Cum se folosesc in razboiul dezinformarii declaratii cu zero credibilitate
Doua cazuri identice, comportamente radical diferite. In cazul acuzatiilor lui Bercea Mondial impotriva unor magistrati, Antena 3 a luat de buna totul, altii l-au tratat cu scepticismul cuvenit. In cazul acuzatiilor lui Marian Capatana impotriva lui Dan Voiculescu, EVZ a relatat cu lux de amanunte, acordand credit unor acuzatii neprobate. Antena 3 a sarit in sus. Sunt doua cazuri exemplare: tentative de manipulare a opiniei publice folosind la maxim afirmatii din surse cu zero credibilitate. Orice acuzatii grave, in lipsa unor dovezi sau indicii certe, nu pot fi colportate cu atata usurinta in spatiul public decat cu scopul dezinformarii.
- Cand interlopul Bercea Mondial tipa printre gratiile dubei ca i-a dat mita 2 milioane de euro presedintei Inaltei Curti, Livia Stanciu si 200.000 de euro procurorului sef, DNA, Laura Codruta Kovesi, nimeni nu l-a luat in serios, pe buna dreptate, cu exceptia Antenei 3. Lui Gadea&co li se parea o proba zdrobitoare, ceva de netagaduit, o acuzatie ingrozitoare care chiar asa, in lipsa oricaror probe, indicii si facute de un personaj cu zero credibilitate, era prezentata in emisiuni aproape ca un fapt care nu mai trebuie dovedit. Nu a lipsit clasicul „declaratii explozive” care insoteste orice subiect asupra caruia presa vrea sa atraga atentia. Cealalta tabara a explicat pe buna dreptate ca e prostie sa crezi acuzatiile unui interlop, ca analfabet fiind Bercea Mondial habar n-avea cine-i Livia Stanciu sau Codruta Kovesi, ca foarte probabil a fost invatat sa spuna asta in lupta lui Voiculescu&co de a compromite justitia. In plus, Bercea Mondial insusi nu s-a mai obosit sa-si sutina afirmatiile, a refuzat sa semneze orice declaratii in fata procurorilor, declarand senin in fata instantei ca spune ce vrea. Pentru a-si proba nevionovatia, Codruta Kovesi a anuntat ca, in nume personal, a actionat in instanta Antena 3 si pe Mihai Gadea, Mugur Ciuvica, Bianca Nae, Radu Tudor si Razvan Savaliuc „pentru afirmaţii mincinoase care au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane”.
Astazi se deruleaza un episod foarte asemanator, dar cu alti protagonisti.
- Marian Capatana, alt penal cu zero credibilitate, declara in fata instantei ca Dan Voiculescu ar fi dat un milion de euro clanului Bercea pentru ca Mircea Basescu si, implicit, presedintele Traian Basescu sa fie atrasi in scandal. Este randul EVZ de aceasta data sa umfle la maxim subiectul, pastrand rezerve minimale in text. Asa cum declaratiile lui Bercea erau „explozive” pentru Antena 3, EVZ noteaza ca Marian Captatana „a detonat o bomba” si pune urmatorul titlu: „UN MILION DE EURO pentru ca numele lui Traian Băsescu să fie TÂRÂT în „Scandalul Bercea Mondial”. Marian Căpătână a dezvăluit judecătorilor un COMPLOT despre care spune că e PUS LA CALE de VOICULESCU„. La fel ca in cazul Bercea Mondial, credibilitatea lui Marian Capatana, fost pedelist cu un generos trecut penal, tinde vertigions spre zero. Ziarista Sorina Matei scrie pe pagina de FB ca „s-a muscat gogoasa cu Capatana”. Ziarista atrage atentia asupra faptului ca nici Capatana n-a facut aceste declaratii in fata unui procuror astfel incat presupusa fapta sa poata fi investigata, ca pana la urma Capatana a ramas in arest fix pentru faptele pe care singur le-a probat in filmele clanului Bercea, si ca nu poate fi crezut un „inculpat, retinut, arestat de 2 ori pentru fapte de coruptie, cercetat și în alt dosar, înrudit cu Bercea Mondial și prieten cu clanurile Duduianu, Butoane, Caran”. Evident ca de aceasta data a venit randul Antenei 3 sa tipe ca acuzatiile lui Capatana reprezinta manipulari ale propagandei basiste. Dan Voiculescu s-a simtit dator sa anunte ca-l va actiona in instanta pe Capatana si ca-i va solicita daune de 100.000 de euro dupa ce in prealabil il declarase nebun. „Aceste minciuni, prezentate ca asa-zise “dezvaluiri” de senzatie, sunt tactici dezvoltate in laboratoarele celor care sa incapataneaza sa demonstreze ca ridicolul nu doare”, mai scrie Voiculescu.
Nici in cazul Antena 3, nici in cazul EVZ ridicolul nu doare, dar ceva tot costa. Fie niste procese, fie credibilitate facuta tandari. Nimeni nu spune ca acuzatiile lui Bercea sau Capatana nu trebuie relatate ca atare si investigate eventual de autoritati, ca astfel de stiri n-ar fi de consemnat, dar asumarea unor astfel de acuzatii gravissime fara discernamant, acordarea unei importante vadit disproportionate in raport cu lipsa oricaror probe si cu lipsa credibilitatii sursei descalifica presa intr-un razboi care n-ar trebui sa fie al ei. Iar publicul tinde in general sa creada o versiune sau alta, indiferent la argumente si detalii, castrat de simt critic, doar pentru ca se plaseaza habotnic intr-o tabara pro sau anti.