Sari direct la conținut

Cum se apără ministrul Florin Roman de acuzația că ar fi plagiat: „E ultima mea intervenție pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut”

HotNews.ro
Cum se apără ministrul Florin Roman de acuzația că ar fi plagiat: „E ultima 
mea intervenție pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de 
făcut”

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman a ținut să răspundă, printr-o postare pe Facebook, la acuzaţiile care i se aduc privind plagierea lucrării de masterat. Roman spune că „plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu a făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea este nefondată”.

„Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a scris Roman. Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor.

„La finalul dizertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat. Aceasta e ultima mea intervenţie pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspuns la acuzaţii nefondate”, mai afirmă Florin Roman.

Libertatea a scris că ministrul digitalizării, Florin Roman, și-ar fi plagiat disertația de master susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012.Cele 10 pagini din disertație primite la redacție de ziar chiar de la ministrul Roman, ar fi identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu. Roman ar fi preluat identic textul, figurile, graficele și chiar erorile de redactare, cuvintele cu litere lipsă din lucrarea profesorului timișorean.

Preşedintele USR Dacian Cioloş i-a cerut, joi, premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe ministrul Cercetării, Inovării li Digitalizării, Florin Roman, după ce ziarul Libertatea a scris că acesta şi-a plagiat disertaţia de master susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro