Cum s-a schimbat Sfântu Gheorghe în 20 de ani de "Anonimul": "O discuție despre fericire, într-o barcă, cu un pescar devenit antreprenor"- interviu cu Miruna Berescu, directorul festivalului
Am stat de vorbă cu Miruna Berescu, Directorul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, despre lecțiile pe care le-a învățat în ultimii 20 de ani, ce înseamnă acest eveniment, dar și cum s-a schimbat viața în sat în această perioadă.
În urmă cu 20 de ani, în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, a avut loc prima ediție a festivalului de film ANONIMUL- unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România, organizat în aer liber, într-un sat unde Dunărea se varsă în Marea Neagră.
De-a lungul timpului, mii de oameni au ajuns aici pentru a vedea filme de renume și a întâlni personalități marcante din industria cinematografică, iar comunitatea rurală a evoluat odată cu vremea.
Sfântu Gheorghe pare un loc tare îndepărtat din România, în Delta Dunării, unde nu ajungi ușor, dar care îți rămâne la suflet de la prima vizită.
Festivalul nu are covor roșu, iar filmele se văd în aer liber, seara, în fața unui cinematograf construit de la zero, la standardele de imagine și sunet ale unei săli de cinema.
Pe timp de zi, doritorii pot alege să vizioneze pelicule și într-o mică sală de cinema din cadrul resortului Green Village. Programul ANONIMUL cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Dacă n-ai apucat să ajungi la Sfântu Gheorghe, află că an de an, producțiile de aici ajung și la București, în cadrul Retrospectivei ANONIMUL.
În 2023, la ediția aniversară, festivalul are loc în perioada 14-20 august, motiv pentru care am stat de vorbă cu Miruna Berescu, directorul festivalului, dar și cu primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorenco, despre cum s-a schimbat localitatea și comunitatea în toți acești ani.
Satul a devenit mai popular odată cu festivalul, dar zona este vizitată și în restul sezonului; turiștii pot face plimbări cu barca pe canale, opțiunile de cazare au devenit mai variate, plus că mai mulți localnici și-au făcut restaurante în casele lor, așa că poți mânca autentic și fără pretenții în multe locuri de aici, cum ar fi Casa Alb Albastră, Casa 9 sau la tanti Monica (unde mai pui că pe uliță găsești și un loc unde se vinde cafea de specialitate).
Plaja are câteva umbrele și șezlonguri, dar cele câteva baruri de unde-ți poți lua de mâncare sau de băut sunt la distanță de câteva sute de metri de mare, așa că totul a rămas semi-virgin. Plus de asta, liniștea îți intră în oase, iar locul ăsta are puterea să te relaxeze și să te detașeze de tot ceea ce se înseamnă stres și agitație cotidiană.
Primar Sfântu Gheorghe: „Speranța mea este ca plaja să rămână naturală”
Plaja Sfântu Gheorghe. FOTO: Ana Tepșanu/ HotNews.ro
Primarul Valentin Sidorenco a declarat pentru HotNews.ro că satul s-a schimbat în bine în ultimii 20 de ani, iar beneficiile pentru comunitate sunt multiple:
„Promovarea lui, dezvoltarea de servicii, filmări, activități culturale, educaționale, investiții în unități de cazare, transport naval și terestru, cât și restaurante necesare servirii mesei.”
El spune că nu poate fi de acord cu cei care susțin că festivalul a generat și lucruri negative în zone, iar pentru care anii care vor urma speră la „stabilitate prin numărul de turiști care vor sosi aici, atât în perioada festivalului, cât și în afara lui.”
Sidorenco este conștient de frumusețea zonei și are speranța că lucrurile vor rămâne așa:
„Speranța mea este ca plaja să rămână naturală, cum este acum, iar turiștii și localnicii să mențină un echilibru în cerere și oferta de servicii. Și, nu în ultimul rând, autoritățile locale, județene și centrale să facă o echipă mai bună decât în prezent și să genereze servicii publice de calitate.”
„O cerere în căsătorie în plin Festival, o pereche frumoasă pe care am reîntâlnit-o la altă ediție împreună cu primul copil al familiei”
ANONIMUL a ajuns la 20 de ani – dacă ar fi să faci o scurtă radiografie a trecutului, care ar fi câteva dintre momentele care ți-au rămas la inimă?
Miruna Berescu: Un drum de întoarcere cu vaporul Navrom făcut împreună cu regizori invitați la ANONIMUL, printre care și Cristian Nemescu.
Întâlnirea cu Park Chan-wook și permanentul meu gând la secvențe din „Oldboy” și nu numai atunci când vorbea cu mine. Un camping plin-plin cu spectatori, de la ecran până aproape de zona corturilor, care se uitau în tăcere la minunatul „Tree of Life” al lui Terrence Malick.
Un masterclass cu Michel Franco (cel care acum face al doilea film cu Jessica Chastain) și întâlnirea cu cel mai darnic și uman regizor „mare” din lumea asta.
