuire (am fost foarte apropiat de regretatul Constantin Ticu Dumitrescu), ci de dl Octav Bjoza, apologet deschis al “moralității” unei miscări fasciste. Decorarea a fost o eroare. Din păcate, s-au găsit unii care să o justifice strident, chiar agresiv. Alături de jurnalistul Mircea Marian, am fost linșat mediatic in emisiunea “Sinteza zilei” de pe Antena 3. Am fost numit “ciomăgarul lui Băsescu”. Acum, cand scriu aceste randuri, constat intensificarea campaniei huliganice (citit forumul in EvZ). Pe lista celor desemnati drept “trădători de neam” a fost adăugat şi Ion Cristoiu, jurnalistul care a observeat că este vorba de o imensă manipulare urzită de Felix si oamenii săi, că dl Iohannis a fost atras intr-o sinistră capcană.
La urma urmei, unica noastră “culpă” este că am indrăznit să spunem ceea ce orice prieten al societății deschise ar trebui să spună. In loc de aceasta, pe Antena 3 și pe unele bloguri am fost stigmatizați, insultați, denigrați. In unele cazuri, antisemitismul a rabufnit paroxistic. Pe blogul unui fost disident și fost prieten, un forumist afirmă că sunt inrudit cu călăul Nicolschi prin originea “basarabeană”. De ce tocmai cu Nicolschi? Ghici ghicitoarea mea! Injuriile lor mă onorează. In orice caz, nu ma intimidează.
Tezele aberante despre “părintii care au controlat comunismul” si “copiii care controlează anticomunismul” sunt preluate, diseminate, aplaudate, amplificate pe blogurile urii. Analiza istorică este inlocuită prin mitologii toxice, prin amenintări, inclusiv amenintări cu moartea.
Revenind la detonatorul acestui scandal, este vorba de o gafă extrem de gravă care probează incompetența crasă a consilierului care a facut propunerea de decorare. In mod normal, acel consilier prezidential, cel mai probabil Andrei Muraru, ar trebui să-și depuna neintârziat demisia de onoare. Nu doar pentru a micsora pagubele pentru imaginea noului președinte al României, ci și ca expresie publică, fără urmă de ambiguitate, a căinței pentru consternanta sa gafă morală.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro