Cum s-a umflat factura lucrarilor la scoli si gradinite. Un miliard de euro datorii catre constructori
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu a anuntat ca 4.300 de scoli si gradinite sunt in plin santier. HotNews.ro va prezinta mecanismul care a facut ca statul roman sa aiba o datorie de 1 miliard de euro fata de constructorii care lucreaza in scoli si gradinite. Un inspector scolar a explicat pentru HotNews.ro ca fostul guvern a garantat contractele prin Hotarari de Guvern, insa uneori constructorii au realizat lucrari in plus in speranta ca vor primi oricum banii, ca s-au realizat si lucrari de milioane de lei in scoli care sunt in prag de desfiintare si ca, uneori, contractele au fost obtinute pe baza de pile.
- In Guvernul Tariceanu, cand ministru a fost Cristian Adomnitei, fondurile pentru 3.617 de contracte au fost alocate exclusiv pe baza de Hotarari de Guvern.
- Intr-un top al judetelor cu cele mai multe contracte de lucrari la scoli si gradinite conduce judetul Iasi, de unde provine fostul ministru al educatiei, Cristian Adomnitei.
- Mii de scoli din tara inca nu au primit avizul sanitar, ministerul Sanatatii a gasit insa o formula de a aviza pe loc scolile aflate in reparatii.
In Mehedinti sunt 46 de santiere scolare si o datorie de 80.000.000 de lei fata de constructori. Seful Inspectoratului Scolar Judetean a explicat care a fost filiera contractelor pentru lucrarile de constructie sau reabilitare a scolilor.
- Pasul 1: „Vechea guvernare a deschis foarte multe santiere. Contractele s-au derulat prin Inspectorat si primarii. In multe cazuri s-a intamplat ca unii sa aiba o cunostinta sau o pila la Bucuresti si au primit bani pentru scoala respectiva”, a explicat Marius Screciu, inspector scolar general. Majoritatea contractelor aveau sursa de finantare prevazuta printr-o Hotarare de Guvern, a mai explicat el.
- Pasul 2: „S-a intamplat ca, de exemplu, valoarea totala a lucrarii sa fie 10 miliarde sa zicem, dar prin Hotararea de Guvern s-au dat doar sase miliarde. Unii constructori au lucrat in plus cu de la sine putere. Unii aveau o suma prevazuta si au lucrat in plus fara acoperire. Acum vin la Inspectorat si spun: dom’le, da banii. Acum nu mai sunt bani si oricum nu pot sa le dau banii„, a mai explicat Marius Screciu.”
- Pasul 3: „Unele contracte s-au dat fara a se tine cont de faptul ca poate nu era nevoie de lucrarile acelea. Avem exemple de scoli facute chiar si pe fonduri europene care, poate, intr-un an sau doi se vor desfiinta din cauza lipsei de elevi.„, a mai declarat inspectorul scolar general.
- Pasul 4: „Acum, constructorii fac presiuni pentru a-si primii banii. Ne-au amenintat ca ne dau in judecata. Am avut un caz in care constructorul nu ne da cheile de la scoala, dar am reusit sa aplanez aceasta situatie. Ei pot sa ne dea in judecata, dar degeaba, ca pentru lucrarile efectuate de ei si pentru care nu exista HG nu aveam cum sa dau bani„, a mai explicat Screciu.
Ecaterina Andronescu Foto: AGERPRES |
Acest mecanism a fost confirmat si de ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu, care a explicat, potrivit Mediafax, ca a existat „o intelegere neoficiala intre autoritatile locale – de cele mai multe ori primarii, inspectoratele scolare si firmele de constructii care au castigat intr-o prima instanta licitatia. Au lucrat mai mult decat era cazul pentru ca, in spatele fiecarui contract trebuie sa existe o hotarare de guvern care sa asigure resursele si aceasta nu a existat.„
Efectele sarabandei de contracte date pe baza de HG-uri sunt traductibile in cifre:
- 3.617 contracte au fost alocate exclusiv pe baza de Hotarari de Guvern;
- 1 miliard de euro datorii fata de constructori;
- bugetul ministerului pe 2009 pentru lucrari a fost depasit de 3,6 ori;
- mii de scoli nu au primit avizele de la ministerul Sanatatii.
Datorii de un miliard de euro
Potrivit unei analize realizate de Ministerul Educatiei, pana in luna mai erau in derulare 4.157 contracte de executie a unor lucrari la scoli, gradinite si alte institutii din subordinea ministerului. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu a actualizat cifra mentionand ca in prezent sunt 4.300 de santiere in scoli si gradinite.
Pentru achitarea integrala a datoriilor catre constructori, ministerul are nevoie de 4.3 miliarde de lei, adica peste un miliard de euro. Aceeasi analiza arata ca cele mai multe lucrari, 3.617 au fost demarate in legislatura anteriora cand ministru a fost Cristian Adomnitei si ca fondurile pentru toate cele 3.617 contracte au fost alocate exclusiv pe baza de Hotarari de Guvern.
In analiza ministerului se mai arata ca „sumele necesare numai pentru lucrarile aflate in executie reprezinta de 3,6 ori bugetul Ministerului Educatiei la capitolul cheltuieli de capital pe anul 2009”. Potrivit ministrului Ecaterina Andronescu, pe 2009, ministerul avea alocati 200 milioane de lei pentru lucrari.
Adomnitei a deschis robinetul banilor
Cu alte cuvinte, fostul ministru Cristian Adomnitei a emis hotarari de guvern prin care a angajat o suma de aproape 4 ori mai mare decat bugetul real al ministerului pe anul 2009. Raportul ministerului mai apreciaza ca pana la 15 septembrie ar putea fi realizate doar 25% din totalul de lucrari contractate cu mentiunea ca ministerul cauta resurse bugetare in valoare de 1 miliard de lei.
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pe 4 septembrie ca valoarea contractelor pentru lucrari la scoli se ridica la 1 miliard de euro. „Un miliard de euro este imens in conditiile in care pentru investitii am avut in acest an suma de 200 de milioane de lei si probabil vom mai primi ceva saptamana viitoare, dar din pacate foarte putin pentru a acoperi datoriile pe care le avem in sistem„, a mai declarat Andronescu.
Pe 8 septembrie, intr-o emsiune la Realitatea Tv, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat ca a solicitat ajutorul autoritatilor locale pentru ca pe 15 septembrie toate scolile sa fie pregatite pentru a-i primi pe elevi.
Cristian Adomnitei Foto: Ager Press |
Fostul ministru al educatiei, Cristian Adomnitei, a explicat ca, in realitate, actualul ministru nu face decat sa isi motiveze esecurile manageriale:
„Din cate imi spuneti, acest raport pare de rea credinta deoarece probabil ca cei de la minister au calculat aceste sume adunand valorile totale ale contractelor, ori multe contracte cum sunt cele pentru construirea de campusuri universitare nu se termina in 2009 si acestea sunt in numar de 160.
Este clar ca cei de la minister nu mai stiu cum sa isi motiveze taierile de fonduri. La ultimele rectificari, ministerul a pierdut bani„.
Fostul ministru a mai explicat ca in acest moment ministerul nu reuseste sa plateasca nici macar lucrarile contractate de el.
Cat despre faptul ca majoritatea contractelor au avut la baza fonduri asigurate prin hotarari de guvern, Adomnitei a explicat ca, in calitate de ministru, a schimbat sistemul de finantare a acestor lucrari. „In mandatul ministrului Hardau banii ajungeau de la minister la consiliile locale care apoi faceau licitatii. In 2007, cand presedintele Traian Basescu m-a facut corigent la constructii, problema era ca nu aveam un control asupra banilor care ajungeau la consiliile locale si primarii. Astfel ca am introdus si posibilitatea ca prin hotarare de guvern sa alocam banii pentru reparatii direct la Inspectoratele Scolare unde aveam un control asupra inspectorilor„, a explicat Adomnitei. Care a dat ca exemplu judetul Mehedinti unde in 2007 din banii alocati pentru scoli si gradinite, autoritatile locale nu au cheltuit nici un leu.
- Intr-un top realizat de minister se arata ca cele mai multe contracte au fost acordate in judetele: Iasi-310, Botosani-232, Vaslui-205, Bihor-197, Bacau-187. De remarcat ca cele mai multe contracte 310 au fost inregistrate in Iasi, unde in 2008 Cristian Adomnitei a candidat la alegerile parlamentare. Iar in Vaslui unde ministerul Educatiei a avizat contractarea a 205 lucrari la scoli si gradinite, la alegerile parlamentare a candidat Cristian David, tot de la PNL.
- Potrivit Ziarului de Iasi, din sumele alocate de minister in 2008 pentru lucrari la scoli si gradinite in tot judetul Iasi, mai mult de 34% din bani au fost alocati pentru gradinitele si scolile din colegiul 7 unde a candidat si a iesit pe primul loc Cristian Adomnitei. Presa locala a mai notat si faptul ca banii pentru reparatii la scoli au fost dirijati de catre ministerul Educatiei condus de Adomnitei catre orasele sau comunele unde primari sunt membrii ai PNL.
„Nu putea sa fie altfel deoarece judetul Iasi are cele mai multe cladiri si cei mai multi elevi. Banii nu ii distribuie cum vrea ministrul ci este o formula de calcul care are ca si criterii numarul de elevi si numarul de cladiri. Era normal ca Iasi sa fie pe primul loc la distribuirea fondurilor„, a mai explicat Adomnitei. Fostul ministru a negat orice legatura intre distributia banilor pentru scoli in judetul Iasi si faptul ca el a candidat la alegerile parlamentare acolo.
Presa locala a relatat ca unul dintre cele mai mari contracte pentru care Ministerul Educatiei a alocat fonduri in 2008 este si cel pentru constructia unui nou corp de cladire pentru gradinita nr 4 din Iasi. Contractul in valoare de 2,2 milioane de lei a fost castigat in urma unei licitatii de catre compania Fene Grup, companie al carui actionar este Relu Fenechiu, seful PNL Iasi si cel care l-a propulsat pe Cristian Adomnitei pe functia de Ministru al Educatiei. Presa locala din Iasi a relatat ca in perioada 2007-2008, compania lui Fenechiu a beneficiat de mai multe contracte de lucrari pe bani publici.
Potrivit ziarului Gindul, numarul de institutii scolare aflate in reparatii care nu sunt avizate sanitar se ridica la 4.000. Spre exemplu, in Botosani sunt 235 de scoli si gradinite care nu sunt inca avizate sanitar. Pentru a rezolva aceasta situatie, Ministerul Sanatatii a emis un ordin prin care aceste scoli vor fi autorizate automat pe baza unei declaratii date de catre directorii scolilor in care sa mentioneze ca scoala se afla in reparatii si au banii pentru a continua lucrarile.