O cerere în căsătorie în plin Festival, o pereche frumoasă pe care am reîntâlnit-o la altă ediție împreună cu primul copil al familiei.
Cine luate în curți ale localnicilor, care pot părea duri, dar sunt lecții de modestie și de umor. Primul an când mi-am adus fetița (era mică pe atunci) să vadă de ce sunt eu ocupată vară de vară, când alți părinți sunt în concediu alături de copiii lor.
Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat în toți acești ani?
Cred că timpul acesta a trecut peste toți și toate: peste mine, peste oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul celor 20 de ani, peste sat și oamenii lui, peste faxurile date atunci când am început să lucrăm la prima ediție, peste plaja cu 10-15 oameni răzleți în august (la o plajă plină de oameni – sigur, nu ca la Mamaia, dar aglomerată, mai ales în săptămâna de Festival), peste cele 5-6 ore făcute de vaporul Navrom de la Tulcea la Sfântu.
Lecții au fost multe, câteodată nici nu pot deosebi lecțiile de la ANONIMUL de altele, primite sau învățate. Pentru că acest Festival este parte din viața mea, așa cum a fost ea în ultimele două decenii. Partea frumoasă este că eu realmente nu îmi aduc aminte cum îmi petreceam verile înainte de 2004.
„La prima ediție am reușit să aducem la Sfântu Gheorghe câteva sute de oameni”
Miruna Berescu (stânga). FOTO: Dragoș Asaftei
Cum era ANONIMUL acum 20 de ani și cum este acum – cum vezi lucrurile și transformările?
În primul rând, aș zice că publicul era mai puțin numeros. La prima ediție, fără mare tam-tam făcut în jurul festivalului am reușit să aducem la Sfântu Gheorghe câteva sute de oameni. Cred că vreo șapte-opt sute.
Și la final, ne-am uitat unii la alții și ne-am felicitat, pentru că eram convinși că ne-am atins scopul.
Sigur că speram să mai creștem puțin, însă nu ne-am fi imaginat să ajungem, în timp, la câteva mii de oameni în public pentru fiecare seară de festival.
Structura festivalului s-a schimbat în timp, am încercat diverse formule de programare, diverse formule de selecție a filmelor din Competiții – de lung și scurtmetraj, am programat și Competiție de documentar, am avut jurii internaționale, am acordat premii ale juriilor și premii ale publicului.
În 2009, am decis cea mai importantă schimbare de structură a festivalului, ținând cont de specificul lui – am lăsat votul publicului să decidă premiile și Trofeul festivalului, în fiecare an.
A fost o decizie cântărită cam doi-trei ani, însă eu nu regret deloc shift-ul de responsabilitate de la jurii de specialitate la public. De altfel, festivalul nostru fiind unul îndreptat spre public, această schimbare a fost una venită natural, care a fost bine și rapid integrată.
ANONIMUL nu este un festival îndreptat spre industrie, ca alte evenimente urbane, ci unul cu focus pe public, mai ales că el vine la festival din toate colțurile țării.
Nu ne mai surprinde să știm că avem public venit special pentru festival din Cluj sau din Suceava. Sigur că noi putem vorbi despre schimbările noastre, însă nu ar trebui ignorate nici schimbările petrecute, în timp, la public, dar văd că asta e următoarea întrebare.
Dar publicul, cum ți se pare că s-a schimbat (sau nu) în tot acest timp?
Aș spune că schimbarea publicului a fost făcută împreună cu noi, nu neapărat odată cu noi. Iar lucrul acesta este firesc. Am întâmpinat ceva rezistență, atât la programare, cât și la conținut.
Aș vrea să vorbesc aici despre programare, adică despre locul fiecărui film în program, ziua în sală sau noaptea la Camping, într-o zi sau alta, la o ora sau alta, cu intro sau sesiune de întrebări & răspunsuri cu echipa – lucrul cel mai greu dar și cel mai plăcut pe care îl fac la ANONIMUL.
Este simplu să mergi pe drumul bătătorit și să oferi publicului ce vrea deja să vadă, atunci când vrea să vadă. Însă procedând așa, nu ajungi foarte departe în acest tandem festival-public, după părerea mea.
Într-un fel, an de an, noi alegem să ieșim de pe drumul știut pentru a-i scoate puțin, nu din sărite, ci din amorțeală.
Am să dau aici un singur exemplu: acum câțiva ani, programam filmul/ filmele românești în premieră la Festival (cele care nu au ieșit încă în cinematografe) spre finalul festivalului, unde sigur că afluxul de lume este și mai mare și, respectiv, audiența era mai mare.
Dar era simplu, toată lumea alegea să vină la ANONIMUL spre weekend. Și atunci, am mutat Seara Filmului Românesc marțea. Și primii doi-trei ani, nu a fost cel mai bine. Dar acum știu sigur că „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”, filmul lui Radu Jude – prezentat în premieră la ANONIMUL după premiera mondială de la Locarno și programat marți seara, va avea un public numeros, nerăbdător și implicat.
„Sfântu Gheorghe este la fel de frumos acum ca în 2004”
Plimbare spre Mila 23. FOTO: Arhiva personală Miruna Berescu
Festivalul ăsta a apărut într-un colț uitat de lume – de ce aici?
Festivalul a fost ideea lui Sorin Marin, președintele Fundației ANONIMUL, cel care a văzut potențialul acestui loc, frumusețea lui și a intuit, în același timp, nevoia multor cinefili de a se întâlni cu filme foarte bune, dar și unii cu alții.
Cred că Sorin Marin a intuit nevoia noastră de a fi împreună. Și când ne unește dragostea pentru film, acest „împreună” este și mai puternic.
Satul era mic și nepopular, iar odată cu popularitatea festivalului s-a schimbat și el – tu cum crezi că s-a schimbat satul în toți acești ani de festival? Dar oamenii din el?
Sfântu Gheorghe este la fel de frumos acum ca în 2004, atunci când am ajuns eu prima oară acolo. Sau cel puțin, pentru mine, a fost dragoste la prima vedere și multe prejudecăți lăsate brusc în urmă.
Poate că el a ajuns un loc cunoscut printre românii de oriunde din țară, poate că am contribuit și noi la asta, însă, până la urmă, un loc ca acesta nu putea sta multă vreme ascuns. Sau anonim.
Din punctul meu de vedere, satul a căpătat mai multe vieți, trăite în același timp. Sigur că, din afară, se poate vedea clar că Sfântu Gheorghe are acum o altă viață turistică – are pensiuni frumoase, unele construite de la zero, oamenii sunt întreprinzători, serviciile de cazare, de masă, plimbările cu barca – toate sunt acum competitive. Acest lucru se traduce într-o viață mai bună pentru localnici.
Însă eu nu m-aș opri la aceste schimbări. După cum ziceam, sunt și alte vieți, poate mai puțin vizibile din exterior, însă după ce i-ai cunoscut ani la rândul, e greu să nu observi schimbările. O discuție despre fericire, într-o barcă, cu un pescar din Sfântu Gheorghe devenit antreprenor îmi vine în minte acum.
„Cumva, noi ne mândrim că oamenii „noștri” respectă mult natura, nu lasă munți de gunoaie în urma lor”
Sfântu Gheorghe, drumul spre plajă. FOTO: Ana Tepșanu/ HotNews.ro
Crezi că ANONIMUL a fost un avantaj și pentru localnici și sat, cum vezi lucrurile?
Sigur că cei care ar trebui să răspundă la aceasta întrebare sunt oamenii din Sfântu Gheorghe, cei care rămân acolo și după ce ANONIMUL s-a încheiat, dar și după ce vara s-a încheiat.
Din perspectiva noastră, credem că am adus lucruri bune oamenilor din sat.
Care ar fi producțiile pe care trebuie neapărat să le urmărim de la ediția din acest an?
Aș miza pe filmele din Retrospectiva invitatului nostru special, regizoarea Naomi Kawase – „Still the Water”, „True Mothers”, „Sweet Bean” și Filmul Oficial al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, dar și pe proiecțiile în premieră în România ale filmelor venite direct din Competiția Oficială Cannes 2023: „Kidnapped”, în regia lui Marco Bellocchio (cel care câștiga primul Trofeul ANONIMUL acum 20 de ani, în 2004), „Youth” (Spring), în regia chinezului Wang Bing, cel mai recent film al lui Catherine Breillat – „Last Summer”.
Și lăsat special la urmă, proiecția în premieră în România a celui mai recent film al lui Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii.”
Ce ți-ar plăcea să știe oamenii despre festival, viața din Sf. Gheorghe și modul în care ar fi bine să respecte acest loc?
Cred că fiecare colț de pământ trebuie respectat, iar când ajungi în locuri atât de speciale ca Delta Dunării, nici nu se mai pune problema, sper eu, să nu ai conștiința locului în care te afli.
Fie că ești turist sau te afli acolo ca om venit la un festival. Și cumva, noi ne mândrim că oamenii „noștri” respectă mult natura, nu lasă munți de gunoaie în urma lor, nu își închipuie că ar putea face un grătar pe drumul acela superb dintre sat și mare.
Iar puterea exemplului celui de lângă tine contează și ea. Despre Sfântu Gheorghe, aș vrea să se știe mai mult și mai aplicat cât de grea poate fi viața oamenilor de aici, cum se simte o iarnă petrecută în sat (nici eu nu știu asta, îmi pot doar imagina), cum se simte izolarea atunci când Dunărea îngheață.
Despre festival, mi-ar plăcea ca oamenii să simtă mai mult decât să știe – asta înseamnă ca ei să fi trecut pe la ANONIMUL măcar o dată și atunci, sigur, amintirile vor rămâne cu ei pentru mult timp.
INTERVIURILE HotNews.ro